Intr-o zi se gramadise, ca mai totdeauna, o multime de trebi pe capul mamei...

Si ma scoala mama atunci mai dimineata decat alte dati, si-mi zice cu toata inima:


-  Nica, dragul mamei! vezi ca tata-tau e dus la coasa, caci se scutura ovazul cela pe jos; si eu asemene nu-mi vad capul de trebi; tu mai lasa drumurile si stai langa mamuca, de-i fa tevi si leagana copilul... c6p9915ch52qgr

-  Bine, mama! dar, in gindul meu, numai eu stiam. Caci in ziua aceea, in care ma rugase ea, era un senin pe ceriu si asa de frumos si de cald afara, ca-ti venea sa te scalzi pe uscat ca gainile. Vazind eu o vreme ca asta, am sparlit-o la balta, cu gind rau asupra mamei, cit imi era de mama si de nacajita. De la o vreme, mama. crezind ca-s prin livada undeva, iese afara si incepe a striga, de da duhul dintr-insa: "Ioane! Ioane! Ioane!" si Ion, pace! Vazind ea ca nu dau raspuns de nicairi, lasa toate la pamint si se ia dupa mine la balta, unde stia ca ma duc; si, cand colo, ma vede tologit cu pielea goala pe nasip, cit mi ti-i gliganul; apoi, in picioare, tiind la urechi cite-o lespegioara fier­binte de la soare, cu argint printr-insele, si aci saream intr-un picior, aci in celalalt, aci plecam capul in dreapta si in stinga, spuind cuvintele:

Auras, pacuras, Scoate apa din urechi, Ca ti-oi da parale vechi; Si ti-oi spala cofele, Si ti-oi bate dobele! Dupa aceea zvirleam pietrele, pe rind, in stioalna unde ma scaldam . . . Dupa asta, ma mai cufundam de trei ori in rind si-apoi ma trageam incetisor pe-o coasta, la marginea baltii, cit mi ti-i moronul, si ma uitam la fetele ce inalbeau pinza.
Toate acestea le privea biata mama, uitata cu miinile sub­suoara, cum e omul nacajit, de dupa un dimb de prund, aproape de mine. Dar eu n-o vedeam pe dinsa, caci eram in treaba.
In sfirsit, mama pierde rabdarea si vine tiptil, in virful de­getelor, pe la spatele mele, imi ia toate hainele frumusel de pe mal si ma lasa cu pielea goala in balta, zicandu-mi cu naduh:


-  ii veni tu acasa, coropcarule, daca te-a razbi foamea, s-apoi atunci vom avea-alta vorba! Si se tot duce.
Ei, ei! ce-i de facut, Ioane? ...

Pindind vreme sa nu ma vada nimeni, fac tusti! din balta., s-o ieu la sanatoasa; si asa fugeam de tare pe prund, de sareau pietrele pe care le stirneam cu picioarele, cit mine de sus. Si fuga, si fuga, fara sa ma mai uit in urma, pana ce dau intre huditi, pe drumul care ducea la noi acasa. Dar nu merg pe drum, de rusine sa nu intilnesc vrun om, ci sar in gradina la Costache si merg tupilus prin papusoi; apoi intr-o hudita, din hudita in gradina la Trasnea, si iar prin papusoi; si cand aproape sa ies din gradina, ma simtesc cinii lui Trasnea, si la mine, sa ma rupa. Ce-i de facut? M-am tupilat jos la pamint si i-am lasat sa latre pana au plecat. Am sarit in raspintenele unui drum; de acolo in gradina la noi...

Mama se da in vint dupa trebi, cand in casa, cand afara; si-mi era mai mare mila de dinsa, dar si de pintecele meu cel stocit de apa inca imi era mila. Vorba ceea: Mila mi-i de tine, dar de mine mi se rupe inima de mila ce-mi este. Si nemaipu-tind suferi foamea, incep a mirii printre gard:


-  Mamucaa, iacata-ma-s!
Ea atunci, cum e mama cu bunatate, se uita galis la mine si zice oftind:


-  Bine-ti sede, coscogeme coblizan, sa umbli lela pe dru­muri in halul acesta, si sa ma lasi tocmai la vremea asta fara leac de ajutor!... Hai de maninca, dar sa stii ca mi te-ai leha-metit de la inima; doar sa te porti de-acum tare bine, sa mai fiu ceea ce am fost pentru tine; dar nu stiu, zau!
Si, scurta vorba, vazind ca m-am pus rau cu mama, ii giu-ruiesc eu ca ce am facut n-oi mai face. Apoi umblu cu biniso-rul pe langa dinsa si nu ies din cuvintul ei afara nici cu fapta,, nici cu vorba, caci vorba dulce mult aduce.

Muzicantii din brema de fratii grimm Drumul cel mai scurt de mircea serbanescu