EDUCARE VEZICII
Controlul vezicii urinare este ceva mai greu de obţinut decât controlul intestinului. De aceea durează mai mult. Există mai multe motive pentru acest lucru. Mai întâi, senzaţiile fizice care semnalizează unui copil că are nevoie să urineze sunt mai puţin pronunţate decât cele ale mişcărilor intestinale. În al doilea rând, la copil faptul de a urina este un reflex automat care este declanşat de presiunea vezicii. Cu alte cuvinte, este mai uşor pentru un copil să se controleze pentru a face ceva decât pentru a împiedica producerea unui lucru.
Controlul vezicii prezintă două aspecte: controlul în timpul veghei şi controlul în timpul somnului. Controlul în timpul veghei survine, în general primul. Doctorul Gesell a remarcat că acest lucru se realizează în trei etape. Mai întâi, copilul îşi dă seama că este ud. Apoi înţelege că este pe cale să se ude şi poate anunţa acest lucru. Ceva mai târziu începe să anticipeze şi să se gândească că este pe cale să se ude. Înainte de a începe învăţarea efectivă a copilului îl puteţi ajuta să exprime aceste etape prin cuvinte. Tatăl poate fi de mare ajutor, în cazul în care aveţi un băiat. Îl puteţi lăsa să-şi privească tatăl urinând din picioare. Dacă aceste sugestii vi se par inconfortabile, este mai bine să nu încercaţi această metodă.
Când veţi fi pregătită să începeţi să educaţi întradevăr copilul să-şi controleze vezica, vă puteţi baza pe semnele biologice care indică o vezică plină şi nevoia de a urina. Puneţi-i un slip şi spuneţi-i că este destul de mare pentru a urina fără a mai folosi oliţa. Dacă este băiat, se poate să dorească să urineze în WC. Aici aveţi nevoie de o mică treaptă pe care să se urce.
Unele cărţi tratează modul de educare al băieţilor şi fetelor, lăsând impresia că atât băieţii cât şi fetele urinează mai întâi aşezaţi. Acest lucru nu este deloc natural pentru un băieţel şi se datorează în mare parte educaţiei primite din partea mamei. Este mult mai normal să învăţaţi un băieţel să urineze în picioare. Dacă fetiţa doreşte să urineze în picioare, lăsaţi-o până când întelege că nu este prea practic pentru ea.
Va trebui să învăţaţi copilul un cuvânt simplu, la nivelul său, care să desemneze aceste funcţii biologice. "Pipi" este un cuvânt pe care copilul îl poate spune cu uşurinţă. Se pare că acesta este cuvântul cel mai răspândit. În orice caz, trebuie să folosiţi cuvinte simple şi să evitaţi expresii complicate pe care unii părinţi le folosesc din exces de pudoare.
La fel de important este să învăţaţi copilul să urineze în locuri diferite, pentru ca acesta să nu fixeze pentru a urina un anume loc sau anumite condiţii. Controlul funcţionării vezicii pe timpul nopţii va urma un progres lent, cu perioade de ezitare, până ce se va instala definitiv. La început nu contaţi pe un progres rapid. Recompensaţi copilul, felicitându-l pentru "succese" şi treceţi cu vederea micile accidente.
Controlul nocturn al vezicii nu poate fi atins până ce nu sunt îndeplinite două condiţii. Mai întâi copilul trebuie să fie capabil să-şi controleze aceste funcţii în timpul zilei. Apoi, este necesar să poată să-şi menţine sfincterele închise fără a se trezi. Bineînţeles, controlul în timpul nopţii este mai greu de realizat decât în timpul zilei; durează, de asemenea, mai mult. Ce trebuie să faceţi, în calitate de părinţi, pentru a favoriza controlul nocturn? Nimic. Absolut nimic. Dezvoltarea naturală a vezicii şi faptul că micuţul a învăţat să-şi controleze funcţiile în timpul zilei, vor aduce, mai devreme sau mai târziu, soluţia problemei.
Cînd copilul se trezeşte în miez de noapte, cu patul ud, mulţumiţi-vă să schimbaţi cearşafurile fără să insistaţi asupra faptului.
Un copil pe care îl antrenăm să-şi controleze intestinul şi, în timpul zilei, vezica, urmând metodele descrise în această lucrare, pe care mama l-a învăţat să se păstreze curat într-o manieră destinsă, nu ar trebui să aibă probleme în a obţine controlul nocturn, la vârsta potrivită. Dificultăţile controlului nocturn se vor prezenta la copilul care a învâţat prin constrângere să-şi exercite funcţiile biologice normale în timpul zilei. Acest copil va reuşi mai greu să deprindă controlul nocturn. Poate fi iritat din pricina faptului că se fac presiuni asupra sa. Va refula în mod inconştient această animozitate împotriva părinţilor udând patul noaptea . Părinţii trebuie să înţeleagă faptul că micuţul nu face aceasta în mod deliberat. Dealtfel, doarme când se întâmplă acest lucru. Niciodată nu trebuie pedepsit un copil pentru că a udat patul noaptea.
Unele cazuri de tulburări nocturne, foarte puţin numeroase, au cauze fizice. Aceste cazuri sunt foarte clare deoarece prezintă simptome cum ar fi incapacitatea de a se controla în timpul zilei, ceea ce permite medicului să determine anomaliile. În cea mai mare parte a cazurilor copilul udă patul în timpul nopţii din cauza tensiunilor psihologice la care este supus. Dacă aceasta se întâmplă şi după vârsta de cinci ani, părinţii trebuie să se abţină să încerce diferite metode (în faţa acestei probleme părinţii sunt capabili să încerce cele mai stranii metode). Cel mai indicat este consultarea unui specialist în locul aplicării diverselor metode "după ureche"
Îi puteţi arăta copilului drumul către toaletă dar nu-l puteţi forţa să meargă înainte să fie pregătit pentru aceasta. Să presupunem că nu este încă pregătit. Să presupunem, de asemenea, că după zece zile, eforturile dumneavoastră de a-l păstra curat nu duc la nici un rezultat. Concluzia este că micuţul nu este încă pregătit pentru un astfel de antrenament. Reveniţi la scutece şi mai aşteptaţi câteva luni înainte de a încerca din nou. Eu am început cu băiatul meu când acesta avea doi ani. După o săptămână a fost evident că nu avea deloc chef să înveţe acest lucru la momentul respectiv. Decât să angajez un conflict, am revenit la scutece şi am încercat din nou la doi ani şi jumătate. Acelaşi rezultat. Nu era pregătit. Am încercat din nou la o lună după cea de-a treia aniversare. Atunci, în spaţiul a trei săptămâni a învăţat să-şi controleze atât intestinul cât şi vezica. Şi cu băiatul cel mic am încercat tot la doi ani. Nu a mers. Am mai aşteptat, şi am încercat din nou la doi ani şi jumătate. Era pregătit. Trei săptămâni mai târziu era curat.
