IDILELE FAMILIALE
În timpul perioadei pe care o descriem, copilul trebuie să depăşască o etapă normală pe care o numim " idilele familiale". Este un fenomen diferit la băieţi faţă de fete, aşa că, le voi descrie separat. Să începem cu băieţii.
La un moment dat, în jurul vârstei de trei ani, un băieţel începe să descopere că tatăl său întreţine cu mama relaţii diferite de ale sale. Până în acest moment inteligenţa sa nu era suficient de coaptă pentru a-şi da seama de acest lucru. Mama este bineînţeles cea mai importantă persoană a existenţei sale. Dacă până atunci s-a simţit doar un bebeluş mic, depinzând cu totul de ea, acum sentimentele privitoare la acest subiect se schimbă. Faptul nou şi decisiv este că de fapt copilul se îndrăgosteşte de ea. Devine micul ei pretendent. Este un fapt normal, toţi băieţeii trec prin asta. Unii ţin secretă această pasiune, iar alţii, în special cei crescuţi în familii unde se pot exprima liber, o manifestă foarte clar.
Băieţelul doreşte ca mama să fie toată numai pentru el şi începe să simtă ostilitate faţă de tatăl său, în care vede un rival pentru posesiunea absolută a ei.
Într-o zi, am mers cu toată familia la grădina zoologică. Mergeam ţinându-mi soţia de mână, când dintr-o dată a apărut între noi fiul meu cel mare spunând: "Gata cu iubirea voastră!" Psihologul Dorothy Baruch povesteşte acest incident amuzant care ilustrează foarte bine noile sentimente de tandreţe care se manifestă la un băieţel de această vârstă:
"Paul, care are cinci ani, regizează o piesă în casa păpuşilor surioarei lui mai mari. Îi instalează pe tatăl să şi pe mama sa care dorm împreună în camera lor. Culcă copilul într-o cameră vecină. "Este întuneric, este noapte." Spune el. Apoi, intonând Silent Night îl împinge pe băiat, în vârful picioarelor în camera părinţilor, o trage pe mamă din patul în care era şi tatăl şi o instalează în patul copilului. În acest moment schimbă melodia şi intonează un marş nupţial. Apoi face să se ridice păpuşa care îl reprezenta pe tatăl său şi îl face să părăsească casa. Apoi începe să cânte Jingle Bells.
Tatăl lui Paul, care a urmărit scena, îl întreabă: "Ştii ce ai cântat?"
"Bineînţeles", răspunde Paul surâzător, "era exact ce doreşte băieţelul. Vrea ca mama să fie mireasa, iar tatăl să fie Moş Crăciun, care o aduce pe mamă băieţelului drept cadou de Crăciun şi apoi pleacă cu sania sa trasă de reni."
Auzim deseori băieţi de această vârstă spunând că se vor căsători cu mama lor când vor fi mari. Sau, după cum spunea recent mamei sale, un băieţel de cinci ani: "Ştii, mami, aş fi vrut ca tu să fi fost mai tânără şi mai mică şi să nu fi fost căsătorită cu tata!"
Să nu ne mulţumim să surâdem cu indulgenţă la aceste şarmante cuvinte ale copilului, ci să le luăm în serios. Aceste sentimente şi aceste idei sunt foarte importante la un băieţel. Este mijlocul inventat de natură pentru a-l pregăti pentru rolul său ulterior de soţ. Această "idilă familială" care îl face să se îndrăgostescă de mama sa la această vârstă este o etapă vitală a dezvoltării sale. Mama este prima femeie din viaţa sa, prima dragoste şi sentimentele pe care le are în mod inconştient îi vor orienta alegerea ulterioară a soţiei. Va dori să se căsătorească cu o tânără care într-un sens îi va aminti de mama sa. În acelaşi timp, Mama Natură nu a dorit ca această fixaţie să fie definitivă. Ea a dorit ca aceasta să treacă pe la vârsta de şase, şapte ani. Totuşi, între trei şi şase ani aceste sentimente sunt trăite cu intensitate în inima micului pretendent al mamei.
