A FOST ODATA O FEMEIE si femeia asta avea trei fete. Pe cea mare o chema Un-ochi, pentru ca avea un singur ochi - si era asezat ochiul acesta tocmai in mijlocul fruntii; pe cea mijlocie o chema Doi-ochi, pentru ca avea doi ochi - asa cum ii are toata lumea - iar pe cea mai mica, Trei-ochi, cel de-al treilea fiind asezat tot in mijlocul iiuntii. Si fiindca Doi-ochi nu se deosebea la infatisare de ceilalti oameni, surorile si maica-sa nu o puteau suferi si mereu o ocarau:


- Tu, cu cei doi ochi ai tai, parca esti mai pricopsita decat lumea de rind?! Se vede cit de colo ca nu lari parte din neamul nostru!... e8n6513ei98ueh
O tineau numai in zdrente pe biata fata si nu-i dadeau sa manince decat resturile care cadeau de la masa lor. Si ori de cite ori le rasarea in cale, sareau la ea s-o imbrinceasca si-i amarau viata cu orice prilej.
Si prilejuri d-astea, slava Domnului, gaseau destule!...

Intr-una din zile, trebuind sa mearga cu capra la pascut, Doi-ochi ramase tare flaminda, caci dusmancele de surori ii pusesera-n traista mancare pe sponci. Si fiindca o chinuia grozav foamea, se aseza la o margine de drum si incepu a plinge. Cum se tinguia ea asa, numai ce ridica odata capul din pamint si ce-i vazura ochii? langa dinsa statea o femeie care o intreba cu blindete:


-  Doi-ochi, de ce plingi asa de amarnic? Si Doi-ochi raspunse suspinind:

-  Cum sa nu pling, daca maica-mea si surorile mele ma prigonesc fara incetare? Din pricina ca am doi ochi, ca toata lumea, ma azvirlu dintr-un colt intr-altul, ma imbraca numai in zdrente si-mi dau sa maninc doar firimiturile ramase de 3a masa lor. Stii, azi mi-au dat atit de putina mancare, ca sunt moarta de foame!...

Atunci femeia, care, pasamite, era o zina, grai:


-  Daca doar asta ti-e durerea, sterge-ti lacrimile si nu mai plinge, ca o sa te-nvat eu cum sa-ti potolesti foamea. Uite, n-ai decat sa-i spui caprei:

Capra, behaie, Masa, pune-te!
si-o masa rinduita cu tot dichisul o sa ti se puna dinainte, incarcata cu cele mai alese bucate, si-o sa poti manca dupa pofta inimii. Iar dupa ce te-oi satura, spune-i doar atit caprei:

Capra, behaie, Masa, ridica-te!
Si masa o sa dispara ca si cum n-ar fi fost.
Dupa ce grai aceste cuvinte, zina isi vazu de drum.
Ramasa singura, Doi-ochi gindi in sinea ei: "Nu mai am incotro; prea sunt lihnita de foame, ca sa incerc altadata ce m-a povatuit. Mai stii, poate ca cele spuse de femeia aceea se vor dovedi adevarate". Si striga catre capra:

- Capra, behaie, Masa, pune-te!
N-apuca bine sa sfirseasca ce-avea de zis, si numai ce i se puse dinainte o masa asternuta cu o fata alba ca zapada; iar pe masa, rinduite cum se cuvenea, o farfurie, un cutit, o furculita si o lingura - toate numai din argint. Cit despre mancarurile care se insirau pe masa, ce sa va mai spun, erau dintre cele mai alese si abureau de parca ar fi fost luate chiar atunci de pe vatra.
Fata manca din toate cu pofta, caci flaminzise de ajuns. Dupa ce se satura de-a binelea, grai catre capra, asa cum o invatase zina:

- Capra, behaie, Masa, ridica-te I
Si masa disparu pe data, ca si cum n-ar fi fost.
"Asta-i un lucru minunat! ghidi Doi-ochi. De-acuma s-a slirsit cu foamea!"
Si biata fata era vesela si zburda de fericire.
Seara, cand se intoarse cu capra de la pasune, gasi pe masa, intr-o strachioara de pamint, bruma de min-care pe care i-o lasasera surorile cele haine. Dar Doi-ochi nici nu se atinse de ea.
A doua zi porni din nou cu capra la pascut si la inapoiere lasa neatinse in strachina firimiturile pe care i le pusesera surorile.
Prima si a doua oara, surorile nu observara nimic. Dar cum mancarea raminea mereu neatinsa in stra­china, greu nu le fu sa bage de seama asta. Se minu­nara ele de asa treaba si incepura a-si destainui gin-durile:

