Sa nu ma dati de gol, dar omul de zapada eu l-am ascuns la Pol. Era jenat. In primavara se trezise gol si apoi la Pol este un oarecare ger cum e la noi in frigider. Omului de zapada frigul ii prinde bine, il mentine. p5s1318pi64sxx
Sa va mai spun un secret: frigul de acolo are spor pentru ca eschimosii au uitat sa-i monteze contor. Am cautat in zadar sa descopar macar o priza. Rezultatul: un pui de foca confundandu-ma cu un detectiv, m-a azvarlit de pe banchiza. Asa ca la Pol gerul are tarie pe vecie. Iti doresti un munte de gheata? Pluteste singur spre tine, il trage o ata. Pe acolo focile, ursii albi canoteaza (nu merg), fiecare instalat frumos pe cate un aisberg. Traficul e cum s-ar spune rezolvat prin plutit sau alunecat.
La Pol, in promoroaca, toata lumea are chef de joaca. Unii se trag cu saniile, altii mai pehlivani se joaca de-a v-ati ascunselea si se inchid in gheata pentru o mie de ani.
In nesfarsirea alba de la Pol s-au pripasit prea multi vanatori. Pretind ca ar fi doctori, dar in loc sa-i administreze vreun leac, ii stau bietului Pamant pe cap. Din cauza lor Pamantul a ajuns bolnav si buimac, altfel de ce si-ar fi pus calota de gheata pe cap?

In Labrador muntii albi formeaza in permanenta un decor, pentru turisti, in special pentru cei foarte tristi, care toate zilele unui an le vad negre - catran. Dar ca ambianta alba sa nu devina prin monotonie banala, rasare si azvarle cate un brat de splendori, Aurora boreala. Acolo ursii sunt si ei albi, de zapada, dar prin compensatie, au inima foarte calda. Si ca sa nu topeasca gheata cu ea, pleaca din cand in cand aiurea, adica incep sa colinde lumea. Se pare ca le place sa voiajeze si pentru ca in iarna prea lunga se plictisesc sa tot hiberneze. Si ca un facut, in fiecare calatorie, de dorul Polului cad in melancolie si fiind in fiecare zi tristi, cei de la circ ii conving sa se faca artisti (se stie doar, cu cat cand, la un acord muzical, amintirea zapezilor pure il izbeste in inima ca un val. De dor se va intoarce la Polul natal. In suflet ia intodeauna etans impachetat doar un artist talentat, clovnul cel mai caraghios si prin asta mai sincer si mai frumos.

La Pol si pinguinii au un rost, sunt ca boabele de piper care trag un hotar intre muntii albi si cer. Ascultati la mine, la Pol apa s-a intrecut pe sine, e si apa-apa, plina de pesti, dar si palat de gheata doldora de povesti.
In sticle transparente de gheata sapate in munte, ca niste chilii, cineva a ascuns jucarii: pui de urs alb, somnorosi leganati de mama lor si de duiosul cantec ursesc "Mor, mor". Totdeauna foca sau ursoaica alba incep cu puii ce-au crescut, jocul prin zapada. Ele stiu de la inceput ca n-au sa se mai vada.
Banchizele plutitoare le vor duce copiii departe, spre alte gheturi, sa se descurce, doar au crescut mari.
Dar chiar daca parinti si copii vor fi despartiti de ghetari, dorul si celelalte sentimente se vor dovedi mai tari. Ghetarii se mai intampla sa se topeasca si drag cu drag sa se intalneasca.
La Pol e curat, curat. Sa nu murdarim zapada, ca ar fi pacat. Doar unii vanatori pun cu pete de sange culoarea, steaguri mici intinse pentru fiecare pui de foca sau pinguin care moare.
Si acum, cat as numara pana la doi, alergati, copii, la Pol, acolo-i de noi. Ne suim in sanii multe, agatate una de alta, ca vagoanele unui tren, doar ca aici e tras de pomisori umblatori, adica de reni.
Tot anu-i o zi, una si buna, in care lumineaza si soare si luna. Totu-i la Pol pe fata, fara ascunzisuri, fara ceata. Si daca nu mai sunt nopti, adio somn, adio dormitoare. Ne putem da cu saniile cat ii ziulica aia de mare.

Naluca de cezar petrescu Noi, albinele de calin gruia Racla de clestar de fratii grimm