Necazul în toată povestea asta este că idila familială seamănă cu un "menaj în trei". Băieţelul nu are numai un sentiment adânc şi tandru pentru mama sa, dar simte gelozie şi ostilitate faţă de tatăl său. Dacă tatăl nu îşi dă seama despre ce se întâmplă, şi este cazul multor taţi, trebuie să adaug cu regret, acest aspect al dezvoltării copilului poate să-l nemulţumească.
Acest sentiment de rivalitate pentru tată şi de ostilitate la adresa sa pun băieţelul într-o situaţie incomfortabilă. El îşi iubeşte tatăl şi are nevoie de el. Cum poate în acelaşi timp să îşi dorească ca acesta să plece pentru a o avea pe mamă numai pentru el? Aceste sentimente bivalente faţă de tată sunt foarte dificil de pus de acord în sufletul unui băieţel.
Datorită faptului că simte această rivalitate şi această ostilitate contra tatălui său, reflexul de apărare care constă în a atribui altora sentimentele pe care le avem pentru ei , face ca micul băieţel să proiecteze asupra tatălui său propriile sentimente. Începe prin a gândi că tatăl său vede în el un rival şi se arată ostil faţă de el. Datorită faptului că tatăl este mai mare şi mai puternic micuţul începe să se teamă că acesta se va răzbuna şi că va fi pedepsit în mod sever, ceea ce se concretizează deseori prin coşmaruri foarte frecvente. Copilul proiectează teama de a-l vedea pe tatăl său lovindu-l, asupra unui leu, tigru sau monstru care îi bântuie visele.
Într-o atmosferă familială sănătoasă, micuţul îşi dă seama treptat că dorinţa sa de a-l înlocui pe tatăl său nu se va realiza. Separarea realităţii de fantasme este unul din principalele demersuri intelectuale ale unui copil de această vârstă.
Îi vor trebui toţi aceşti ani (de la trei la şase) pentru a abandona idila imaginară cu mama sa şi a admite faptul că mama este femeia tatălui său şi nu a sa. Ajunge finalmente la concluzia că dacă nu poate fi tatăl, atunci îi va semăna. Aici începe procesul de identificare cu tatăl. Copilul îl ia drept model şi îl imită in toate modurile posibile. Acest proces ocupă trei ani din viaţa copilului.
Societatea noastră a făcut în aşa fel încât această încercare să fie foarte grea pentru copil, iar aceasta din două motive. Mai întâi, tatăl este pentru mulţi copii un personaj atât de distant şi absent încât îi este dificil să se identifice cu el şi în consecinţă să găsească o soluţie menajului în trei. Apoi, dacă survine un divorţ când copilul are trei ani sau mai mult, aceasta îi face sarcina şi mai dificilă. Copilul doreşte ca mama să fie numai a lui şi ca tatăl să dispară. Prin divorţ, i se pare că dorinţele lui au fost satisfăcute în mod miraculos. Apoi copilul începe să creadă că poate, într-un mod care îi scapă, el este responsabil pentru divorţ. În cele din urmă , nu este exact ce îşi dorea el? Visul său se realizează şi el se simte teribil de vinovat. În general încearcă in mod trist să repare ceea ce crede a fi provocat. Deci, dacă se întâmplă să divorţaţi în această perioadă, fiţi atenţi ca micuţul să nu se simtă vinovat. Folosiţi tehnica reflectării sentimentelor (descrisă în capitolul 4) pentru a-l ajuta să-şi exprime verbal sentimentele, oricât de iraţionale ar fi acestea. Apoi îi puteţi explica că nu are nici o vină în ceea ce priveşte divorţul.
