CE CREDE MAMA DESPRE CURATENIA COPILULUI?
Să discutăm puţin despre ceea ce resimte o mamă în timp ce încearcă să-l antreneze pe copil pentru a se păstra curat (multe cărţi şi tratate de puericultură par să lase de-o parte acest subiect). Momentul adevărului: tocmai a renunţat la scutece. Ce se întâmplă? Poate că nimic pozitiv în primele zile. Copilul continuă să murdărească mai multe perechi de chiloţei pe zi şi la atât se reduce rezultatul încercărilor. Ce poate gândi o mamă? Se simte, în general, dezarmată, stângace: " Ce uşor părea în carte!" , se gândeşte. "Înseamnă că , eu nu ştiu cum să procedez, înseamnă că nu sunt o mamă prea bună. Poate că nu sunt dotată pentru aceste lucruri!" Este absolut normal ca o mamă să aibă această impresie, mai ales dacă se află la primul copil.
Ar trebui să-şi amintească, că factorul cel mai important în încercarea de a face un copil să se menţină curat, nu este atât îndemânarea mamei, cât dispoziţia copilului pentru asimilarea acestei noi tehnici. Dacă micuţul nu este pe deplin pregătit, din punct de vedere fizic şi psihologic, nu va reuşi să înveţe. Mama ar trebui, deasemenea, să ţină cont de faptul că pentru învăţarea unei tehnici presupune comiterea de greşeli şi extragerea conţinutului pozitiv al acestora ( învăţarea din greşeli). Şi pentru copil, acest antrenament urmează aceeaşi cale. El va face multe greşeli, dar, în timp, va reuşi să înveţe din ele.
Până acum expozeul meu a urmărit ceea ce poate face o mamă în acest domeniu, deoarece era vorba de modul său de acţiune. Acum aş vrea să discutăm despre ceva care scapă controlului unei mame: impresiile profunde, subconştiente, care se imprimă în astfel de circumstanţe. Trebuie să recunoaştem faptul că adulţii şi copiii nu au aceeaşi viziune asupra deşeurilor umane. Un copilaş nu se simte deloc jenat de un scutec murdar. Poate găsi chiar agreabil mirosul acestuia şi contactul cu el. Marea majoritate a mamelor nu par să împărtăşască acelaşi entuziasm pentru scutecul în chestiune. Pentru copil, deşeurile sale nu sunt altceva decât un fel de "pământ maroniu". Îl va etala fără nici un complex ca pe orice altă substanţă. Va manifesta chiar o doză de mândrie, deoarece EL este "autorul" acestei substanţe.
Ori, este foarte de dorit, să-l învăţaţi pe copil să depoziteze acest "pământ maro" în toaletă, decât să se servească de el pentru o oarecare activitate artistică. Totuşi, în măsura posibilităţilor, trebuie să ne ferim de a-i impune asupra acestui subiect sentimente de repulsie. Acest lucru ne poate părea dificil, în mare parte din cauza repulsiei care ne-a fost nouă inoculată asupra excrementelor şi urinei, când părinţii noştrii ne-au învăţat să ne menţinem curaţi. Subconştientul nostru nu a "uitat" acea perioadă.
De aceea, o mamă se va simţi puţin diferit curăţând un copil care tocmai s-a murdărit, decât făcându-i baie, de exemplu. Ea poate lăsa să transpară o expresie de dezgust şi chiar să folosească expresii de genul: " Ce urât miros scutecele astea!", sau "Copilul miroase urât!" sau "Iar s-a murdărit banditul!"
Dacă mama comunică asemenea sentimente de dezgust copilului, acesta se va simţi într-adevăr murdar sau "bandit" pentru faptul de a elimina deşeurile corpului său. Această atitudine poate avea un efect dezastruos asupra dezvoltării sexuale. Datorită faptului că organele de eliminare se găsesc în imediata apropiere a organelor sexuale, atitudinea luată cu privire la unele, poate înfluenţa în mod negativ atitudinea vis-ŕ-vis de celelalte. Copilul va ajunge repede să gândească că toate organele situate "mai jos" sau "acolo" sunt rele şi dezgustătoare. Această atitudine de ruşine şi dezgust poate ajunge să împidice dezvoltarea unei atitudini sănătoase în privinţa funcţiilor sexuale.
O mamă nu-şi poate controla sentimentele "adânci" în timp ce schimbă sau curăţă un copil care s-a murdărit. Dar, pe cât posibil, dacă simte dezgust sau aversiune, nu trebuie să arate acest lucru. A părea că consideră aceste lucruri ca fiind normale, este cea mai bună atitudine. Dacă îi stă în puteri.
Am tratat acest subiect în detaliu, deoarece în cei peste 20 de ani de experienţă medicală şi personală am fost uimit să văd câţi părinţi încâlcesc şi complică într-un mod inimaginabil ceea ce se reduce la a învăţa pe copil o nouă tehnică. Dacă nu vă grăbiţi, dacă începeţi această activitate cu spiritul destins, fără a părea că îi acordaţi prea mare importanţă, dacă respectaţi semnalele biologice care indică faptul că micuţul are nevoie să-şi golească intestinele sau vezica, atunci, învăţarea curăţeniei se poate obţine simplu, fără a ridica probleme psihologice.
