Cele patru surori, anotimpurile, locuiau intr-un castel de pe varful unui munte cu crestele pierdute in nori... Rand pe rand, coborau de acolo pe pamant sa-si aduca oamenilor darurile, apoi se-ntorceau acasa sa se odihneasca. Acolo sus, pe munte, numai vantul cuteza sa le tina tovarasie. k1m7612kh24xml
Odata, Iarna il intreba:


- Spune-mi, prietene, care dintre anotimpuri este cei mai indragit de oameni?

Vantul raspunse fara sa mai stea pe ganduri:


- Dintre voi, Primavara este cea mai asteptata, apoi Vara si Toamna...

Auzindu-I cum vorbeste, Iarna s-a suparat foarte tare. Tocmai ii venise timpul sa plece, sa lase dupa ea loc Primaverii cand, indata i se-nfiripa un plan: isi chema toate surorile la o petrecere sa se abata Crivatul de miaza-noapte, sa-nghete sufletul surorilor sale si asa se instapani iarna pe pamant.
Tare se mai caina acum Vantul ca vorbele sale o invrajbisera pe Iarna si se incurcasera randurile firii, aducand oamenilor pustiul de ghiata al unui singur si intunecat anotimp. Dar cine sa aiba indrazneala sa urce in varful muntelui, sa trezeasca din somnul ei de frig pe frumoasa Primavara?... Nimeni, nimeni nu cuteza.
lata insa ca un voinic ce locuia intr-un sat la poalele intunecatului munte, satul sa vada viata in jur stingandu-se, cantecele pierind, pruncii nascandu-se batrani, oamenii nemaistiind sa rada, se hotari sa urce in varful crestelor, sa trezeasca din somnul cel greu pe asteptata Primavara.
Voinicul, luandu-si fluierul de care era nedespartit, porni pe drumurile neatinse de picior omenesc.
Dihanii salbatice se desprindeau din adancul padurilor sa-i atina calea. La fiecare pas, se deschideau in fata lui prapastii. Gheare pradatoare incercau sa-i sfasie obrajii, ochi sticlosi pandeau sa-l adoarma. Flacaul mergea insa fara incetare, cantand din fluier. In cantecul sau rasuna dorul de vremea pomilor in floare, dorul de soarele ce chema pasarelele la cuibul lor. Si din fata cantecului toate aratarile piereau, iar voinicul mergea mai departe...

Dar Iarna se incapatana sa primejduiasca viata flacaului, aruncandu-i in fata pereti de stanci lunecoase, ca de sticla, crivatul cu suflarea lui atat de turbata incat ingheta rasuflarea tanarului.
Dar cantecul sau, rasunand pana departe, patrunsese si in palatul din crestetul muntelui trezind Primavara care porni grabita catre salasurile oamenilor.
Iar voinicul neinfricat se prefacu intr-un brad falnic si semet care-si pastreaza si iarna vesmantul verde, in semn de vesnica tinerete.
El creste pe crestele muntilor, iar oamenii il aduc in casele lor si-l impodobesc in miezul iernii, cand intra intr-un nou an, spre a le fi martor la sperantele si bucuriile viitoare.

Lumea plantelor sl animalelor de viniciu gafita Am sadit un copacel - de gica lutes Ce comoara ascunde painea? de emilia caidararu Intr-o poveste de marin sorescu