m2i348mb62xcq
A fost odata un imparat, acest imparat avea trei fete. Ra-minind vaduv, toata dragostea lui el si-o aruncase asupra fetelor. Ele marindu-se si vazind sirguinta ce punea parintele lor ca sa ie creasca, sa le invete si sa le pazeasca de orice rautati si ba­nuieli, se sileau si ele din toata puterea lor ca sa-l faca sa-si uite mihnirea ce-l cuprinse pentru moartea mamei lor.
intr-una din zile, ce-i veni imparatului, ca numai intreaba pe fata cea mai mare:


-  Fata mea, cum ma iubesti tu pe mine?


-  Cum sa te iubesc, tata? Iaca, eu te iubesc ca mierea, raspunse ea dupa ce se gindi ca ce lucru poate fi mai dulce pe lume. Atita o taie capul pe dinsa, atita si vorbi.

-  Sa-mi traiesti, fata mea; sa-mi faca Dumnezeu parte de tine.
Si intrebind pe fata cea mijlocie:


-  Dar tu, cum ma iubesti pe mine, fata mea? - Ca zaharul, tata.
Atita o taie si pe dinsa capul si atita raspunse.

-  Sa-ti dea Dumnezeu bine, fata mea. Sa ma bucur de tine. Pasamite fetele acestea erau lingusitoare si stiau sa-si arate
iubirea catre parintele I6r, mai mult decat o aveau.
imparatul se bucura cit un lucru mare, cand auzi de la fe­tele lui cele mai mari cit il iubesc. El socoti ca altfel de iubire nu poate sa fie decat cea dulce ca mierea si zaharul.
Si uitindu-se si la fata cea mai mica, ce sta mai la o parte, si cu sfiala, o intreba si pe dinsa:


-  Cum ma iubesti tu, fata mea?


-  Ca sarea in bucate, tata, raspunse si ea cu fata senina, zimbind de dragoste fireasca si lasindu-si ochii in jos, de rusine ca vorbi si ea.
Ea se rusina, biet, vazind ca tatu-sau o bagase si pe ea in seama, ca o mai mica ce era.
Cind auzira surorile ei raspunsul ce dete ea tatalui lor, puf­nira in ris si-si intoarsera fetele de catre dinsa. Iar ta=tal lor se incrunta si plin de suparare zise:


-  Ia, fa-te mai incoa, nesocotite, sa ne intelegem la cu­vinte. N-auzisi tu pe surorile tale cele mai mari, cu ce fel de dra­goste ma iubesc ele? Cum nu te-ai luat dupa dinsele ca sa-mi spui cita dragoste dulce ai si tu catre tatal tau? Pentru asta oare ma trudesc eu, ca sa va cresc si sa va dau la invatatura cum al­tele sa nu fie in lume ca voi? Sa te duci de la mine cu sarea ta cu.tot!
Cind auzi fata cea mica a imparatului urgia tatalui sau, ce cadea pe capul ei, intra in fundul pamintului de mihnire, caci se suparase tata-sau, si, incumetindu-se, zise:


-  Sa ma ierti, tata, ca eu n-am vrut sa te supar. Eu am socotit cu mintea mea ca dragostea ce am catre tine este daca nu mai presus decat a surorilor mele, dar nici mai prejos decat mierea si zaharul.