"Cu Doi-ochi nu-i lucru curat. Inainte venea sa se planga ca nu-i ajunge cit ii dadeam si manca de nu mai raminea nici o picatura, iar acum nu se mai atinge de nimic. Pesemne c-a gasit vreun alt mijloc ca sa-si astimpere foamea."
Ca sa afle adevarul, hotarira ca Un-ochi s-o insoteasca pe Doi-ochi, cand s-o duce a doua zi cu capra la pasune.
Nu era treaba usoara, caci trebuia sa bage bine de seama ce se petrece pe acolo, daca nu cumva vreun strain ii aduce de mancare fetei.
A doua zi, cand Doi-ochi fu gata s-o porneasca la cimp, Un-ochi se apropie de dinsa si-i spuse:


-  Azi merg si eu cu tine! Vreau sa vad daca pazesti bine capra si daca o hranesti asa cum se cuvine.
Dar Doi-ochi ghici indata cam ce fel de ginduri nutrea Un-ochi, ca venea numai ca s-o iscodeasca. Mina capra pe unde era iarba mai inalta si mai grasa si o lasa sa pasca in voie.
Apoi spuse catre Un-ochi:


-  Hai sa ne asezam putintel pe iarba! Stiu un cintec, o minune... N-ai vrea sa-l auzi?

Un-ochi se invoi bucuroasa, caci drumul cel lung, pe arsita soarelui, o cam obosise. Se lasa usurel in iarba si Doi-ochi incepu sa-i cinte la ureche:


-  Un-ochi, esti treaza, oare? Un-ochi, dormi, oare?
Cinta ea asa, intruna, pana ce Un-ochi inchise ochiul si a-dormi. Daca vazu fata ca soru-sa dormea bustean, nu se mai temu c-ar putea sa vada ce se intimpla. Chema deci capra si-i spuse:


-  Capra, behaie, Masa, pune-te!
Si se aseza dinaintea mesei, de manca si bau pana ce se satura.
Apoi striga din nou:

- Capra, behaie, Masa, ridica-te! Si masa disparu pe data, ca si cum n-ar fi fost. Spre seara o trezi pe Un-ochi din somn si-o cam lua in ris:

- Ei, surioara, parca ziceai ca vrei sa ingrijesti de capra si, cand colo, ai tras tot timpul la aghioase de m-ai speriat! Daca nu eram eu aici, cine stie pe unde s-ar fi ratacit hoinara asta! Si ar fi trebuit s-o cauti in toata lumea... Da acu scoala, ca-i timpul s-o por­nim spre casa!
Au ajuns ele acasa si Doi-ochi iar nu s-a atins de strachina ei; iar Un-ochi statea ca muta si nu-i putu povesti defel maica-si din ce pricina afurisita de Doi-ochi nu voia sa ia macar o imbucatura.

-  M-a prins somnul pe cimp si-am adormit, asa ca nu stiu!... cerca Un-ochi sa se dezvinovateasca.
A doua zi, baba o chema pe Trei-cchi si-i spuse:


-  Azi o sa mergi tu la pasune impreuna cu Doi-ochi. Da vezi de baga bine de seama tot ce se petrece pe acolo, ca nu se poate sa nu fie cineva care-i aduce pe ascuns de mancat si de baut.
Trei-ochi o cauta pe soru-sa si-i spuse:


-  Miine o sa merg cu tine si eu; vreau sa vad daca ingrijesti bine capra si daca o hranesti asa cum se cuvine.
Dar fata pricepu ce ginduri nutrea Trei-ochi, ca venea numai ca s-o iscodeasca. Mina capra pe unie era iarba mai inalta si mai grasa si apoi grai catre soru-sa:

- Hai sa ne asezam putintel pe iarba! Stiu eu un cintec, o minune!... N-ai vrea sa-l auzi?

