A fost odata o mama tinara si frumoasa. Ce sa mai spun despre dinsa ca s-o aveti mai bine in fata ochilor? Semana cu mama, fiecaruia dintre voi, copii. Semana atit de bine, incit ceea ce va voi povesti nici nu mai este o po­veste. Sau daca vreti, este povestea oricarei mame. Copiii ei nu bagau de seama multe lucruri la dinsa. Nici ca e tinara si frumoasa, nici - uneori - ca e obosita si ingindu-rata, nici ca e adesea vesela si bucuroasa ca un copil.
Ea era mama... I7u4120iz65fxp
Un singur lucru era cu neputinta sa nu-l observe. Mama putea oricind sa se lipseasca de un lucru al ei. Ea, dintre toti ai casei, spunea cel mai arareori cuvintele: "A mea", "al meu". Ar fi putut sa nu le spuna deloc. Si totusi n-ar fi putut. Caci spunea aceste cuvinte zilnic, doar ca le spunea ca orice mama:


-  Baiatul meu, fetita mea, copiii mei...

Mama, care putea sa renunte la orice pe lume, nicio­data n-ar fi renuntat sa rosteasca cu mindrie: "copilul meu".
Citeodata insa, cuvintele acestea le rostea inabusit, cu greutate.,

-  Cine a murdarit peretii casei?


-  Baiatul meu, raspundea mama, piecindu-si fruntea.

-  Ce rochita patata.... A cui esti fetito?


-  Fetita mea,1 zicea mama rusinata.

-  Cine tipa atit de tare?_

-  Copiii mei, spunea ea, st glasul parca lacrima, era stins, abia auzit. Ea insasi parea ca imbtrineste dintr-o data, ca nu mai e tinara si frumoasa.
Adesea insa spunea aceste cuvinte raspicat, in auzul tuturor. cand era. de pilda intrebata:


-  Cine e acest copil harnic?


-  Baiatul meu, raspundea mama si ochii ii straluceau.

-  Ce frumos vorbeste mititica asta. Cine e?


-  Fetita mea, zicea mama bucuroasa.

-  Ce curati sunt acesti copii. Ai cui sunt oare?


-  sunt copiii mei, spunea mama si in glasul ei era mindrie, chipul i se lumina, iar dinsa parea pe data tinara si frumoasa ca o zina.
Si timpul a trecut, copiii au crescut, mama nu mai era nici tinara si nici atit de frumoasa. Dar nimeni nu baga de seama aceasta. Caci copiii se straduiau mereu sa-i dea prilejul sa spuna necontenit, raspicat, in auzul tuturor, cu mindrie, cuvintele:


-  Copiii mei!
Era izvorul tineretii mamei. Si mama parea mereu ti­nara si frumoasa!

Ajutoarele padurii de eugen jianu Generalul furnicilor de lucia olteanu Mai sus de emil garleanu Povestea cartii de povesti de emilia caldararu