_ S-a iscat un virtej ca din senin. S-a insurubat in pa­mint, apoi a pornit-o, tehui, peste cimp, curti si livezi, lu-ind cu el tot ce gasea mai usor in cale. Si daca de pe jos fura flori, pene si hirtii, de pe-o ramura lua un carabus, un carabus mititel, castaniu, cu aripile fragede, cu ochisorii ca doua neghinite. Carabus de primavara. cand l-a luat virtejul pe sus, si-a strins si el piciorusele si a vazut ca poate zbura si fara sa dea din aripi.

Virtejul si-a facut gustul, si-n mijlocul unui drum de tara, langa o curte, s-a intepenit o clipa ca un sfredel, apoi s-a topit deodata, lasin.d tot ce luase, balta, la pamint. Iar carabusul cazu pe-o bucatica de hirtie alba si ramase acolo, ametit. cand s-a trezit, privi imprejur: un drum pra­fuit. Si din capatul drumului, tantos, cu pieptul in platosa, cu pintenii arcuiti, venea un cucos. Ii! Scap de unul si dau de altul, isi zise carabusul. Asta ma-nghite!" Cucosul s-a apropiat, s-a uitat cu un ochi la carabus, si-a trecut mindru inainte. "Am scapat!" gindi cu bucurie carabusul si se intoarse sa priveasca dupa cucos. Atunci incremeni de spaima. Din celalalt capat al drumului sosea un, curcan. Carabusul se facu mai mic decat era, tinindu-si sufletul: "Acum chiar c-am patit-o!" cand ajunse curcanul in drep­tul cucosului, se inroti, isi rosi margelele si isi dadu capul pe spate; iar cucosul scoase pieptul si mai in afara, se inalta in picioare si-si forfeca aripile de citeva ori in pa­mint: isi dadeau binete! Cucosul s-a dus, curcanul se feri parca sa nu calce carabusul, cand il ajunse, si acesta, bietul, rasufla: "Bine c-am avut noroc!" Dar deodata, de dupa gard, sari, mare, cu coada rotunda cit soarele la rasarit, un paun. Pasarea se legana o clipa, apoi isi strinse coada si zbura in drum. "De asta nu mai scap!" crezu carabusul. Paunul s-a apropiat, l-a rasturnat cu ciocul pe spate, apoi iar l-a intors cum il gasise si, lasindu-l, isi vazu de drum. Carabusului nu-i venea sa-si creada ochilor, ca mai e in viata. Dar uite: colo e drumul, sub el hirtia, pe dreapta gardul - traieste, la sa zboare acuma, cit putea mai re­pede, de-acolo pe vreo creanga de copac. Sa-si incerce aripile. Si le desfacu. In clipa aceea un pui de sturz, mai_ marisor ceva decat o nuca, zbura spre el. "Ei! De asa pa­seri mici, mai de seama mea, mi-i drag si mie", gindi cara­busul, pregatindu-se chiar sa dea sturzului "ziua buna". Dar sturzul se lasa langa bucatica de hirtie, deschise plis­cul, apuca, cu lacomie, carabusul, si hap! hap! - mai sa se inece, il inghiti.

Saracutul carabus! v9y2623vn64seg
De pe gard, o vrabie, care vazuse multe in viata ei isi asezase puisorii in rind, sa priveasca, de cum, zarise cara­busul jos. Si acum isi lua zborul intr-alt loc, strigandu-si dupa dinsa odraslele, care duceau in minte o invatatura mai mult.

Un oaspete neobisnuit de calin gruia Pe strada noastra de al. vergu Inima de copil de lucia olteanu Fluturele-galben-de-o-zi de silvia kerim