În cea mai mare parte a familiilor care trăiesc în armonie, micuţul rezolvă în jurul vârstei de şase ani problema idilei familiale. Poartă deja în subconştientul său imaginea femeii cu care va dori să se căsătoarească, la fel şi imaginea tipului de soţ care va dori să fie pentru această femeie. Dacă nu reuşeşte să rezolve problema idilei familiale în această perioadă, va fi incapabil să-şi găsească o soţie.
Să trecem acum la fetiţe, deoarece iubirile lor familiale iau forme ceva mai diferite. Să ne reamintim că pentru băiat primul obiect al dragostei este mama, imagine a tandreţii pe care o va purta în el pe tot parcursul idilei familiale. Fetiţa începe prin acelaşi prim obiect al dragostei: mama. Dar, contrar băiatului, ea trebuie să transpună imaginea mamei asupra tatălui. Acest fapt face ca idila familială să fie ceva mai complicată pentru ea.
Când fetiţa începe să capete independenţă şi să se diferenţieze de mama sa, descoperă în sânul familiei un nou obiect de tandreţe şi se îndrăgosteşte de tatăl ei. La fel ca băieţii, unele fete păstrează secrete aceste sentimente şi vise, în timp ce altele le exprimă în mod liber.
Fetiţele se pot arăta foarte feminine şi cochete la această vârstă. Ele ştiu să fie mult mai subtile decât băieţii pentru a-şi atinge scopurile în timpul idilei familiale. Aceasta ţine de faptul că femeile au mai multă fineţe în relaţiile interumane. De fapt este posibil ca mama nici măcar să nu-şi dea seama până la ce punct se află în luptă cu fetiţa ei pentru a obţine dragostea tatălui. Aveţi convingerea că fetiţa încearcă să vă imite când încearcă să gătească sau să facă curăţenie, când ea încearcă de fapt să-i arate tatălui că poate fi o soţie mai bună decât dumneavoastră
Fetiţa se găseşte într-o situaţie mai dificilă decât băieţelul, deoarece ea dispune de mai puţin timp cu acest tată iubit. În societatea actuală, taţii sunt de cele mai multe ori absenţi. Băiatul are posibilitatea să petreacă mai mult timp cu obiectul pasiunii sale idilice, mama, pe când fetiţa îşi petrece zilele aşteptându-şi cu nerăbdare tatăl. Acest lucru o obligă să-şi trăiască idila mai mult în imaginaţie.
Ea încearcă sentimente de ostilitate şi rivalitate la adresa mamei, ceea ce o tulbură la fel de mult ca pe un băieţel gelos în luptă contra tatălui său. Ea se simte dependentă de mama ei din cauza iubirii şi îngrijirii constante pe care i-o oferă. Simte că este un lucru teribil să vrea ca mama ei să plece şi să nu se mai întoarcă niciodată. La fel cum băieţelul proiecta sentimentele de ostilitae asupra tatălui, fetiţa le proiectează asupra mamei. Ea îşi imaginează că mama ştie că vrea să scape de ea, deci îi este ostilă şi vrea să o pedepsească.
În timpul întregii perioade visele îi sunt perturbate de coşmaruri în care se vede urmărită de o vrăjitoare sau un monstru, reprezentare inconştientă a mamei ostile şi răzbunătoare pe care şi-o imaginează.
Într-o familie normală, fetiţa învaţă că tatăl aparţine mamei şi că nu poate să-l aibă numai pentru ea. Descoperirea acestui lucru se prelungeşte pe timpul întregii perioade de la trei la şase ani. Progresiv, ea renunţă la aspiraţiile sale amoroase şi le substituie bărbatului pe care îl va iubi şi cu care se va căsătorii mai târziu. În acest fel atât fetiţa cât si băiatul rezolvă problema menajului în trei.
Să punem acum o întrebare importantă: Ce puteţi face, dumneavoastră şi soţul dumneavoastră, pentru a ajuta copilul între trei şi şase ani să evolueze normal şi să rezolve această problemă?
