Într-o buna zi, tocmai când îsi lega magarusul de trunchiul unui copac, auzi tropot de cai prin locurile acelea nu prea umblate.
"Cine sa fie oare?" se întreba speriat Ali Baba.
Dupa ce ascunse magarusul în tufis, Ali Baba se catara în copac si se ascunse cum putu el mai bine printre crengi. Nu mai vazuse niciodata atâtia calareti la un loc. Numara el vreo patruzeci, toti înarmati, care cu sabii, care cu pusti.
"Nu mi se par a fi oameni de treaba, îsi spuse el. Cu siguranta sunt banditi! Dar oare ce-o fi în sacii aia doldora pe care îi cara dupa ei?"
Unul dintre ei, capetenia lor desigur, descaleca. Apropiindu-se de o stânca uriasa, întinse bratul si rosti solemn:

- Sesam, deschide-te!
Pe data, stânca se rostogoli într-o parte, dând la iveala o deschizatura în piatra. Hotii descalecara si ei si intrara unul dupa altul în pestera, ducându-si sacii burdusiti la adapost.
Ali Baba nu cutezase sa coboare din copac. Dar iata ca hotii iesira din pestera, de data asta cu mâinile goale.
"Drace, îsi zise el, tare as vrea sa stiu mai multe…"
Dar, vai, nici nu se îndepartasera bine hotii, ca stânca se si asezase din nou la locul ei, de parca nici nu s-ar fi clintit.

Numai ca Ali Baba nu uitase formula magica. Astepta cu rabdare venirea noptii, se dadu jos din copac si zise:

- Sesam, deschide-te!
Se auzi un uruit înfundat, pamântul i se misca de sub picioare si, iata, stânca se dadu la o parte.
Ali Baba intra si el in pestera…
Nu mica îi fu mirarea lui Ali Baba când se pomeni în fata unor minunatii cum nu mai vazuse niciodata: podoabe, giuvaericale, gramezi de aur si argint, covoare, sipete din lemn sculptat si arme de mare pret, fiecare în teaca ei frumos cizelata. Era o neasemuita comoara!

Când se lumina de ziua, nevasta lui Ali Baba îsi vazu barbatul întorcându-se acasa cu un sac plin cu galbeni.
- De unde ai galbenii astia? îl întreba ea speriata. Daca sunt de furat, n-am nevoie de asa ceva!
- Stai linistita, îi raspunse Ali Baba. Nu înseamna ca am furat daca am luat de la hoti, mai zise el si îi povesti toata tarasenia. Si asta e doar începutul. În pestera se afla de o suta de ori mai multe bogatii. De acum nu vom mai avea nicio grija.

Nevasta lui Ali Baba vru atunci sa numere galbenii. Numai ca erau atât de multi, incât se vazu nevoita sa ceara cu împrumut o banita de cântarit de la Casim, fratele lui Ali Baba, care era foarte bogat. Dar Casim avea si el o nevasta curioasa din fire.
- Dar ce vrei sa cântaresti? îsi intreba cumnata.
- Pai, niste grâu, o minti nevasta lui Ali Baba.
Cealalta n-o crezu si, ca sa nu ramâna fara raspuns, puse un pic de grasime pe fundul banitei…
Când Ali Baba îi înapoie banita, nu baga de seama ca un galben ramasese lipit de fundul vasului.
- Ia te uita, sarantocul de frate-tau are bani de aur, îi spuse ea barbatului ei, roasa de invidie. Furios si invidios, Casim îl chema la el pe Ali Baba.
- Stiu ca esti bogat acuma, îi zise el mieros, si ma bucur foarte. Dar, ia spune-mi si mie, cum ai izbutit?

