IDENTIFICAREA CU UN SEX: MASCULIN SAU FEMININ
La vârsta preşcolară copilul învaţă deasemenea să recunoască cărui sex îi aparţine. Am menţionat în capitolele precedente că băieţeii şi fetiţele sunt, ca să spunem aşa, asexuaţi în cursul primilor tei ani (Aprox.)
Se joacă cu aceleaşi jucării, apreciază aceleaşi lucruri. Băieţeii, de exemplu, în primii ani, adoră să se joace cu păpuşi sau animale de pânză, ca şi fetiţele. Bineînţeles că există şi diferenţe între băieţi şi fete, chiar în cursul acestor primi ani. Fetele, în general, au tendinţa să arate o maturitate mai precoce decât băieţii în multe domenii (cum ar fi dezvoltarea limbajului). Băieţii au tendinţa de a se arăta mai agresivi şi mai activi din punct de vedere fizic. Dar, în ansamblu, diferenţa dintre sexe nu apare în mod net decât după vârsta de trei ani. Începând din acest moment, băieţii şi fetele se vor comporta în mod diferit şi vor avea o viziune diferenţiată faţă de ei înşişi şi faţă de lume. O carte recentă, care analizează rezultatele a peste nouă sute de anchete, rezumă în felul următor diferenţele dintre băieţei şi fetiţe:
Băieţeii provoacă încurcături, fac mai mult zgomot, îşi asumă mai multe riscuri, au o gândire mai independentă, sunt mai dificil de educat şi contituie elementul mai fragil al celor două sexe. Mor mai mulţi băieţi decât fete în timpul primului an de viaţă cât şi apoi. Sunt mai expuşi riscului de a se bâlbâi, de a avea dificultăţi cu cititul şi de a suferi de anomalii afective de toate felurile. Au o întârziere de un an sau chiar mai mult în raport cu fetele, în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică. În momentul în care încep şcoala, chiar şi muşchii mâinilor sunt mai puţin dezvoltaţi.
Fetiţele sunt mai robuste şi mai coapte, dar mult prea supuse şi pasive, ascultătoare, conformiste, sedentare. Le interesează mai mult oamenii decât obiectele, dau dovadă de mai multă simpatie pentru alţii, sunt mai sensibile la reacţiile acestora şi au o mai mare dispoziţie pentru a reţine numele şi locurile.
Din punct de vedere ştiinţific, nu a putut fi stabilită nici o diferenţă de conţinut intelectual între băieţi si fete în timpul copilăriei, totuşi stilul lor de gândire şi achiziţie intelectuală sunt foarte diferite. Fetele excelează pe plan oral. Ele ştiu să vorbească înaintea băieţilor, iar mai târziu fac mai puţine greşeli de ortografie şi scriu mai mult. Băieţii le depăşesc în domeniul gândirii abstracte, incluzând matematicile şi domeniul ştiinţific. Ei au deasemenea tendinţa de a fi mai creativi.
Cum se explică aceste diferenţe profunde şi manifestate atât de devreme? După toate probabilităţile acestea sunt datorate unor factori hormonali şi geneticii, pe de-o parte, iar pe de altă parte modului în care sunt crescuţi copiii. Experţii nu s-au pus încă de acord asupra importanţei factorilor biologici în raport cu importanţa factorilor educativi şi culturali.
Totuşi, în calitate de părinţi, trebuie să veghem ca băieţii şi fetele noastre să ajungă la un acord profund şi definitiv în ceea ce priveşte sexul lor. Afirmarea netă a identităţii, ca şi reprezentant al sexului său este o piesă vitală a conceptului despre sine şi a sănătăţii mentale a copilului.
Trebuie să ţinem cont de faptul că atât băieţeii cât şi fetiţele au tendinţa să se identifice cu mama, care este personajul principal în viaţa unui copil. Băiatul, datorită faptului că îşi iubeşte mama, doreşte la fel de mult ca şi fetiţa să se identifice cu ea. Este normal ca un băieţel de trei ani să afirme că va fi şi el mamă când va fi mare. Nu este rar faptul ca un băiat să vrea să poarte pantofii mamei, sau să folosească rujul sau parfumul.