Înainte de toate, calitatea relaţiilor dumneavoastră conjugale va fi decisivă pentru copii dumneavoastră aflaţi în această criză. Dacă aveţi o viaţă conjugală stabilă, în care domină dragostea, copiii îşi vor da seama în mod progresiv că idila lor este imposibilă şi vor şti să găsească o soluţie în perioada preşcolară. Dar dacă relaţiile conjugale sunt marcate de profunde neînţelegeri, problema va fi mai greu de rezolvat pentru copiii dumneavoastră.
Dacă uniunea dumneavoastră este compromisă, ceea ce poate fi eficace pentru a vă ajuta copiii să rezolve problema idilei familiale pe care o trăiesc, este să consultaţi un consilier conjugal. Acest lucru trebuie luat foarte serios.
Copilul va încerca cu siguranţă să nască discuţii între dumneavoastră şi soţul dumneavoastră pentru a scoate un profit. Va încerca, într-o manieră infantilă, să plaseze obstacole între dumneavoastră. Dacă există dificultăţi majore în menajul dumneavoastră băieţelul poate reuşi ca mama să îl trateze mai mult ca pe un iubit în miniatură decât ca pe un copil. Dacă o mamă se delectează prea mult cu atenţiile fiului său, deoarece simte că soţul nu se mai interesează suficient de ea, ia naştere o reacţie care nu este sănătoasă pentru copil. Mama va avea tendinţa să diminueze rolul tatălui în ochii copilului, în loc să-i întărească prestigiul. Şi fetiţele pot juca acelaşi rol în acest joc "a diviza pentru a conduce", încercând să-l întoarcă pe tată contra mamei.
În această perioadă părinţii nu trebuie să lase copilul care găseşte punctele slabe ale relaţiei conjugale să le valorifice pentru a-i despărţi. Trebuie ca amândoi să reziste a răspunde seducţiei romantice a copilului, primind în mod deschis avansurile sale. Trebuie să reacţioneze respingându-l în mod tandru. Mama trebuie să-l facă să înţeleagă pe băiat că îl iubeşte pe tata, că este soţia lui şi că doreşte ca şi băieţelul să-şi iubească tatăl. Băiatul nu se va putea căsători cu ea când va fi mare deoarece este deja căsătorită cu tata şi este foarte fericită. Într-o zi va găsi femeia potrivită pentru el şi se va căsători cu ea. Pentru moment, el este băieţelul mamei dar şi al tatălui.
În acelaşi fel, tatăl ar trebui să-i explice clar fetiţei că o iubeşte mult, dar că mama este soţia lui. Nu va putea să se căsătorească cu el când va fi mare. El este deja căsătorit cu mama şi este foarte fericit. Dar ea este fata lui şi nimeni nu va putea ocupa locul privilegiat pe care EA îl ocupă în inima lui. Într-o zi va găsi un băiat pe măsură şi se va căsători cu el.
Nici tatăl nici mama nu au vreun motiv să respingă copilul în mod brutal. Nu trebuie să-l încurajaţi să creadă că într-o zi îi vor fi satisfăcute capriciile, dar puteţi acţiona cu tact pentru a-i prezenta situaţia reală. De asemenea nu trebuie ca micuţul să se simtă ridicol sau nebun pentru că a dorit asemenea lucruri. Reamintiţi-vă că aceasta este o etapă normală a dezvoltării sale şi o pregătire naturală a viitorului său mariaj.
Mai presus de toate nu trebuie să-l încurajaţi în mod activ să-şi facă asemenea vise. Acest lucru va da naştere unui ataşament mult prea puternic care va fi dificil de rupt mai târziu.
Dacă dumneavoastră şi soţul sunteţi oameni îndeajuns de calculaţi, a căror uniune este fericită, copilul va depăşi fără probleme obstacolele acestui amor pe la vârsta de şase-şapte ani.
