Sandi, sa asculti pe mamica!

Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala - ca venea de departe, tocmai din Africa - s-a lasat din zbor intr-un lan verde de griu, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo citeva zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fin si si-a facut un cuib pe un musuroi de pamint, mai sus, ca sa nu i-l inece ploile; pe urma sapte zile de-a rindul a ouat cite un ou, in tot sapte oua mici, ca niste cofeturi, si a inceput sa le cloceasca. Ai vazut cum sta gaina pe oua? Asa sta si ea, doar ca ea in loc sa stea in cotet, sta afara in griu; si ploua, ploua de varsa si ea nu se misca, ca nu cumva sa patrunda o picatura de ploaie la oua. Dupa trei saptamini i-au iesit niste pui draguti, nu goi ca puii de vrabie, imbracati cu puf galben ca puii de gaina, dar mici, parca erau sapte gogosi de matase, si au inceput sa umble prin griu dupa mancare. Prepelita prindea cite o furnica, ori cite o lacusta, le-o firimita in bucatele mici, si ei, pic! pic! pic! cu cioculetele lor, o mancau numaidecat. Si erau frumosi, cuminti si ascultatori; se plimbau primprejurul rnamei lor si cand ii striga: "Pitpalac!" repede veneau langa ea. Odata, prin iunie, cand au venit taranii sa secere griul, al mai mare dintre pui n-a alergat repede la chemarea raa-sii si, cum au stia sa zboare, hat! l-a prins un flacau in caciula. Ce frica a patit cand s-a simtit strins in palma flacaului, numai el a stiut; ii batea inima ca ceasornicul meu din buzunar; dar a avut noroc de un taran bajtrin, care s-a rugat pentru el. x6y1323xb71gex

-  Lasa-l jos, ma Marine, ca e pacat de el, moare. Nu-l vezi ca de-abia e cit luleaua?!
Cind s-a vazut scapat, fugi speriat la prepelita sa-i spuie ce-a patit. Ea l-a luat, l-a mingiiat si i-a spus:


-  Vezi ce va sa zica sa nu ma asculti? cand te-i face mare, o sa faci cum ai vrea tu, dar acum, ca esti mic, sa nu iesi nici­odata din vorba mea, ca poti sa patesti si mai rau. Si asa traiau acolo linistiti si fericiti. Din seceratul griului si din ridicarea snopilor se scuturasera pe miriste o groaza de boabe cu care se hraneau si, macar ca nu era vreo apa prin apropiere, nu sufereau de sete, ca beau dimineata picaturi de roua de pe firele de iarba. Ziua, cand era caldura mare, stau la umbra in lastar; dupa-amiaza, cand se potolea vipia, ieseau cu totii pe miriste; iar in noptile racoroase se adunau gramada, ca sub cort, sub aripile ocrotitoare ale prepelitei. Incet-incet puful de pe ei s-a schimbat in fulgi si pene si cu ajutorul mamei lor au inceput sa zboare. Lectiile de zbor se faceau dimineata spre rasaritul soarelui, cand se ingina ziua cu noaptea, si seara in amurg, caci ziua era primejdios din pricina heretilor, care da­deau tircoale pe deasupra miristii.
Mama lor ii aseza la rind si ii intreba: "Gata?" "Da", ras­pundeau ei. "Una, doua, trei!" Si cand zicea "trei" frrr! zburau cu totii de la marginea lastarului tocmai colo, langa cantonul ele pe sosea, si tot asa, indarat. Si mama lor le spunea ca-i invata sa zboare pentru o calatorie lunga, pe care trebuia s-o faca in curind, cand o trece vara. ,,Si o sa zburam pe sus de tot, zile si nopti, si o sa vedem dedesubtul nostru orase mari si riuri, si marea ..."


Intr-o dupa-amiaza pe la sfirsitul lui august, pe cand puii se jucau frumos in miriste imprejurul prepelitei aud o caruta venind si oprindu-se in drumeagul de pe marginea lastarului. Au ridicat toti capetele in sus cu ochisorii ca niste margele negre si ascultau. "Nero! inapoi!" s-a auzit un glas strigand. Puii n-au priceput; dar mama lor, care intelesese ca e un vinator, a ramas incremenita. Scaparea lor era lastarul, dar tocmai dintr-acolo venea vinatorul. Dupa o clipa de socoteala, le-a poruncit sa se pituleasca jos lipiti cu pamintul si cu nici un pret sa nu miste. _- Eu o sa zbor; voi sa ramineti nemiscati, care zboara e pierdut. Ati inteles?

Puii au clipit din ochi c-au inteles si au ramas asteptind in tacere.
Se auzea fisiitul unui ciine care alerga prin miriste si din cand in cand glasul omului:


-  Unde fugi? inapoi, Nero!
Fisiitul se apropie - uite dinele: a ramas impietrit cu o laba in sus, cu ochii tinta spre ei.