-  Auzi, auzi, o intrerupse tata-sau; si mai ai obraz sa te atingi de surorile tale cele mai mari? Sa te duci de la mine, fata nerusinata ce esti, sa nu-ti mai aud de nume.
ii inchise gura si o lasa plingind.
Surorile vrura sa o mingiie, dar cu niste cuvinte atinga-toare, care ii faceau mai mult rau decat bine.
Fata cea mai mica a imparatului, daca vazu ca nici surorile nu o cruta, isi puse nadejdea in Dumnezeu si se hotari sa plece unde mila Domnului o va duce.
isi lua din casa parinteasca un rind de haine proaste si vechi si pribegi din sat in sat, pana la curtea unui alt imparat.
Ajungind acolo, statu la poarta.
Chelareasa o vazu si daca veni la dinsa o intreba ce vrea: ea raspunse ca este o fata saraca si fara parinti si ar vrea sa se bage la stapin, daca o gasi vreun loc.
Tocmai atunci iesise ajutatoarea chelaresei si ar fi voit sa bage pe alta. Se uita la dinsa chelareasa, cu ochi patrunzatori, si i se paru buna sa o ia pe dinsa in slujba.
Fata de imparat mai fu intrebata ce simbrie cere, si ea ras­punse ca nu cere nici o simbrie, fara decat sa slujeasca o bucata de vreme si, daca slujba ei va fi vrednica de vreo simbrie, sa-i dea atit cit face.
Chelareasa se bucura vazind-o ca raspunde asa de cuminte si o lua sa-i fie de ajutoare. Ii spuse ce sa faca si ii dete un vraf de chei din mai multe ce avea.
Fata era cuminte si desteapta. Ea incepu sa deretice prin camara si prin dulapurile de la care avea cheile si sa puie fie­care lucrusor la rindul lui.
Si fiindca ii prindea mina la framintat, la fiertul dulcetu-rilor si la alte bunatati de mancare ce se aila prin camarile imparatilor, in_grija ei fura toate tainurile curtii. Si cum oare n-ar fi stiut sa faca toate astea? Ma rog, fata de imparat nu era?

Si nu se. Ivi nici o cirteala din partea nimanui, caci ea toate tainurile le impartea cu cumpana si cu dreptate, de nu-i gasea nici o partenire.
Unde sa stea ea la vorba desarta cu oamenii si cu femeile curtii sau cu strainii care veneau sa-si ia tainurile si merticurile? Unde sa iasa din gura ei vreo vorba fara cumpat, ori sa asculte de la cineva vreo asemenea vorba ca se rusina si gasea ea cuvinte destul de cuviincioase cu care sa inchida si gura cea mai farfara:

Ea nu sta la taifas cu slugile ori cu slujnicele curtii si, cand isi gasea nitica vreme de repaus, citea pe carte.
Toti cu totul aveau sfiala de dinsa si nu-i gasea nimeni vreo fapta care sa le drea dreptul a-i atirna ponos de coada.
Vestea despre vrednicia si smerenia ajutoarei chelaresei ajunse numaidecat si la urechile imparatesei. Ea dori s-o vaza. Iara daca se infatisa imparatesei, fata de imparat stiu sa se arate si sa vorbeasca din inima curata, fara prefacatorie si fara multa indrazneala.
imparateasa prinse a o indragi. Ea banui ca ajutoarea de chelareasa nu poate sa fie de neam prost.
Vezi, mare doamne, cum se cunoaste cit de colo vita cea buna!
Si asa cum va spusei, imparateasa lua pe fata, ajutoarea chelaresii, pe langa dinsa.
Unde se ducea imparateasa, mergea si ea; cand se punea imparateasa la lucru, lucra si ea. Apoi lucrul ce iesea din mina ei era margaritar, nu altceva. Din toate, cuvintele cele intelepte ce ieseau din gura ei placura imparatesei mai mult decat orice. Ce sa intindem vorba multa? O iubea imparateasa ca pe co­pilul ei. Se mira si imparatul de atita alipire a imparatesei catre aceasta fata. Acest imparat avea un fecior, singur la parinti. Tata-sau si mama-sa se uitau la dinsul ca la soare. Il pierdeau de drag ce le era.
Si mergand imparatul la un razboi, lua si pe fiul sau cu dinsul, ca sa se deprinza cu ale razboaielor.
Acolo nu stiu cum se facu si cum se drese, ca numai ce il adusera acasa ranit. Sa fi vazut pe ma-sa jeliri si plinsete. Nu mai stia ce sa-i faca sa-l vindece mai curind. Noptile le facea priveghindu-l la boala. Iara daca o ajunse oboseala de nu mai putea sta pe picioare, imparateasa puse pe fata din ca,sa ca pe un om de credinta, sa ingrijeasca de dinsul, si apoi, cand una cand alta, erau nelipsite de langa patul ranitului.
Cuvintele cele bune si intelepte ale fetei, mingiierile ei cele dulci si neprefacute, smerenia ei, desteptara in inima bolnavului o simtire ce nu o avusese pana atunci; iar mai mult decat toate, cum stia ea sa umble binisor cand ii primeneau ranile, facu pe fiul de imparat sa o iubeasca ca pe o sora, caci pare ca-i alina durerile cand punea ea mina pe ranele lui.
intr-un dupa prinz, dupa ce se facuse mai bine, cand sta de vorba cu ma-sa, el zise:


-  Stii ce, mama, mie mi-ar fi voia sa ma insor.

-  Bine. maicuta, bine. Mai bine de tinar, decat sa intri in valurile lumii. Sa-ti caute maica o fata buna de imparat, si de neam si de treaba.

-  Ea e gasita, mama.

-  Si cine este? O stiu- eu?


-  Sa nu te superi, mama, daca ti-oi spune. Mie mi-a ra­mas inima la fata dumitale din casa. O iubesc, mama, ca pe sufletul meu. Din cite fete de imparati si de domni am vazut, nici una nu mi-a placut ca dinsa. Ea mi-a robit inima.
Se impotrivi imparateasa, oricum cirmi ea, dar nu fu cu putinta sa intoarca pornirea fiului ei de la aceasta insuratoare.
Daca vazu si vazu ca altfel nu poate, si ca fata ce-si alesese fiul ei s-o ia de nevasta este cuminte, blinda si cu buna judecata, si mai presus de toate este smerita, cinstita si vrednica, se invoi si dinsa. Ramine acum sa induplece si pe imparatul, tatal baia­tului, ca sa primeasca si dinsul alegerea fiului lor.
Pentru aceasta nu fu mare greutate: caci atit mama, cit si fiul cazura cu rugaciune si laudara pe fata cum stiura si ei mai bine. Logodira deci imparatul si imparateasa pe fiul lor cu fata din casa a imparatesei si hotarira si nunta.
Cind incepu a face poftirile la nunta, logodnica fiului de imparat se ruga cu cerul-cu-pamintul ca la nunta sa pofteasca si pe imparatul cutare, pe tatal ei adica, se feri insa de a spune cuiva ca este fata acelui imparat.
Socrii primira sa-i faca voia si poftira la nunta si pe acel imparat.
in ziua cununiilor venira toti musafirii la nunta. Se incepura veseliile si tinura toata ziua, ca la imparati, de! ce sa zici?

Seara se intinse o masa de alea imparatesti, fel de fel de mancaruri, de bauturi, de placinte si de alte bunatati, de-ti lin­geai si degetele cand le vei manca.
Mireasa poruncise bucatarilor ce bucate sa gateasca.
Ea insa cu mina ei gati deoparte tot aceleasi feluri, numai pentru un musafir. Apoi dete porunca unei slugi credincioase ca sa bage de seama, sa le puna dinainte imparatului poftit dupa rugaciunea ei. Dara sa ingrijeasca sa nu le puie dinaintea alt­cuiva, ca e primejdie de moarte.
Sluga cea credincioasa facu tocmai cum i se poruncise.
Dupa ce se asezara toti poftitii la masa, incepura a manca si a se veseli cit nu se poate spune.
imparatul cel poftit, adica tatal miresei, manca si nu prea.
inca de cand venise, el se tot uita la mireasa si parca-i zicea ceva inima, dara nu-i venea sa creada ochilor.
Pasamite el isi semuia copila si, neputindu-si da seama de cum ajunsese ea sa se marite dupa un fecior de imparat, nu cu­teza sa zica nimanui nimic.
Vezi ca trudele si necazurile ce suferise biata fata o schim­base de cum o stia tata-sau.
Si indemnindu-se de pofta cu care mancau mesenii ar fi voit si dinsul sa manince si sa se veseleasca; dar, dupa ce gusta o data sau de doua ori din bucate, se opri. Sluga care ii aducea bucatele, le ridica intregi, neatinse. Se mira acest imparat cum de toti mesenii maninca cu pofta niste bucate care pentru dinsul n-aveau nici un gust.
Se intoarse si intreba pe vecinul din dreapta. Acesta ii ras­punse ca astfel de bucate n-a mancat de nu tine minte. Gusta si imparatul din talerul vecinului si vazu ca bucatele sunt bune. Ii lasa gura apa dupa ce le gustase de la vecini; foamea ii da zor sa imbuce si el; dar cine putea sa manince bucatele care i le aducea? _ Rabda ce rabda, de rusine lua el citeodata si din bucatele ce-l se aduceau, ca sa nu se faca de ris intre meseni, dar incolo nimic. In cele din urma, nu se mai putu opri, ci ridicindu-se in sus, zise cu glas tare:


-  Bine, imparate, m-ai chemat la nunta fiului tau, ca sa-ti bati joc de mine?


-  Vai de mine, maria ta; cum poate sa-ti treaca prin gind una ca asta? Dupa cum vede adunarea, te cinstesc si pe dumneata ca pe toti ceilalti imparati, fara deosebire.

-  Ba sa ma ierti, imparate, bucatele tuturor mesenilor sunt bune de mancat, numai ale mele nu.
Se facu foc de suparare imparatul socru si porunci ca numaidecat sa vie bucatarii sa-si dea seama de ceea ce au facut si vinovatii sa se dea mortii.
Stiti ce era.
Iaca mireasa gatise bucatele pentru tatal sau, fara sare, ci numai cu miere si cu zahar, chiar sarnita de dinaintea lui era plina cu zahar. El lua cu cutitul din sarnita ce credea el ca este sare si punea in bucate, ele in loc sa se faca mai bune de min­cat, se faceau si mai dulci, si mai catranite.
Atunci se ridica mireasa in sus si zise imparatului socru:


-  Eu am gatit bucatele pentru imparatul ce s-a suparat si iata pentru ce am facut-o:

Acest imparat este tatal meu. Noi eram-trei surori in casa parinteasca. Tata ne-a intrebat intr~o zi cum il iubim noi. Suro­rile mele cele mai mari, una raspunsese ca il iubeste ca mierea, alta ca zaharul. Eu ii zisei ca il iubesc ca sarea in bucate. Asa am socotit eu ca nu se poate mai multa iubire decat aceasta. Tata s-a suparat pe mine si m-a gonit din casa. Dumnezeu nu m-a lasat sa pier si prin munca, cinste si harnicie am ajuns unde ma vedeti. Acum am vrut sa dovedesc tatei ca fara miere si fara zahar poate omul sa traiasca dar fara sare nu, d-aia i-am gatit bucatele fara sare. Judecati dumneavoastra, cu minte im­parateasca, cine a avut dreptate.
Toti mesenii intr-o glasuire gasira cu cale ca pe nedrept a fost fata gonita din casa parinteasca.
Atunci tatal fetei marturisi ca n-a stiut sa pretuiasca duhul fetei sale si si-a cerut iertaciune. Fata, si ea, i-a sarutat mina si si-a cerut si dinsa iertaciune, daca fapta ei l-a suparat.
Si se pusera pe o veselie si o petrecere de se duse vestea in lume.
Tatal fetei se veselea, nu se veselea, dar socrul stiu ca se veselea si se mindrea ca a dobindit asa o nora, si de vita buna, si inteleapta si harnica.
Eram si eu la nunta impreuna cu chelesul ala care se tupi-leaza printre dumneavoastra, cinstiti boieri. Multe ciolane, Doamne, mai cazura de la cea masa, si care cum cadea tot in capul chelului le da.
Si incalecai pe o sa si v-o spusei dumneavoastra asa.
Si incalecai pe o lingura scurta, sa traiasca cine asculta.
Si incalecai pe un fus, sa traiasca si cel ce-a spus.

Pasarea cu pana de aur de g. catana Un oaspete neobisnuit de calin gruia In poiana lui mos decembrie de marta cozmin Fluturele-galben-de-o-zi de silvia kerim