Trei-ochi se invoi si ea bucuroasa, caci drumul cel lung, pe arsita soarelui, o cam molesise. Se lasa usurel in iarba si Doi-ochi incepu sa-i cinte la ureche:

- Trei-ochi, esti treaza, oare?
Dar in loc sa continue cintecul: Trei-ochi, dormi, oare? Cinta din neatentie:


-  Doi-ochi, dormi, oare? Si cinta asa, mereu:


-  Trei-ochi, esti treaza, oare? ■ Doi-ochi, dormi, oare?
Si incepu s-o cuprinda somnul pe Trei-ochi, pana cand cei doi ochi ii adormira de-a binelea; dar cel de-al trei­lea, pe care cintecul nu-l putuse vraji, ramase treaz. Dar cum era vicleana, Trei-ochi inchise si ochiul al trei­lea, ca sa para ca-i si el cuprins de somn.
Din cand in cand insa tragea cite-o ocheada si prindea cu privirea tot ce se petrecea in jur.
Iar Doi-ochi, fiind incredintata ca "Trei-ochi doarme in lege, striga:


-  Capra, behaie, Masa, pune-te!
Si dupa ce manca si bau dupa pofta inimii, porunci mesei sa dispara, cu tot ce avea pe dinsa:


-  Capra, behaie, Masa, ridica-te!
Dar vezi ca Trei-ochi vazuse totul, hotomana... Catre seara, Doi-ocK se apropie de locul unde dormea soru-sa si, trezind-o, o cam lua in ris: -  Ei, surioara, da stii c-ai dormit, nu gluma! Stras­nic te mai pricepi sa pasti capra!... Hai, scoala, ca-i timpul s-o pornim spre casa!
Ajunsera ele acasa si Doi-ochi iar lasa mancarea nea­tinsa in strachina. Dar de asta data nu-i mai merse, ca Trei-ochi ii dezvalui mama-si totul:


-  Acum am aflat de ce nu vrea fudula asta sa se mai atinga de mancarea noastra! Pe cimp, cum ii spune caprei :

Capra, behaie, Masa, pune-te!
cit ai clipi, i se asterne dinainte o masa incarcata cu tot felul de mancaruri alese, dar stii, niste bunatati din care nu ne-am ospatat noi niciodata!... Si dupa ce se satura, numai ce-o auzi ca spune:

Capra, behaie, Masa, ridica-le!
si masa dispare de parca nici n-ar fi fost. Le-am vazut pe toate astea cum te vad si cum ma vezi. Nu-i vorba, a incercat ea sa ma adoarma cu cintecul ei, dar noroc ca ochiul din frunte mi-a ramas treaz.
Auzind cele ce-i spune Trei-ochi, scorpia de baba se umplu de fiere si striga:


-  Cum, golanca asta sa manince mai bine decat noi?! Lasa c-o sa-i treaca ei pofta!
Se repezi furioasa in bucatarie, apuca un cutit si-l infipse in inima caprei, astfel ca nevinovatul dobitoc isi dadu pe loc duhul.
Cind Doi-ochi vazu capra teapana si fara suflare, o cuprinse jalea si, nemairabdind sa stea in casa, o porni in nestire pe cimp. Dupa ce obosi de atita umblet, se aseza la o margine de drum si incepu sa planga cu lacrimi amare. Si, deodata, zina fu din nou langa ea si-o intreba cu blindete:



-  Doi-ochi, de ce plingi iarasi?


-  Cum sa nu pling, suspina Doi-ochi, daca mama mi-a omorit capra? in fiecare zi o rugam frumos, asa cum ma invatasesi matale, si-mi asternea numai bunatati pe masa, de mancam pe indestulate. Dar acu totul s-a sfir-sit: iar o sa rabd de foame si-or sa ma napadeasca neca­zurile !
Zina insa o imbarbata:


-  Nu te necaji, Doi-ochi, ci mai bine asculta de sfatul pe care ti-l dau, ca e un sfat bun. Roaga-te de surorile tale sa-ti dea maruntaiele caprei si, de cum le-oi avea, ingroapa-le in pamint, dinaintea usii. De-i face asa cum iti spun, n-o sa-ti para rau.
Si pieri parca luata de vint.
Doi-ochi alerga indata acasa si le ruga pe cele doua surori :


-  Dragi surioare, dati-mi si mie ceva de la capra. Ca doar nu cer cine stie ce, si m-as multumi si cu marun­taiele.
Surorile se pornira pe ris:


