DISCIPLINA
Controlul exercitat de părinţi asupra copiilor, ne aduce pe drumul unei discuţii despre disciplină. P�nă acum nu am vorbit de disciplina unui copil �n adevăratul sens al cuv�ntului. Nu există nici un motiv pentru care o mamă să nu impună aşa ceva unui "t�năr mergător", dacă i se asigură un mediu potrivit necesităţilor sale. La stadiul primei adolescenţe copilul trebuie să capete disciplină; o mamă trebuie să ştie cum să acţioneze �n această privinţă.
�n acest capitol voi vorbi despre disciplină numai �n ceea ce priveşte prima adolescenţă, dar, este foarte important să avem o vedere de ansamblu despre ceea ce trebuie impus copiilor.
Vă sugerez să �ncepem discutarea acestei probleme şterg�nd definitiv din vocabular cuvintele "sever" şi "indulgent", aceste cuvinte care �i derutează pe părinţi. Nu ar trebui să folosiţi aceste cuvinte. Reuşita sau eşecul unei discipline nu are legătură cu severitatea sau indulgenţa dumneavoastră.
Primul lucru pe care părinţii ar trebui să �l facă, �n mod special cei care au copii de v�rsta despre care discutăm, este să distingă sentimentele de acţiuni. Prin acţiuni, �nţeleg comportamentul exterior al unui copil. Traversează strada chiar dacă i-aţi interzis să facă acest lucru; loveşte un alt copil chiar dacă ştie că nu are voie; aruncă cu nisip deşi i-aţi spus să nu o facă.
Prin sentimente, �nţeleg emoţiile interioare ale unui copil: un copil poate fi fericit sau enervat, poate să-i fie teamă, să experimenteze timiditate sau afecţiune.
Este foarte important ca părinţii să facă această deosebire �ntre sentimente şi acţiuni, deoarece un copil poate �nvăţa să-şi controleze acţiunile; nu poate �n schimb să-şi controleze sentimentele. Sentimentele unui copil, cum ar fi g�ndurile sale, parvin �n mod spontan spiritului său. Nu poate controla nici momentul �n care acestea apar, nici modul �n care le simte.
Să luăm ca exemplu m�nia: un copil nu se poate �mpiedica să se enerveze din c�nd �n cănd. Ce putem spera �nsă, este că va �nvăţa să-şi contoleze acţiunile asociate acestui sentiment: să muşte sau să lovească.
Primul lucru care trebuie făcut cu un copil �n stadiul primei adolescenţe este de a-l ajuta să impună limite rezonabile acţiunilor sale. Din nefericire, mulţi părinţi au �nţeles greşit psihologia modernă, crez�nd că impun�nd limite unui copil echivalează �ntotdeauna cu a-l traumatiza sau a restr�nge dezvoltarea personalităţii sale. Psihologul E. de Leshan povesteşte următoarea anectodă: soţul d�nsei a fost chemat la telefon, �ntr-o zi, de către unul dintre prietenii săi, de la o cabină telefonică din apropiere. Acest amic i-a spus: "nu te pot suna de la mine pentru că Bobby �nchide mereu telefonul." Bobby avea 3 ani.
Care sunt totuşi limitele rezonabile pentru un copil? Nu se poate enunţa o regulă absolută. �ncepeţi prin a vă pune următoarea �ntrebare: "C�te interdicţii formale trebuie să-i impun la această v�rstă?" Veţi fi surprinsă, că enumer�ndu-le pe o foaie de h�rtie, lista va fi mai scurtă dec�t vă aşteptaţi.
�n ceea ce priveşte copilul dumneavoastră de doi ani, şi ceea ce doriţi să facă, puneţi-vă tot timpul �ntrebarea: ce importanţă are, că face asta sau nu face cealaltă? Merită măcar să vorbim despre asta? Sunt destule interdicţii care trebuie impuse unui copil de doi ani, cum ar fi cele referitoare la foc şi obiecte incandescente, la traversarea străzii, la lovirea altor copii, �nc�t nu are rost să vă complicaţi viaţa cu un sac de interdicţii fără cea mai mică importanţă.
Mulţi părinţi cred că există undeva o listă magică care cuprinde limitele pe care toţi părinţii trebuie să le impună copiilor lor. Această listă nu poate exista, deoarece fiecare tip de părinte are calităţile sale personale şi un stil de viaţă diferit. Unii părinţi sunt relativ destinşi şi consideră numai c�teva limite pe care le găsesc esenţiale. Alţii sunt mult mai stricţi şi impum mai multe interdicţii. Această ultimă categorie s-ar simţi foarte incomfortabil dacă micuţul lor ar face tot ce are voie să facă copilul primei categorii de părinţi.
Am să vă �ncredinţez un secret. După părerea mea, limitele pe care le puneţi acţiunilor copilului nu au prea mare importanţă dec�t dacă sunt g�ndite şi logice şi par justificate at�t dumneavoastră c�t şi copilului.
Bine �nţeles că este o greşeală, o atitudine contra naturii, să nu impui absolut nici o regulă sau limită acţiunilor unui copil.
Majoritatea părinţilor sunt perfect conştienţi de limitele pe care le impun acţiunilor copiilor, dar, deseori, se simt pierduţi c�nd vine vorba de sentimentele acestora.
