PRIMII PASI
De îndată ce copilul dumneavoastră învaţă să meargă, abordează o nouă etapă în dezvoltarea sa: etapa primilor paşi. Această etapă îi oferă o nouă "ucenicie", explorarea activă a ceea ce îl înconjoară şi posibilitatea de a căpăta încredere în el însuşi. Şi această etapă îl plasează într-o situaţie specifică în care este foarte vulnerabil: se va îndoi de el însuşi dacă îl pedepsim prea des sau dacă îi dăm de înţeles că nu s-a comportat bine în încercările sale de a explora universul.
Primele lentile ale acestui sistem optic care este încrederea în sine sunt plasate în prima copilărie, în momentul în care copilul a învăţat să fie încrezător sau din contră, neîncrezător în lume. Acum, aflat la vârsta la care va dori să meargă, va mai adăuga o lentilă acestui sistem: ori va fi sigur de el însuşi, ori va avea îndoieli.
Până acum, tentativele de explorare ale copilului au fost destul de limitate şi destul de pasive. Chiar din momentul în care a început să meargă pe burtă sau în genunchi pentru a se pregăti pentru primii paşi, s-a mulţumit cu un câmp de investigare redus. Îndată ce va înţelege că se poate plimba singur în toată casa, va începe să exploreze în mod activ acest univers.
Această perioadă este una de învăţare atât pentru mamă cât şi pentru copil.
În timp ce învaţă să exploreze, mama descoperă care sunt obiectele pe care micuţul este în stare să le înghită, obiecte la care nu s-ar fi gândit niciodată.
Mama învaţă să interpreteze semnificaţia lungilor perioade de linişte, atunci când copilul se află în altă cameră. Această linişte indică faptul că acesta urmează să facă o prostioară. Mama se precipită în camera liniştită şi descoperă pe micul sălbatic încântat de faptul că decorează pereţii sau faianţa cu ruj, sau se delectează jucându-se cu detergentul.
Această perioadă a dezvoltării copilului este cea a explorării prin excelenţă şi fiecare mamă trebuie să capete o orientare definitivă în ceea ce priveşte casa şi micuţul care o face mereu vraişte. Sau va conserva o casă rezervată adulţilor sau va fi o casă fără pericole pentru copil. Dacă s-a decis pentru prima variantă, va trebui să petreacă mult timp punând "frână" activităţilor copilului atât verbal cât şi fizic. Va trebui să consume multă energie spunându-i "nu", a-l lovi peste mâini şi a-l împiedica să se atingă de obiecte.
Multe mame acţionează exact în acest mod. Ele încearcă să crească copilul într-o casă făcută pentru adulţi, nu pentru el. Din punct de vedere stiinţific, aceasta este o enormă greşală de educaţie. Curiozitatea pe care micuţul o manifestă în această perioadă face parte din aceeaşi categorie cu cea care mai târziu îl va face să reuşască în activitatea şcolară şi profesională. Dacă are senzaţia că această curiozitate îl expune la pedepse şi molestări verbale, nu numai că aceasta va sufoca instinctul de a învăţa, dar se va îndoi de el însuşi şi elanul încrederii sale va fi stricat.
Daţi-mi voie să fac o comparaţie: imaginaţi-vă că micuţul este acum în clasa a şaptea. În clasă se găsesc un număr de obiecte educative interesante: cărţi care tratează diferite subiecte, un microscop, un acvariu, documente ştiinţifice. Copilul ia cartea de matematică şi începe să citească. Profesoara îi dă peste mâini şi îi spune să nu se atingă de acea carte. Copilul lasă cartea din mână şi se îndreaptă spre microscop unde începe să privească. Profesoara îi spune să lase microscopul în pace. Respins încă o dată, copilul se întoarce la locul său şi incepe să citească o carte de poveşti. Profesoara îi spune: "vrei să încetezi?"
Nu trebuie să treacă mai mult de câteva săptămâni pentru ca acest gen de restricţii să-l descurajeze complet pe copil să mai înveţe orice în această clasă.
Rapid va ajunge să-şi spună: " De câte ori am curiozitatea să învăţ câte ceva sunt mustrat. Terebuie că sunt un copil rău. Poate că dacă nu învăţ nimic, dacă nu mai ating nimic, poate că profesoara mă va iubi."
Dacă dumneavoastră aţi vedea o profesoară care se comportă în acest fel, aţi fi în mod sigur furioasă. I-aţi spune: " În felul acesta descurajaţi sistematic dorinţa copiilor de a învăţa. Le sufocaţi curiozitatea şi le distrugeţi încrederea."
Ceea ce multe mame nu înţeleg, este faptul că şi ele reacţionează la fel ca această profesoară, în şcoala care este casa. Ele îşi învaţă copiii să se ţină la distanţă de obiectele rezervate adulţilor, lucru practic dealtfel, pentru mame, stăpânele casei. Ceea ce nu văd este că îl obişnuiesc pe copil să-şi înfrâneze curiozitatea şi acea nevoie fundamentală care îl împinge să vrea să ştie cât mai multe despre lumea înconjurătoare.
Imediat după ce copilul face primii paşi, va trebui să priviţi interiorul casei cu alţi ochi. Cu ochii unuia care abia învaţă să meargă.
Va trebui să plasaţi obiectele periculoase sau fragile undeva unde să nu-i fie la îndemână. Copilul trebuie să fie liber să se plimbe prin casă şi să exploreze fără riscul de a se lovi sau de a sparge ceva. Aşa că, înlăturaţi vazele, obiectele de porţelan, sau, măcar plasaţi-le suficient de sus încât copilul să nu ajungă la ele. O casă cu o mie de interdicţii, nu va fi, cu siguranţă, un loc bun pentru experienţa copilului.
Va trebui să luaţi anumite precauţii, deoarece, din punct de vedere psihologic, copilul dumneavoastră este încă foarte tânăr. Englezii îl supranumesc "micul vagabond", şi acesta este un termen foarte potrivit. Facultăţile sale de observare şi judecată sunt foarte limitate
Nu ştie să facă diferenţa între ceea ce este periculos şi ceea ce nu este, iar rezultatul cercetărilor sale sfârşeşte invariabil în gură. Pe lângă faptul că este încă un bebeluş, acum mai poate să şi meargă. Pentru el este formidabil să verse o sticlă de clor şi să-i împrăştie conţinutul pe jos, dar, în acelaşi timp clorul poate să-i atingă şi ochii. De aceea trebuie să-l protejaţi de toate aceste pericole latente ale casei. Experţii consideră că 50 până la 90% dintre toate accidentele grave în rândul copiilor şi nou-născuţilor ar fi putut fi evitate dacă părinţii ar fi luat toate precauţiile necesare şi şi-ar fi echipat casa în acest sens.