-  Daca e vorba numai de-atita, ia-le!
Doi-ochi lua maruntaiele si, cand se lasa noaptea, le ingropa pe ascuns dinaintea usii, asa cum o povatuise zina.
A doua zi, cand se trezira cu toatele si dadura sa iasa pe usa, ce sa vezi: drept in fata lor se inalta o minunatie de pom, cu frunzele de argint si incarcat cu poame de aur! Si era marul asta atit de frumos, ca nu cred sa-i fi gasit pereche pe lume. Fetele cascau ochii de mirare si se minunau cum de-a putut creste peste noapte un ase­menea pom. Dar Doi-ochi pricepu ca marul rasarise din maruntaiele caprei, caci el crescuse tocmai pe locul unde ea le ingropase. Dupa ce li se mai potoli mirarea, baba o indemna pe Un-ochi:


-  Urca-te in pom, fata mea, si culege niste mere! Un-ochi se urca in pom, dar cum dadea sa apuce un
mar de sus, crengile ii scapau din miini de parca le-ar fi gonit vreun duh. Incerca ea de mai multe ori, dar de fiecare data o patea la fel. Si desi se caznise din rasputeri si se inversunase, nu putu culege nici un mar.
Vazind ca Un-ochi se trudeste degeaba, maica-sa o striga pe fata cealalta:


-  Trei-ochi, ia urca-te tu in pom, ca soru-ta nu-i buna de nimic! Cu cei trei ochi ai tai o sa vezi mai bine merele decat Un-ochi.
Un-ochi se dadu jos din pom si se urca soru-sa. Dar nici ea nu se dovedi mai indemanatica. De-ar fi stat prin­tre crengi o vesnicie, tot n-ar fi reusit sa apuce un mar, -ca de indata ce intindea mina, merele se dadeau la o parte.
Pina la urma, baba isi pierdu rabdarea si, cum era suparata foc, se urca si ea in pom. Dar o pati la fel ca si cele doua fete ale sale: cand credea c-a pus mina pe-un mar, marul numai ce-i scapa printre degete, de raminea cu miinile-n gol... Si asa se facu ca n-a putut culege nici unul...

Atunci Doi-ochi spuse:


-  Ia sa incerc si eu, poate c-oi izbuti. Dar surorile o infruntara:


-  Te-ai gasit tocmai tu!... Ce isprava ai putea face cu ai doi ochi ai tai?

Fata nu lua insa seama la vorbele lor si se urca in pom. Si de cum ajunse sus, merele de aur nu se mai tra-sera indarat, ci-i veneau la indemana, numai bine sa le culeaga. Si asa aduna Doi-ochi o poala plina. Maica-sa i le lua indata pe toate si se infurie la gindul ca numai nevolnica de Doi-ochi izbutise sa culeaga merele, in timp ce ea si cele doua fiice ale sale nu putusera face nici o isprava. Si-n loc sa-i multumeasca cu toatele, prin­sera si mai mare ura pe dinsa si incepura a o prigoni si mai mult.

Intr-o zi, cum stateau tustrele in jurul pomului, se intimpla sa treaca pe-acolo calare un tinar ce parea a fi de neam.
Zarindu-l de departe, cele doua surori strigara:


-  Doi-ochi, ascunde-te repede, sa nu ne faci cumva casa de ocara!
Si apucind in graba un butoi ce se afla langa pom, il rasturnara peste Doi-ochi si mai tupilara sub el si merele de aur pe care tocmai le culesese fata.
Calaretul se apropie de poarta si, ce sa va spun! era un voinic de flacau, tare mindru la chip! Opri calul si, parca fermecat, ramase cu ochii atintiti la minunatia de pom cu frunze de argint si poame de aur.

-  Al cui o fi pomul asta nemaivazut? intreba el pe cele doua surori. Ca de mi-ar darui si mie o creanga, i-as da orice mi-ar cere in schimb.
Cele doua surori il incredintara ca pomul e al lor si se aratara bucuroase sa-i poata indeplini dorinta. Dar oricit se straduira sa rupa o creanga, totul fu zadarnic: crengile cu poame se trageau tot mereu inapoi, de nu fu chip sa apuce nici una din ele barem o crenguta.
Atunci flacaul le zise:


-  Mare minune si asta! V-ati laudat c-ar fi pomul vostru si, cand colo, nu sunteti in stare sa rupeti macar o creanga din el!...

