CUM REACTIONAM LA CRIZELE MARI
Crizele cele mari sunt ultima manifestare a negativismului. Este o asemenea stare de furie încât copilul nu poate decât să plângă, să urle, să ţipe, să se arunce pe jos, dând cu picioarele în toate părţile. Dacă cedaţi acestei furii şi faceţi ce doreşte copilul, o veţi fortifica. Îl învăţaţi să urle mai tare pentru a-şi impune capriciile.
Fata mea avea zece ani când a invitat acasă o prietenă pentru a petrece week-endul împreună într-un camping. Fetiţa i-a răspuns că părinţii ei aveau alte palnuri dar că se va descurca într-un fel. Avea să facă o scenă şi mama ei o va lăsa să vină.
Dacă uneori vă piedeţi calmul şi vă enervaţi la rândul dumneavoastră, nu faceţi decât să întăriţi nervii copilului. De atunci va şti că va putea obţine de la dumneavoastră tot ceea ce vrea, oricând, făcând o scenă zdravănă. Nu încercaţi să discutaţi cu un copil furios sau să-l distrageţi prin cuvinte. La momentul respectiv el nu este altceva decât o furtună de sentimente şi emoţii. Nu se află tocmai în starea în care poate asculta glasul logicii. Mai ales nu începeţi să-l ameninţaţi în speranţa că îi va trece furia. Nu aţi auzit părinţi spunând: "Taci, sau în curând vei şti de ce plângi!"? Asta înseamnă să vrei să stingi focul cu benzină.
Atunci ce este de făcut? Ar trebui să-l faceţi să înţeleagă că această stare este perfect normală şi inevitabilă, dar că nu îl va duce nicăieri. Dar cum să te înţelegi cu el? Aşa că, cel mai indicat este să îl lăsaţi în pace, pentru că în cele din urmă se va linişti singurel.
Fiecare mamă trebuie să ajungă să facă acest lucru. Unele vor şti să rămână liniştite şi să aştepte să treacă furtuna. Altele vor prefera să vorbească în acest timp spunând:" Ştiu că eşti furios, dar du-te în camera ta până te calmezi. Apoi să mă cauţi, am ceva frumos să-ţi arăt." Depinde de dumneavoastră să găsiţi metoda pe care doriţi să o folosiţi. Dar, mai ales, încercaţi să ajutaţi copilul să salveze aparenţele, oferindu-i, atunci când este posibil, un mijloc elegant de a ieşi din impas.
Să adăugăm un cuvânt despre crizele făcute în prezenţa prietenilor, părinţilor, la piaţă, sau în parc. Utilizaţi şi în aceste cazuri aceleaşi tehnici "anti-criză", dar fiţi conştienţi că de data aceasta aveţi un nou duşman care poate interveni pentru a vă împiedica să găsiţi soluţia cea mai bună. Există public. Monstrul se gândeşte: " Ce vor crede vecinii?" Dacă publicul dumneavoastră nu cunoaşte psihologia copilului, va crede, fără îndoială că greşiţi prin faptul că nu-i administraţi o bătaie bună. Şi apoi? Gândiţi-vă bine: creşteţi acest copil pentru a face din el o fiinţa sănătoasă şi fericită, sau pentru a face plăcere vecinilor.
