Copilasul.com - fabulele cele mai alese - portalul parintilor - mamici si tatici fabule pentru copii - copilul meu, parinti (mama si tata) vreau sa cresc mare si sanatos

GANDIREA MAINII STANGI





Să ne îndreptăm acum atenţia către gândirea mâinii stângi. De această dată este vorba de a ajuta copilul să-şi dezvolte partea intuitivă şi imaginativă a spiritului său, la fel de bine ca şi partea raţională logică şi conştientă. Cum să facem?
Mai întâi de toate să-i încurajăm spiritul creativ.
Este păcat că în zilele noastre această expresie este folosită greşit. Fiecare fabricant de jucării vorbeşte de a favoriza spiritul inventiv sau creativ apropos de orice joc, mai mult sau mai puţin interesant. Trebuie, în consecinţă să revenim la sensul original al cuvântului.
Când copilul dvs. creează ceva, înseamnă că pornind de la materiale creează o structură pe care o concepe în mintea sa. De exemplu, sesizaţi diferenţa care există între a colora un album de colorat şi a desena pe o hârtie albă. Când copilul colorează un asemenea album, structura este deja existentă în carte. Copilul nu creează nimic. Singurul lucru pe care îl poate învăţa este să rămână în interiorul conturului. Nu există nici o creativitate. Dar atunci când copilul desenează pe o foaie de hârtie, creează structura sa personală, ieşită direct din spiritul său, pornind de la materiale şi nu de la structuri ( hârtie şi creioane colorate).
De aceea este foarte important să-i punem la dispoziţie aceste materiale, care nu au o structură proprie. Imaginaţia copilului face să se nască o structură.
Să dăm un avertisment părinţilor care cred că toate aceste lucruri nu au prea mare importanţă decât în cazul în care doresc să facă din copilul lor un "artist". Nu este vorba de asta. Nu este vorba să învăţaţi copilul să devină artist ci de a căpăta un spirit creativ. Îi daţi posibilitatea de a-şi întări încrederea în sine, văzând că poate impune o anumită ordine şi structură materialelor informe. Îi va creşte sensibilitatea , conştiinta realităţii, originalitatea şi facultăţile de adaptare. Aceste calităţi ale spiritului creativ îi vor fi necesare în orice activitate umană.
Am semnalat deja importanţa pentru sănătatea mentală a copilului de a-l lăsa să exprime în mod liber sentimentele. Acest lucru este foarte important pentru a atinge nivelul maxim de dezvoltare al inteligenţei. Puteţi ajuta copilul să aibă acces mai uşor la subconştientul său încurajându-l să exprime ceea ce simte. Trebuie învăţat că nu există nimic adevărat sau fals, bine sau rău, când este vorba de sentimente sau de gânduri. Adevărul şi falsul, binele şi răul rămân în sfera acţiunilor, a comportamentului exterior şi nu au nici o legătură cu sentimentele adânci. Cea mai bună metodă de a interzice orice urmă de originalitate este de a învăţa pe cineva, în copilărie, că unele idei şi sentimente sunt rele iar altele sunt bune. Şi totuşi, cu cât mai mult un adult este capabil de idei originale, noi şi revoluţionare, cu atât reuşita sa profesinală va fi mai mare.
David Ogilvy, unul dintre publiciştii cei mai inventivi şi dotaţi spune:
"Creaţia cere mai mult decât judecată. Esenţialul unei idei originale şi noi nu se poate exprima în cuvinte. Este vorba de o experienţă tatonantă, care animă intuiţii bruşte provenite din subconştient. Marea majoritate a oamenilor de afaceri sunt incapabili de idei originale, deoarece sunt incapabili să se elibereze de sub tirania raţiunii. Imaginaţia lor este blocată.
.Am inventat metode de a păstra contactul cu subconştientul meu, în caz că această magazie cu mărfuri vrac ar avea ceva să-mi comunice. Ascult multă muzică. Fac băi calde şi lungi.Mă ocup de grădină.Mă plimb mult pe la ţară. Iau pauze lungi pentru a-mi odihni creierul, plimbându-mă cu bicicleta. In tot acest timp simt un flux care vine din subconştient şi care este materia primă a creaţiilor mele publicitare.
Modalitatea de a ajuta copilul să devină acest tip de om cu spirit creator, este de a-l încuraja să-şi exprime sentimentele. Prin intermediul lor, un copil sau un adult accede la subconştient, de unde îi vin elanuri creatoare şi idei mari. Un adult sec, pedant şi plicticos nu are nici un raport cu subconştientul său deoarece a închis uşa vieţii sentimentelor.
Trebuie să deschidem aceste porţi ale vieţii afective ale copiilor şi să le menţinem deschise. Este indispensabil să alimentăm imaginaţia copilului. Epoca noastră are tendinţa de a se orienta mai mult asupra faptelor şi de a lăsa la o parte fantezia.
Putem de asemenea recurge la activităţi care nu folosesc limbajul verbal: muzica, dansul, artele plastice. Acest gen de activităţi dau copilului ocazia să exprime sentimentele şi să dezvolte imaginaţie şi fantezie.
Îi putem spune poveşti şi încuraja în a povesti. Există o mare diferenţă între a citi copilului o poveste şi a-i povesti ceva. Când sunteţi dvs. acela care povesteşte îl faceţi pe copil să creadă că poate inventa şi el o poveste.
Copiii se delectează în mod special cu poveştile în care descrieţi propriile dvs. experienţe infantile, mai ales cele "de când aveaţi vârsta lor". Luaţi-vă libertatea de a înflori puţin şi de a construi o povestioară care să fie cât mai interesantă.
Când povestiţi, aveţi grijă să variaţi ritmul. Vorbiţi repede la un moment dat, iar alte ori lent, pe un ton teatral. Schimbati deasemenea şi volumul vocii: când puternică, când şoptită. De fiecare dată când este posibil utilizaţi sunete şi efecte sonore.
Iată o bună modalitate pentru a încuraja copilul să povestească: serviţi-vă de o imagine ca punct de plecare. Găsiţi o imagine interesantă într-o revistă şi arătaţi-i cum să facă povestindu-i o istorioară cu punctul de plecare acea imagine. Arătaţi-i alta şi lăsaţi-l să încerce.
Altă metodă: povestiţi începutul şi lăsaţi-l să inventeze finalul. Când sunt mai mulţi copii în familie, pot participa cu toţii, spunând fiecare câte o frază.
Bineînţeles s-ar putea să vă spuneţi: "Nu sunt în stare. Nu sunt un bun povestitor." Dacă este şi cazul dvs. pot să vă fac o revelaţie încurajatoare: chiar dacă sunteţi cel mai neîndemânatic şi cel mai puţin dotat povestitor din lume, copilul vă va găsi formidabil! Nu veţi avea niciodată un public mai bun. Fiţi increzători şi încercaţi.
În final, pentru a dezvolta la copil o imaginaţie vie, este important ca părinţii să prezinte viaţa ca pe un joc. În acest sens atitudinile sunt foarte variabile. Unii sunt prea demni şi serioşi, alţii sunt prea jucăuşi şi farseuri. Rămâneţi dvs. înşivă. Nu încercaţi să fiţi altcineva, dar cu cât mai bine veţi şti să faceţi pe clownul, cu atât daţi curs mai liber imaginaţiei copilului.

