CUM RASPUNDEM INTREBARILOR UNUI COPIL
Un aspect nou al dezvoltării limbajului la această vârstă, este jocul întrebărilor. Multe dintre aceste întrebări vor fi variaţii ale jocului "de-a etichetarea". Întrebarea tipică va fi: "Ce e asta?". Va întreba acest lucru referitor la toate lucrurile posibile. Dacă vă simţiţi depăşiţi de torentul de întrebări, vă puteţi consola gândindu-vă că micuţul este foarte inteligent. Este adevărat faptul conform căruia, cu cât este mai inteligent, cu atât pune mai multe întrebări.
Ideal ar fi ca părinţii să răspundă tuturor întrebărilor copilului. Făcând acest lucru îl ajutaţi să-şi dezvolte limbajul, vocabularul, puterea raţionamentului şi inteligenţa în general.
În practică, însă, nici un părinte nu este capabil să răspundă tuturor întrebărilor unui copil de doi ani şi jumătate. Dar străduiţi-vă. Să nu vă gândiţi că riscaţi să-i ruinaţi toate şansele şi să-i blocaţi dezvoltarea intelectuală dacă vi se va întâmpla să-i răspundeţi: "Mama nu ştie, mama obosită!"
Atitudinea noastră depinde în egală măsură de importanţa pe care o acordăm întrebărilor unui copil de doi ani pe planul dezvoltării sale intelectuale. Din păcate, întrebările puse de un copil la această vârstă, ajung să jeneze multe mame, care şi-ar dori în acele momente ca micuţul să tacă şi să facă orice altceva. Dacă şi-ar da seama de importanţa acestor întrebări şi a răspunsurilor pe care le-ar putea da, s-ar comporta, poate, altfel.
Într-o carte numită " Joacă de copil" există un exemplu care evidenţiază două atitudini diferite ale părinţilor cu privire la acelaşi copil şi de întrebările pe care le pune. Scena se petrece în bucătărie. Mama, scoţând cuburile de gheaţă din tăviţă, lasă să-i scape unul. Copilul intervine şi ia cubul de gheaţă de pe jos. Survine următorul dialog:
Copilul: " De ce gheaţa este rece?"
Mama: " Pentru că este îngheţată."
Copilul: " De ce este îngheţată?"
Mama: " Pentru că rămâne rece."
Copilul: " Ce o face să fie rece?"
Mama: " Frigiderul."
Copilul: " Cum răceşte frigiderul?"
Mama: " Are un motor înăuntru."
Copilul: " De ce?"
Mama: " Pentru a-l răci."
Copilul: " De ce este frigiderul rece?"
Mama: " Pleacă de lângă frigider!"
Copilul: " Vreau să ştiu de ce este aşa de rece frigiderul."
Mama: " Ca să nu se strice mâncarea."
Copilul: " De ce se strică mâncarea?"
Mama: " Din cauza microbilor."
Copilul: " Ce sunt aia microbi?"
Mama: " Nişte bestiuţe mici."
Copilul: " Cum adică bestiuţe mici?"
Mama: " Sunt foarte mici."
Copilul: " Pot să le văd?"
Mama: " Nu."
Copilul: " De ce?"
Mama: " Pentru că sunt prea mici."
Copilul: " Sunt mai mici decât un şoricel?"
Mama: " Mult mai mici."
Copilul: " Cât mai mici?"
Mama: " Pleacă de lângă frigider!"
Copilul: " Dar vreau să ştiu de ce este rece."
Mama: " Vrei să pleci de lângă frigider?!"
Copilul: " De ce are motor?"
Mama: " Pentru ultima oară, vrei."
Şi aşa mai departe.
Apoi, aceeaşi carte ne cere să ne imaginăm un răspuns mai deschis la fluxul de întrebări ale copilului. Acelaşi décor, aceleaşi personaje, dar un contact uman diferit. Mama este la fel de ocupată, copilul la fel de plin de întrebări. De această dată, mama vede aceste întrebări ca pe un mijloc de a ajuta copilul în dezvoltarea intelectuală şi nu ca pe o corvoadă în plus.
Copilul: " De ce este gheaţa rece?"
Mama: " Gheaţa nu este altceva decât apă îngheţată. Ştii că la Polul Nord este mereu atât de frig încât apa este mereu îngheţată? Dacă laşi o bucată de carne afară, la Polul Nord, îngheaţă şi devine tare ca o piatră. Când este aşa îngheţată nu se mai poate strica. Îţi aduci aminte de bucata aceea de friptură pe care am uitat să o pun la frigider săptămâna trecută şi pe care am aruncat-o. Ţi-am spus ce era stricată.
Copilul: " Îmi aduc aminte. Ai spus că nu o putem da pisicii. Ce înseamnă "stricat"? De ce nu o puteam da pisicii?
Mama: " Există milioane şi milioane de animăluţe mici, atât de mici încât nu le putem vedea. Ele stau suspendate în aer, iar unora le place să se aşeze pe ceea ce se mănâmcă pentru a se hrăni. Aceste animăluţe se numesc microbi şi îţi pot face rău la burtică dacă le mănânci. Numai că acestor microbi le este frică de frig. Dacă păstrezi mâncarea la rece, nu se vor apropia de ea. Când mâncarea este în frigider ai nu pot să o strice. Pentru oameni este rău dacă stau în frig.
Copilul: " De ce este rău să stau la frig?"
Şi aşa mai departe.
Discuţiile între mamă şi copil, care intervin în orice moment al vieţii cotidiene constituie cel mai important "bagaj de cunoştinţe" pe care un copil îl poate primi. Aceste cunoştinţe, aceste ore practice, se pot numi " Introducere în misterele lumii"
Trataţi cu respectul cuvenit unei inteligenţe în plină dezvoltare, copilul şi întrebările sale. Interesul şi atenţia de care daţi dovadă împărtăşindu-i din cunoştinţele dumneavoastră despre lume şi mistere, este unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care i le veţi face vreodată.
