CONTROLUL MISCARILOR IMPULSIVE
În timpul acestei perioade preşcolare, copilul învaţă deasemenea să-şi controleze mişcările instinctive. Un copil se naşte în stadiul sălbatic, incapabil să-şi controleze impulsurile.
Când se apropie de vârsta primilor paşi, acest control rămâne încă primitiv. Dacă un alt copil îi ia o jucărie, probabil că îl va lovi pentru a o recupera. Dar, între cel de-al treilea şi al cincilea an de viaţă, copilul va lucra în mod activ pentru a-şi impune un sistem de control al impulsurilor. Bineînţeles că aceasta nu se poate produce într-o singură zi. Dacă îl ajutaţi în mod abil şi rezonabil în cursul acestor ani preşcolari, în momentul în care se va apropia de cea de-a şasea aniversare, copilul va avea toate şansele de a fi pus la punct un control satisfăcător al impulsurilor. Aceasta înseamnă că va fi dezvoltat aptitudinea de a se împiedica în mod efectiv să lovească, să fure, sau să manifeste orice alt tip de comportament asocial, susceptibil de a-i aduce necazuri la şcoală. Aceasta înseamnă deasemenea că după vârsta de şase ani va trebui să vă întâlniţi rar cu ocazia de a mai administra pedepse.
Unii părinţi nu par să înţeleagă faptul că instaurarea acestui control de sine presupune timp. Ei cred că o dată ce am spus "nu" unui copil, acesta trebuie să se supună imediat. Copilul ştie ce înseamnă "nu", dar sistemul său de contol nu este încă suficient de sigur pentru a putea face faţă acestei negaţii. Această învăţare presupune un număr mare de repetiţii în timpul anilor preşcolari. Amintiţi-vă de perioada în care copilul învăţa să vorbească. Nu a început cu fraze complicate. Un cuvânt sau două cel mult. Apoi, cu timpul, s-a obişnuit cu fraze ceva mai complexe. Părinţii sunt de obicei înţelegători şi răbdători când este vorba de încercarea copilului de a stăpâni limbajul. Tot atât de înţelegători ar trebui să fie cu dezvoltarea aptitudinii de control al impulsurilor.
Psihanalistul Selma Fraiberg dă acest exemplu amuzant al dificultăţilor unui copil de doi ani de a învăţa să-şi stăpânească aceste mişcări instinctive şi să renunţe la un capriciu. Acestui copil îi plăceau dulciurile. Când, la masă, se ajungea la desert, se emoţiona şi lovea farfuria din faţa sa cu lingura, strigând: "Desert, desert!" În acea zi, la desert era îngheţată; trebuia ca mama să meargă la frigider pentru a o aduce la masă. Strigătele şi loviturile în farfurie au enervat-o pe mamă care a spus: "Oh, Catherine, ai puţină răbdare!" Când mama s-a întors de la bucătărie, a fost cuprinsă de teamă, deoarece micuţa părea să aibă o convulsie. Era încă pe scaun, cu pumnii strânşi, cu ochii ficşi, faţa roşie şi părea că nu mai respiră. "Catherine, ce ai?" strigă. La care, Catherine şi-a reluat respiraţia, a desfăcut pumnii şi a răspuns: "Tocmai aveam răbdare!"
A respinge o nevoie imediată presupunea un asemenea efort încât fetiţa a trebuit să facă apel la toate rezervele de energie pentru a se putea opune acestui elan. De aceea durează aşa de mult pentru ca cei mici să-şi stăpânească instinctele.
Părinţii pot comite două greşeli majore în timp ce îi învaţă pe copii să se controleze. Pe de-o parte, putem să nu le cerem nimic şi în acest caz copilul va rămâne la vârsta de şase ani la nivelul vârstei de doi ani. Va fi incapabil să-şi controleze instinctele asociale. Cea mai mare parte a părinţilor însă, au tendinţa să împingă copilul spre a învăţa totul prea repede. De aceea este foarte util să ştim ceea ce putem aştepta, în mod rezonabil de la un copil în timpul anilor preşcolari. Va trebui să ne ajustăm exigenţele în raport cu ceea ce poate face copilul în mod rezonabil, la o anumită vârstă. Presiunea părinţilor pentru ca micuţul să se controleze prea devreme poate antrena numeroase probleme: refuzul de a mânca, rosul unghiilor, temeri, coşmaruri, toate acestea ascunzând răspunsul copilului la o presiune prea mare, la constrângerea de a învăţa repede. Exigenta manifestată de părinţi trebuie aplicată în mod gradual. Cea mai bună vârstă pentru a începe este la trei ani, deoarece este o vârstă echilibrată şi cooperantă. În acest moment copilul stăpâneste destul de bine limbajul, pentru a putea asimila controlul instinctiv. Lăsând un copil să-şi exprime sentimentele în cuvinte, îl ajutăm să devină capabil de a controla instinctele şi actele asociale. Dacă îi permitem să-i spună surioarei lui că o detestă, îi uşurăm efortul de a-şi reprima pofta de a o lovi sau de a-i sparge jucăriile.
Dr. Ruth Marthey face o sugestie extraordinară, propunând părinţilor să indice copiilor o altă soluţie ieşirilor instinctive. Ea sugerează să-i daţi copilului ceea ce se poate numi "păpuşă pentru bătut", care are rolul de a încasa loviturile fără ca urmările să fie nefaste. Aceste marionete care primesc loviturile sunt de fapt păpuşi solid construite, de cârpă. Este indicat să creaţi păpuşi care să reprezinte fiecare membru al familiei. Acestea se vor dovedi foarte utile pentru a elimina instinctele asociale şi pentru a remedia perturbarea sentimentelor.
Dr. Marthey citează un exemplu a dovedi utilitatea acestor creaturi: Marie avea trei ani când s-a născut frăţiorul ei. Imediat după aceasta ea şi-a numit bebeluşul de cârpă "Antoine", după numele băiatului. Din ziua în care adevăratul Antoine a venit de la clinică, Marie a început jocul său favorit: "a-l bate pe Antoine". Acesta era rău, spărgea farfurii şi plângea noaptea. Faţă de adevăratul Antoine, Marie se arăta dulce şi mămoasă. Păpuşa îi ajungea pentru a se elibera de gelozie.
Dacă copilul are posibilitatea de a merge la grădiniţă la trei sau patru ani, aceasta îl va ajuta să înveţe să-şi stăpânească instinctele.
