Inima ce te leaga de lume cu mii de fire, fiecare neva­zut de subtire, doldora de iubire, cum ai putea s-o asezi celorlalti sub privire?

Eu totusi incerc. Intii, ii trag un contur delicat, usor (li­niile subtiri nu ranesc, nu dor). Apoi, va adun acolo, cu mic cu mare, pe toti cei pe care va iubesc tare. Nu va fie frica, inima mea nu-i o inchisoae. Cu voi sunt plin de tran­dafiri si portocale din crestet ptna-n sandale.
Intii o desenez pe mama. frumoasa, frumoasa, cu ochii ca frunzele verzi. Ea e in tot locul (ce bine e, in lume n-ai cum sa te pierzi).
Tata sa nu fie invidios. In primul rind nu-i sta frumos. Si nici nu e cuminte: bea cafea ibric dupa ibric, dar sa-l iertam ca-i si er mic (ascunde tigara de bunic).
Nu numai ca-i place, dar tata stie grozav sa se joace.. Se face vapor si la rugamintea unor pestisori, i fugarim pe rechini. Ca un facut, toteeauna pestii (muti din fire) striga, «ura!» cand cu tata reusim sa le coasem rechinilor bine. bine gura. Alta data minam pe tavan herghelii de minji nazdravani ce zboara cu viteze de racheta (daca nu ma credeti ma jur pe ce vreti, de exemplu pe bereta).
Acum, ca sa fiu sigur ca tata va sta cuminte in desen, l-asez asa, langa cineva de care stie frica: langa bunica. Sa nu uit s-p fac in uniforma. Care-i uniforma de bunici? O cunosc si copiii cei mai mici: un cos mare, plin de sa-l ri­dici nu poti, numai cu daruri pentru nepoti.
Stati un pic. Am uitat de pisic. De Vintila. E jucaus si mic. II poti ascunde si-ntr-un plic. Dar in privinta unui so­ricel, Gabriel, s-a eovedit a fi un ins de nimic, un misel. De asa prieten mi-e si sila. Din inima mea, mars afara Vintila.
In sihimb o pastrez pe oaia Adela. La citire sau la aritmetica e cum s-ar spune prostuta tun. In schimb are su­flet bun.
langa hainuta ei am sa-l prind ca pe o brose pe ariciul Simion. Va e frica de tepii lui? Cine se da inapoi in fata trandafirului?

Acum in primavara - pentru a cita oara - l-am astep-, tat n poarta pe Viorel. calul alb al bunicilor. Era batrin. nu mai vedea sa manince nici fin. Bunicul si buna chiar, nu m-au lasat sa-i pun ochelari. Intr-o seara de vara, bunicul a luat calul si-a plecat cu el. S-a intors acasa trist nitel si fara -Viorel. Tinea in mina doar hamurile. Mi-a explicat ca Viprel nu le mai suferea pe el. De acum, buna spunea. Viorel alearga pe undeva, liber, fara ham, fara sa. Eu il de­senez in inima mea. Are loc sa alerge cit vrea. Dar stau si ma g indese asa, cum de incapeti cu totii iubitii mei - Pa-mintul cel mare si chiar un pisic - in inima unui copil atit de mic?

Printul fermecat de fratii grimm Cand stapanul nu-i acasa! de emil garleanu Fluierul fermecat de victor eftimiu Legenda ghiocelului de eugen jianu