-  Nu va miscati, le sopteste prepelita si se strecoara bini- sor mai departe. Ciinele paseste incet dupa ea. Se apropie gra­bit si vinatorul. Uite-l: piciorul lui e acum asa de aproape de ei, incit vad cum i se urca o furnica pe carimbul cizmei. Vai! curo le bate inima! Dupa citeva clipe prepelita zboara ras cu pamintul, la doi pasi de la botul ciinelui, care o urmareste; vinatorul se departeaza strigand: "inapoi! inapoi!" Nu poate trage, de frica sa nu-si impuste ciinele; dar prepelita se preface asa, de bine ca e ranita incit ciinele vrea cu orice pret s-o prinda; iar cand so­coteste ea ca e in afara de bataia pustii zboara repede in lastar.
In vremea asta puiul al mai maxe, in loc sa stea nemiscat ca fratii lui, dupa cum le poruncise ma-sa, zboara; vinatorul ii aude piriitul zborului, se intoarce si trage. Era cam departe. O singura alica l-a ajuns la aripa. N-a picat, a putut zbura pana in lastar; dar acolo, de miscarea aripii, osul - la inceput numai plesnit - s-a crapat de tot si puiul a cazut cu o aripa moarta. Vinatorul cunoscind desimea lastarului, si vazind ca trasese in­tr-un pui, nu s-a luat dupa dinsul, socotind ca nu face truda de a-l cauta prin lastar.
Ailalti pui nu s-au miscat din locul unde-i lasase prepelita. Ascultau in tacere. Din cand in cand se auzeau pocnete de pusca si glasul vinatorului strigand: "Apporte!" Mai tirziu caruta s-a departat inspre vinator pe drumeagul lastarului; incet-incet poc­netele si strigatele s-au pierdut, s-au stins si, in tacerea serii care se lasa, nu se mai auzea decat cintecul greierilor; iar cand s-a innoptat si rasarea luna dinspre Cornatel, au auzit deslusit gla­sul mamei lor chemindu-i din capul miristei: "Pitpalac! pit­palac!"
Repede au zburat inspre ea si au gasit-o. Ea i-a numarat: lipsea unul.

-  Unde e nenea?


-  Nu stiu, a zburat.

Atunci prepelita desperata a inceput sa-l strige tare, mai tare, ascultind din toate partile. Din lastar i-a raspuns un glas stins: "Piu! piu" ...

Cind l-a gasit, cand i-a vazut aripa rupta, a. Inteles ca era pierdut; dar si-a ascuns durerea ca sa-nu-l deznadajduiasca pe el...

De-atunci au inceput zile triste pentru bietul pui; se uita cu ochii plinsi cum fratii lui se invatau la zbor dimineata si seara; iar noaptea, cand ailalti adormeau sub aripa mamei, el a intreba cu spaima: -  Mama, nu e asa ca o sa ma fac bine? Nu e asa c-o sa merg si eu sa-mi arati cetati mari si riuri si marea?


-  Da, mama, raspundea prepelita, silindu-se sa nu planga.
Si a trecut vara. Au venit taranii de au arat miristea; pre­pelita s-a mutat cu puii intr-un lan de porumb alaturi; dar peste citava vreme au venit oamenii de au cules porumbul, au taiat cocenii si au intors locul; atunci s-a mutat in niste pirloage din marginea lastarului.
In locul zilelor mari si frumoase au venit zile mici si poso­morite, a inceput sa cada bruma si sa se rareasca frunza lasta­rului. Pe inserate se vedeau rindunici intirziate zburind in rasul pamintului, ori pilcuri de al,te pasari calatoare, iar in tacerea noptilor friguroase se auzeau strigatele cocorilor, mergand toate in aceeasi parte, catre miazazi.
In inima bietei prepelite era o lupta sfisietoare. Ar fi vrut sa se rupa in doua; jumatate sa plece cu copiii sanatosi, care sufereau de frigul toamnei, iar jumatate sa ramiie cu puiul schi­lod, care se agata de ea cu desperare. Suflarea dusmanoasa a crivatului, pornita fara veste intr-o zi, a hotarit-o. decat sa-i piara toti puii, mai bine numai unul! - si fara sa se mai uite inapoi, ca sa nu-i slabeasca hotarirea, a zburat cu puii zdraveni, pe cand al ranit striga cu deznadejde:


-  Nu ma lasati! Nu ma lasati!
A incercat sa se tirasca dupa ei, dar n-a putut si a ramas in loc, urmarindu-i cu ochii pana ce au pierit in zarea dinspre miazazi.
Peste trei zile toata preajma era imbracata in haina alba si rece a iernii. Dupa o ninsoare cu viscol, urma un senin ca sticla, aducind cu dinsul un ger aprig.

La marginea lastarului, un pui de prepelita, cu aripa rupta, sta zgribulit de frig.
Dupa durerile grozave de pana adineauri, urmeaza o piro-teala placuta. Prin mintea lui fulgera crimpeie de vedenii. . . miriste ... un carimb de cizma pe care urca o furnica . . . aripa calda a mamei. Se clatina intr-o parte si intr-alta si pica mort cu degetele ghearei impreunate ca pentru inchinaciune.

Un oaspete neobisnuit de calin gruia Invatatura stancutelor de eugen jianu Cele patru anotimpuri - de eugen jianu Povestea bradului de sisica popa