DE LA SASE LA NOUA LUNI
În jurul vârstei de şase luni, copilul începe să manifeste ceea ce numim "teama de noutate". În timpul primelor şase luni de viaţă copilul şi-a format o idee clară despre ceea ce îi este familiar, despre chipuri şi oameni. De acum conştiinţa lui este destul de dezvoltată încât să facă diferenţa între lucrurile care îi sunt familiare şi cele care îi sunt necunoscute. Trebuie acţionat progresiv pentru a pune copilul în contact, la această vârstă, cu o persoană pe care nu o cunoaşte încă. Nu îl puneţi dintr-o dată în faţa unei situaţii noi. Dacă prezentările îl sperie sau îl fac să plângă, copilul vă spune că îi este teamă. Lăsaţi-i timp.
La această vârstă doreşte deasemenea să scoată sunete. Schimbul de sunete fără sens început de la vârsta de două-trei luni devine un sistem fix şi coerent de joc verbal între copil şi mamă. Primul dinte apare în general în jurul celei de-a şaptea luni. Apariţia dentiţiei este însoţită de o nevoie irezistibilă de a muşca lucrurile, de aceea copilul are nevoie de jucării pe care le poate strânge între gingii.
De asemenea, în această perioadă copilul devine fascinat de repetiţie. Adoră să repete câte ceva până când simte că stăpâneşte subiectul respectiv. De exemplu, vrea să lovească un obiect de masă sau de scaun. Un adult, exasperat rapid de această repetiţie enervantă, îşi dă seama cu dificultate de bucuria pe care o simte un copil repetând tot ceea ce face.
De la şase luni începe şi descoperirea plăcerii imitaţiei. Aceasta va rămâne pe tot parcursul copilăriei cel mai puternic resort social. Copilul de şase luni imită gesturile părinţilor, ca de exemplu gestul de a şterge masa cu un burete; imită de asemenea şi sunetele emise de părinţi. Cu mult timp înainte de a putea vorbi, copilul poate găsi modalitatea de a comunica mesajul său altor persoane. Este ca un comis-voiajor aflat în altă ţară a cărei limbă nu o vorbeşte şi găseşte posibilitatea de a comunica ceea ce doreşte prin gesturi şi mimică.
Pe la opt luni va şti cu siguranţă să se târască pe burtă, activitate care îl transformă într-un explorator mai activ al lumii înconjurătoare.
La nouă luni copilul este deja prea mare pentru a mai fi spălat în chiuvetă sau în cădiţă. Va trebui sa-i permiteţi să folosească baia dumneavoastră. Trebuie să puneţi foarte puţină apă pentru a elimina riscul înecării în caz că micuţul a rămas un moment singur. Adăugaţi în apa de baie o colecţie de jucării plutitoare pentru a-i releva o nouă lume plină de bucurii. Jocul în apă este unul dintre lucrurile care plac cel mai mult unui copil. Probabil din cauză că îi aduce vag aminte de recenta sa viaţă în lichidul amniotic. Oricum, jocul în apă este jocul cel mai calmant şi relaxant.
După ce a învăţat să se târască pe burtică, copilul va începe să se deplaseze în patru labe. Vă reamintesc să acordaţi o atenţie deosebită lucrurilor uitate pe sol: cuie, monede etc. Nu uitaţi nicodată că un copil bagă în gură tot ce găseşte. Fiţi atenţi la sfori sau fire electrice. Cu siguranţă va trage de fiecare. Vegheaţi ca acest mic şi neobosit explorator să nu dea peste obiecte tăioase sau obiecte grele pe care le-ar putea dărâma.
Interesul manifestat la descoperirea unui loc nou, altă cameră, de exemplu, poate ţine copilul ocupat o perioadă îndelungată, timp în care se poate juca singur. Obiecte care se găsesc în mod curent în orice gospodărie sun adeseori cele mai bune jucării pentru un copil la această vârstă.
Vârsta la care un copil poate dechide mâna şi poate arunca obiecte variază de la caz la caz. Oricum ar fi, în momentul în care copilul dumneavoastră atinge această etapă a dezvoltării fizice precede o perioadă de grele încercări pentru mamă. Copilul a descoperit un joc nou, numit "joaca de a arunca (cu) obiecte". Le veţi vedea zburând din pătuţ, de pe masă sau de pe scaune. Ţineţi cont că micuţul nu face aceste lucruri ca să vă supere. Acest joc face parte din suita sa de cercetări în descoperirea lumii.