Si naivul Ali Baba îi povesti de-a fir-a-par totul.
Si iac-asa, îi spuse lui Casim cum venisera cei patruzeci de hoti, cum carasera ei bogatiile în pestera, ce vazuse el acolo si se minunase, locul unde se afla pestera si îi dezvalui pâna si formula magica! Astfel ca, la caderea noptii, Casim iesi din oras, tragând dupa el zece magari încarcati cu saci si cufere, si o lua spre padure…
Nu-i fu deloc greu sa dea de pestera, iar bolovanul cel urias se dadu imediat la o parte dupa ce Casim rosti formula magica. Numai ca, pe când se trudea el sa vâre comorile în cufere, deja doldora, fara sa lase nici macar un galben pentru fratele sau, pestera se închise.
- Deschide-te odata, se înfurie el. Haide… mai repede, deschide-te!…
Încerca în fel si chip sa înduplece stânca sa se dea la o parte. În zadar însa, Casim nu-si mai amintea cuvântul potrivit!
Cand, în sfârsit, îsi aminti Casim formula corecta: "Sesam, deschide-te!", bolovanul se misca din loc si pestera se deschise, dar prin deschizatura dadura navala hotii, care se întoarsera cu noi bogatii. Scotându-si sabiile din teaca, se napustira spre Casim strigându-i:

- Fa-ti rugaciunea, nemernicule, caci ai sa mori!
Vazând ca barbatul ei nu se mai întoarce, nevasta lui Casim dadu fuga acasa la Ali Baba si îi marturisi totul. Fara sa se supere, acesta o porni pe data în cautarea fratelui sau, pe care-l gasi facut bucatele de banditi. Cu mâhnire în suflet puse ramasitele într-un sac, pe spinarea magarusului, si o lua înapoi catre casa.

Multe lacrimi varsa nevasta lui Casim. Mult se jeli! În cele din urma, Ali Baba izbuti sa o linisteasca.
-Ai grija, nimeni nu trebuie sa stie ce s-a întâmplat, zise el. Eu am un pic de treaba cu Mustafa cizmarul.
- Poti sa cosi un mort taiat bucati si sa-l faci la loc întreg? îl întreaba el pe batrânul cizmar, aproape orb. Daca faci asta pentru mine, o sa te rasplatesc bine. Dar tu sa nu sufli nimanui o vorba! Ai priceput?

- Da, ti-o jur, îi raspunse Mustafa.
Si uite asa, corpul lui Casim fu cusut si facut întreg la loc. Apoi, vaduva lui Casim si slujnica ei, Morgiana, raspândira zvonul ca stapânul Casim era foarte bolnav. Astfel ca nimeni nu se mira atunci când, într-o buna zi, ele dadura de veste ca acesta raposase. Tot asa nimanui nu i se paru ciudat când ele se instalara în casa lui Ali Baba; asa cerea traditia pe vremea aceea în Persia.

Dar cei ce s-au mirat cel mai tare au fost hotii. "Cum de a putut sa dispara din pestera nemernicul pe care l-am ucis? Se intreba cu nedumerire capetenia lor. Cu siguranta ca mai stie cineva locul si formula magica!"
Si atunci se hotarî sa trimita pe trei dintre oamenii sai ca iscoade în oras.

Întâmplarea a facut ca hotii sa dea tocmai de Mustafa.
- Ia te uita! prinsera ei a-si bate joc. Cine a mai pomenit un cizmar orb?

- Asta nu ma împiedica sa cos! protesta batrânul. Saptamana trecuta am cusut un mort.
Degeaba se mai stradui el sa-si mai tina apoi limba, câtiva galbeni îl facura sa si-o dezlege.
Si astfel aflara hotii unde îsi avea locuinta Ali Baba. Unul dintre ei facu o cruce cu creta pe poarta casei ca sa-si poata aminti locul.
"Amice, îsi zise el în barba, o sa primesti în curând o vizita…"

Numai ca banditul nu avea de unde sa stie ca slujnica Morgiana îl vazuse. De cum se lasa întunericul, ea se grabi sa însemneze cu creta toate casele din cartier, facând pe portile lor câte o cruce alba.
Capetenia hotilor se pomeni, asadar în mare încurcatura la vederea acelor semne pe toate portile. Si se înfurie amarnic. Ca sa se mai racoreasca, puse sa li se taie capetele celor trei oameni.