Dar ele nu si nu, o tineau intruna ca pomul ar fi al lor.
Doi-ochi auzise totul, si, inciudata ca surorile ei nu spuneau adevarul, ridica butoiul si dadu drumul la citeva mere, care se oprira tocmai la picioarele flacaului. cand le vazu, acesta ramase cu ochii la ele, uimit, si intreba de unde veneau merele. Si cum n-avura incotro, surorile tiebuira sa marturiseasca, spasite, ca mai au o
sora, dar ca pe sora lor nu o puteau lasa sa se infatiseze dinaintea flacaului, caci nu avea decat doi ochi, ca toti oamenii de rind... Calaretul nu lua seama la vorbele jrr si, cum voia s-o vada, striga:


-  Doi-ochi, unde esti? Ia vino incoa L.
Atunci Doi-ochi iesi fara teama de sub butoi si cala­retul, fermecat de-o asemenea frumusete nepamin-teana, ii vorbi cu toata caldura:


-  imi spune inima ca tu ai sa poti rupe o creanga din pom!

-  De buna seama c-am sa pot, raspunse Doi-ochi, ca doar e pomul meu.
Se urca in pom si, fara nici un pic de osteneala, rupse o creanga cu frunze subtirele de argint si poame de aur si-o intinse flacaului.

-  Cu ce te-as putea rasplati? intreba el.

-  Vai de mine, sarmana! De dimineata si pana seara trebuie sa rabd de foame si de sete, si-mi duc viata numai in amar si suferinta. De te-ai indura sa ma iei cu tine si sa ma mintui de chinul acesta, altceva nu mi-ar mai trebui!...

Flacaul se apleca spre ea si, ridicind-o usurel, ca pe-o dulce povara, o aseza langa el in sa si-o aduse acasa, la palatul lui. Acolo porunci sa i se dea cele mai frumoase vesminte si sa fie ospatata dupa pofta inimii. Si fiindca o indragise nespus, o lua de nevasta. Si praznuira o nunta cu mare alai si veselie.
Daca vazura surorile ca flacaul cel frumos o ia pe Doi-ochi cu el, incepura s-o pizmuiasca si mai mult pentru norocul care daduse peste ea.
Dar de la o vreme parca incepu sa li se ogoiasca inima... Si prinsera a gindi ele in sinea lor: "Barem tot e bine ca ne-a ramas un lucru de pret: pomul cel minunat e aici si, cu toate ca niciodata n-o sa-i putem culege roa­dele, o sai se duca faima atit de departe, ca o multime de oameni de prin toate colturile lumii vor veni sa-l priveasca si sa-l laude! Si cine stie, poate c-o sa ne surida iar norocul!"

Dar si aceasta speranta se spulbera ca un vis. A doua zi dimineata, ia pomul de unde nu-i! Pierise ca fumul... Si odata cu el pierise si nadejdea... Si chiar in aceeasi zi, privind pe fereastra, Doi-ochi vazu minunatia de pom cu frunzele de argint in fata iatacului ei... Ce alta ar fi putut sa-i bucure mai mult sufletul? Pomul isi urmase stapina.
Trai Doi-ochi ani multi, in bucurie si fericire, si aproape ca uitase cite avusese de patimit de pe urma celor doua surori haine. Dar iata ca intr-o buna zi, doua femei sar­mane batura la poarta castelului, cerind de pomana. Si privindu-le mai cu luare-aminte, Doi-ochi recunoscu in cele doua cersetoare pe surorile ei. Saracisera intr-atit, ca ajunsesera sa mearga din poarta-n poarta, cerind sa fie miluite macar c-un codru de piine.
Doi-ochi le primi cu bucurie si se ingriji ca de acum incolo sa nu mai duca lipsa de nimic. Iar cele doua surori haine, vazind atita bunatate din partea ei, se caira amarnic pentru raul pe care i-l facusera in tinerete.

Doi feti-logofeti cu parul de aur de i. gr. sbiera Iedul cu trei capre de octav pancu iasi Ce mi-a spus sticletele de eugen jianu Ulcicuta casuta de luiza vladescu