Am încercat să expun în această carte ştiinţa meseriei de părinte.
Vreau să închei vorbind despre un cuvânt care ne antrenează dincolo de ştiinţă şi de bun simţ. Vreau să închei vorbind despre sentimente, vorbind despre dragoste.
Dragostea unei mame pentru copilul său este mai importană decât orice studiu sau document ştiinţific. Este mai importantă decât bun simţul pe care îl poate demonstra crescând şi educând copilul.
Cum spune Santayana într-un sonet care îmi place mult:
" Înţelepciunea nu înseamnă numai de a fi înţelept
Însemnă să deschizi ochii aspra a ceea ce se vede în tine
Înţelepciunea înseamnă să crezi ceea ce îţi spune inima."

Deci, în final, dvs., care sunteţi mama, credeţi în ce vă spune inima! Într-o zi puteţi ezita în faţa unei probleme puse de copil. Ştiinţa şi bunul simţ vă pot spune un lucru, iar inima vă poate spune altceva. Ascultaţi glasul inimii!
 PRIMA ADOLOESCENTA (partea I)
 NU PERMITETI TATALUI SA IGNORE COPILUL
 CE JOCURI TREBUIE SA AIBA UN COPIL IN PERIOADA PRIMEI ADOLESCENTE
 CONTROLUL MISCARILOR IMPULSIVE
 DE LA SASE LA NOUA LUNI
 COPILUL DE CINCI ANI
 PRIMA ADOLESCENTA (PARTEA A DOUA)
 DE LA NOUA LA DOISPREZECE LUNI
 NECESITATILE BIOLOGICE
 PRIMA COPILARIE



Politica de confidentialitate

Copilasul.com - portalul parintilor si al copiilor - home | contact | parteneri Home - Copilasul.com Contact