Apoi, a doua zi, îi facu el însusi o vizita cizmarului, care se lasa momit de o punga plina cu galbeni si-l trada a doua oara pe Ali Baba:

- Într-acolo, zise el, aratând cu toiagul în directia casei acestuia.
Capetenia hotilor îsi întipari bine în minte locul si se duse sa-si caute oamenii.
Trei zile mai târziu, când capetenia hotilor se înfatisa la el acasa, Ali Baba, care nu-l vazuse prea deslusit la chip, nu-l putu recunoaste si-i dadu crezare când acesta îi spuse:

- Sunt negutator. Catârii mei au carat toata ziua treizeci si sase de chiupuri pline cu ulei pe care le voi vinde mâine la târg. Animalele sunt istovite, ca si mine. N-ati putea sa ne dati gazduire pentru o noapte?

Ali Baba baga catârii în grajd, iar stapânului lor îi oferi o minunata cina si un pat bun într-una din încaperile casei. Doar Morgiana simtea ca nu poate avea încredere în asa-zisul negutator. Si nu gresea…
Dar nu de ulei era vorba. În chiupuri se aflau ascunsi cei treizeci si sase de hoti, nerabdatori sa tâsneasca si sa ucida pe toata lumea din casa.
Pe motiv ca trebuie sa aiba grija de marfa sa, capetenia iesi pentru câteva clipe în curte:

- Stati linistiti, le sopti el hotilor, veti ataca atunci cand va voi da eu de stire. Înca n-a sosit momentul.
- Acum e momentul? întrebara hotii ceva mai târziu, când auzira iarasi pasi în curte.
Ghinionul lor. Nu era capetenia, ci Morgiana, care se dusese dupa apa la fântâna. Cum era isteata, pricepu pe data cine se ascundea în chiupuri si, îngosându-si vocea, glasui:

- Nu înca… si se întoarse la bucatarie.
Iar aici, lua un vas mare în care turna ulei încins. Se întoarse apoi tiptil în curte si varsa uleiul fierbinte în fiecare chiup. Nici ca mai avura hotii timp sa urle de durere. Cu totii pieira opariti cu ulei clocotit.

- Si acum e rândul capeteniei, îsi zise Morgiana…
Apropiindu-se de stapânul ei, Morgiana îi ceru îngaduinta sa danseze pentru a-si cinsti cum se cuvine oaspetele.
- Fireste, se învoi Ali Baba, încântat de ideea fetei. Aceasta se duse sa-si ia niste straie mai potrivite si ascunse un pumnal în cutele salvarilor. Cine ar fi banuit ce avea ea de gând? Cu siguranta nu banditul, care era numai ochi si urechi de încântare.
O privea vrajit pe fata care dantuia în fata lui. Când o simti tot mai aproape de el, închise ochii de placere. Si-atunci, Morgiana scoase din cingatoare pumnalul si i-l infipse în inima!
- Ce-ai facut, nefericito? striga Ali Baba îngrozit.
Dar când Morgiana îl duse afara si-i arata banditii ascunsi în chiupuri, Ali Baba îi spuse:

- Fii binecuvântata! Tu mi-ai salvat viata!

Iar a doua zi, tot la caderea noptii, Ali Baba, la fel de modest, se duse la pestera, calare pe magarul sau: comoara se afla acolo si-l astepta doar pe el si pe cei dragi lui. Ali Baba n-o uita pe Morgiana. Ea capata o zestre asa de frumoasa, încat ar fi putut sa traiasca ca o regina. Numai ca ea alese sa ramâna credincioasa stapânilor ei si nu dori sa-i paraseasca. Ali Baba o lua în familia sa si de atunci încolo Morgiana deveni fiica lui.