Au fost odata doi baieti si o fata: Panait, Andrei si Marina. Cand s-a nascut Panait, bunicul a sadit in gradina un cires. Pentru Marina a altoit un mar, iar la nasterea lui Andrei a adus un pui de brad. Copiii si pomii cresteau sanatosi si voinici, iar cand ciresul si marul au inceput sa dea roade, fratii cei mari nu stiau ce sa mai faca de bucurie. Doar ca ei nu erau prea darnici cu ciresele si merele lor, lui Andrei abia daca-i dadeau cateva, zicandu-i:

- Du-te la bradutul tau si cere de la el!
Auzindu-i, Andrei se intrista, dar cand atingea crengile verzi si placut mirositoare ale copacelului sau, inima i se umplea de mangaiere.
Iarna ciresul si marul se strangeau zgribuliti sub glugile lor de zapada, bradul in schimb, se inalta din zi in zi mai semet si mai stralucitor.
Andrei, de cum deschidea ochii, fugea la geam sa-l zareasca. Iar seara nu se culca inainte sa-i sopteasca: "Somn usor!"
intr-o noapte de decembrie, cand gradina scanteia in lumina lunii, Andrei se destepta cu gandul la brad.
Alerga la fereastra si, ce sa vada? Copacelul, incaltat cu cizme din blana de viezure, tropaia pe zapada, croindu-si drum spre poarta. Baiatul vru sa-l strige, sa-l opreasca, dar simti o moleseala si se vari inapoi in pat.
Dimineata bradul picotea la locul sau, de parca nici nu s-ar fi clintit vreodata din gradina.
In noaptea urmatoare, Andrei pandi de dupa perdea, si, cand il vazu tropaind cu cizmele printre troiene, isi imbraca repede paltonul si fugi dupa el.
Bradutul apucase pe cararea spre munte cu mers vartos si grabit. Noroc ca urmele i se vedeau bine, asa ca Andrei nu se rataci si ajunse la o poiana, unde se adunasera palcuri-palcuri de brazi de toate varstele si marimile purtand cu totii cizme din blana de viezure.
in partea de sus a poienii, calare pe o buturuga, statea un mosneag cu barba lunga, alba, care avea pe nas, in loc de ochelari, un covrig si le depana brazilor o poveste. Pe masura ce acestia ascultau, se faceau mai sclipitori si mai puternici.

-  Andrei, vino la mine! spuse deodata batranul, masu-randu-l prin gaurile covrigului.
Baiatul se uita de jur imprejur.
Poiana se golise, ningea, si acuma ramasesera acolo numai ei doi.

- Eu sunt Mos Decembrie, prietenul brazilor, si-mi place sa-i hranesc cu povesti. Stiu bine ca ai si tu un bradut in gradina si ca ai venit aici pe urmele lui. Spune-mi de ce ti-e atat de drag?

Andrei il privi sovaitor.

- il iubesc... pentru ca e frumos!

- Esti un copil cuminte, murmura Mos Decembrie. Ai inteles ceea ce multi inca nu stiu! Asa e. Unele lucruri trebuie iubite pentru frumusetea lor. Acum vino, incaleca repede langa mine pe buturuga, sa te duc acasa.
Andrei sari pe buturuga. De abia atunci vazu ca aceasta era o sanie trasa de sase vulpi tacute si albe care pornira la vale spulberand zapada intr-un nor albastrui.

Privighetoarea cea cantatoare sl jucausa de fratii grimm Racla de clestar de fratii grimm Furtuna de eugen jianu