Între trei şi şase ani, atât băieţii cât şi fetele încep să urmeze drumuri diferite în dezvoltarea psihologică. Copilul de trei ani, deja foarte copt din punct de vedere intelectual, începe să fie conştient de sexul său. Totuşi dacă întrebăm un copil de cinci ani dacă un bebeluş este băiat sau fată, va răspunde că este greu să-ţi dai seama fără haine. La un momendat copilul descoperă că băieţii au un penis iar fetele nu îl au. Această descoperire marcheză o turnură în viaţa multor copii, în timp ce mulţi părinţi rămân într-o inconştientă ignoranţă, neînţelegând ce înseamnă aceasta pentru copil. Bineînţeles, mulţi părinţi ignoră voit această problemă deoarece descoperirea este legată de domeniul sexului, domeniu la care, din cauza influenţei refulărilor, ei devin muţi, surzi şi orbi faţă de ce simte copilul.
Cu cât atmosfera familială este mai sănătoasă în ceea ce priveşte sexualitatea, cu atât mai mic va fi şocul psihologic suferit de copil odată cu descoperirea sexului. Cu cât atmosfera sexuală este mai represivă şi culpabilizantă, cu atât mai greu îi va fi copilului să asimileze această surpinzătoare descoperire. În mod independent faţă de atmosfera din familie, fiecare copil va reacţiona într-o manieră diferită, personală, unică. Totuşi, putem face o descriere generală aracţiilor tipice băieţeilor şi fetiţelor care descoperă prezenţa, respectiv lipsa penisului.
Fetiţa se poate simţi lezată, şi poate considera că din acest punct de vedere aparţine unei rase inferioare. Sau, poate să creadă că s-a născut cu penis, dar acesta i-a fost luat, drept pedeapsă. Ştiu că unii dintre dumneavoastră, citind aceste rânduri, consideră că nu au nici un sens deoarece n-au mai auzit vorbindu-se despre aşa ceva. Ceea ce descriu eu este rezultatul observaţiilor făcute de către specialişti ai comportamentului pe eşantioane de mii de copii. Dacă aveţi într-adevăr un spirit deschis, puteţi face acelaşi gen de observaţii în ceea ce priveşte jocul, conversaţia şi întrebările copilului dumneavoastră
Ce poate face o mamă pentru a ajuta copilul să-şi afirme apartenenţa la sexul masculin sau la cel feminin? Factorul esenţial este ca dumneavoastră cât şi soţul dumneavoastră să acceptaţi sexul copilului. Dacă sunteţi fericţi că aveţi un băieţel, există toate şansele ca şi el să fie fericit de a fi băiat. Dacă sunteţi satisfăcuţi că aveţi o fată şi aceasta va fi fericită de acest lucru.
Dar, atât băieţii cât si fetele au nevoie de modele pe care să le imite.În acest scop, cred că este mai uşor pentru fetiţe decât pentru băieţei să accepte şi să fortifice conştiinţa propriului sex. Aceasta, din mai multe motive. Între altele, diferenţa care există între societatea noastră urbană de azi şi cea care era cu o sută de ani în urmă. În acea perioadă marea majoritate a oamenilor trăia în ferme sau în orăşele mici.Un băieţel din acea vreme îl vedea mult mai des pe tatăl său. Era tot timpul în spatele lui la fermă. Chiar dacă tatăl practica o meserie cum ar fi cea de notar într-un oraş mic, venea acasă la prânz. În zilele noastre taţii lucrează de dimineaţa devreme până seara târziu. Se întâmplă ca un băieţel să-şi vadă foarte puţin tatăl în timpul săptămânii.
Acum o sută de ani, se găseau foarte puţine învăţătoare în scoli şi deseori copiii aveau profesori la şcoala primară. Acum un băiat poate întâlni primul său profesor, bărbat în liceu sau poate chiar mai târziu. Trebuie considerat şi divorţul ca motiv al absenţei unui personaj masculin din viaţa unui băieţel. În general, mamei îi este încredinţată creşterea copiilor. Această situaţie este mai uşor de înfruntat pentru fetiţe, deoarece acestea au nevoie de un model feminin. Ce se va întâmpla cu băieţii care îşi văd atât de rar taţii? Unde vor găsi modelul masculin?
