Era pe vremea aceea demult, tare demult, cucut o pasare sfioasa, care rar de tot iesea in vazul lumii, ducindu-si traiul mai mult prin poala tufanHor padurii. Cit priveste viersul, apoi acesta ii era mai mult soptit, incit aproape de el trebuia sa te afiii ca sa-l poti deslusi. p4p2715pc62ofv
Asta pana in ziua in care s-a intilnit cu sticietele.

-  Ce mai faci, vecine? i! intreba cucul. Nu te-am cam
vazut de multisor.

-  Ma-bucur si eu de soare si de padure; ca tare frumos e sa poti zburda dupa placul inimii si sa te poti bucura de libertate.

-  Asta asa-i.

-  Nu prea m-ai vazut, continua sticietele, fiindca mai ieri am fost prins intr-o coiivie. Nu pot sa spun, imi dadeau oamenii tot ce-mi trebuia: aveam graunte din beisug, apa intr-una proaspata. Dar sa stii, tu, cucuie, ca oricit

4 bogatie ai avea, nu-s ca grauntele adunate de tine si ca apa de izvor, cand o sorbi, colo, dupa pofta inimii. Ehei! Stam eu si ma tot uitam pe fereastra si-mi tot ziceam: mai bine flamind si insetat in padure dectt cu de toate acolo, in colivie!

-  Si ce faceau oamenii cu tine?


-  Nimic, cucuie; ma tineau asa. Le placea sa sa uite la mine si la culorile penelor mele. cand ciripeam, imi vor­beau si ei.

-  Si le plac oamenilor pasarile padurii?


-  Cum de nu! intr-una vorbesc despre maiestria vier­sului privighetorii, despre fala vulturului. Despre aurul penelor grangurului. Se mai afla acolo si un pitpalac; tare le mai placea sa-l asculte cum isi rostuia raspicat numele: pit-palac, pit-palac...


-  Asa. Da de mine n-ai auzit nimic?


-  Drept sa-ti spun, chiar nimic. Oamenii nici nu te cu­nosc!

-  Bun; de acum inainte au sa ma cunoasca!
Si iaca, de atunci, a prins cucul a-si rosti numele: cu-cu! cu-cu! si iarasi cu-cu! De dimineata si pana seara, din cap de primavara pana hat, incolo, ca sa-l auda toti si sa-l stie!

Povestea cuiburilor din stuf de eugen jianu Ciubotelele ogarului de calin gruia Cele patru anotimpuri de eugen jianu Generalul furnicilor de lucia olteanu