Remediul acestei stări de lucruri este simplu, dar aparent dificil de aplicat: trebuie ca tatăl să petreacă mult timp în compania copilului, fie el băieţel sau fetiţă. Mi-ar place să am o metodă miraculoasă pentru a convinge taţii de importanţa pe care o are rolul lor în viaţa copiilor. Din păcate, mulţi bărbaţi par a fi sclavii ambiţiilor şi au a nevoie irezistibilă de a reuşi în viaţă. De aceea timpul acordat copiilor, când aceştia sunt la o vârstă fragedă este întotdeauna insuficient.
Găsesc mereu câte o explicaţie logică pentru a-şi scuza absenţa, spunând că lucrează atât de mult pentru a asigura din punct de vedere financiar viitorul familiei. Mai târziu, când copii vor fi crescut, le vor consacra mai mult timp. Din păcate, rareori se întâmplă aşa. Când un tată nu îşi face timp să se joace cu copii săi, dacă nu stabileşte cu ei legături puternice în aceşti primi ani, mai târziu, copiii nu vor mai manifesta mare interes pentru el. Este foarte trist.
Chiar şi un tată foarte ocupat poate face pentru băieţelul său (sau fetiţa sa) multe lucruri la care nici nu se gândeşte. De exemplu îi poate trimite copilului mesaje prin curier de la birou. Copii primesc puţină corespondenţă şi vor fi foarte bucuroşi să primească o scrisoare de la tati. Poate de asemenea să îi sune din când în când. O conversaţie de cinci minute poate însemna mult pentru un copil.
Fiecare tată ar trebui să se aranjeze în aşa fel încât copilul să poată vizita locul său de muncă şi să poată vedea cu ce se ocupă. Este important să-i explice în ce constă munca sa. Unele servicii sunt mai uşor de explicat decât altele. Mama se poate juaca apoi cu uşurinţă "de-a tata care munceşte" sau poate ajuta copilul să creeze o carte numită "munca lui tata". Voi explica mai în detaliu cum se fac asemenea cărţi, în capitolul 11.
Băieţii au nevoie de deghizări pentru a exprima activităţile masculine, la fel cum fetele au nevoie de veşminte feminine. Dacă veţi căuta prin casă, veţi găsi cu siguranţă haine, pantofi, pălării şi bijuterii ale mamei. Însă, nimic pentru băieţi. Trebuie să-i daţi băiatului pălării, blue-jeans vechi, etc. O vizită la un magazin de mâna a doua vă furnizează toate aceste materiale.
Şi mai importante încă, sunt atitudinile părinţilor faţă de copii. Dacă o mamă este mândră de feminitatea fiicei sale şi de asemenea de virilitatea băieţelului, totul va fi bine. Trebuie ca mama să accepte că stă în natura unui băiat să stea cu capul drept, să scuipe şi să vorbească urât. Ea nu trebuie să încerce să-l transforme într-o creatură docilă, moale şi calmă, care seamănă cu o fată.
Cât despre tată, are şi el de jucat un rol determinant. El poate aduce băiatului jocurile bărbăteşti şi grăsolănia care îi sunt necesare. Poate de asemenea să-i ofere fetiţei tandreţea şi dulceaţa de care are nevoie pentru a-i stimula cochetăria şi feminitatea.
Trebuie ţinut cont de faptul că nici un copil nu este în totalitate masculin sau feminin. Altfel cum se poate ajunge la o întelegere reciprocă a celor două sexe? Trebuie să evităm imaginile stereotipe cum ar fi: "Trebuie să fi dur şi insensibil pentru a fi viril", "Băieţii nu plâng", "Fetele nu au nevoie să gândească". Dorim să facem din fii noştrii bărbaţi capabili să arate şi calităţi "feminine" cum ar fi compasiune şi înţelegere pentru alţii. Şi vrem de asemenea ca fetele noastre să ajungă femei ceva mai puţin conformiste, mai originale, mai aventuroase, capabile să gândească la fel de mult ca un bărbat.
Din toate aceste motive nu trebuie să fim rigizi în conceptul comportamentului masculin şi feminin pe care îl transmitem copiilor noştri.
Aceştia trebuie să fie capabili să-şi manifeste sentimentele şi să poată avea şi un comportament asemănător sexului opus. Dacă mama îi cere băieţelului să o ajute la bucătărie, acest lucru nu îi va face rău. Cu atât mai puţin va fi lezată o fetiţă, dacă vrea să se joace cu maşini şi camioane.
Încurajaţi copii să se comporte ca apartenenţi ai sexului lor, dar nu fiţi nici rigizi nici stereotipi.
