A FOST ODATA un imparat si imparatul asta avea o fata, minune de frumoasa, nu altceva, dar atit de min-dra si de trufasa, de nu gasea nici un petitor pe gustul ei. Pe cei care venisera in petit pana atunci i-a facut repede sa-si ia talpasita, ba i-a mai si batjocorit pe deasupra. Si iata ca-ntr-o buna zi, imparatul dadu un mare praznic, la care pofti pe toti flacaii dornici de insu­ratoare. De cum venira ei, de prin toate partile lumii, imparatul ii si orindui dupa rang si stare: in frunte veneau imparatii, apoi feciorii de domn, printii, contii si baronii, iar la urma, nobilii de mina a doua. j3f695jr28ful
Dupa aceea, fata de imparat fu dusa prin fata sirului de petitori, dar de-ndata ce-i vazu, ii gasi fiecaruia cite-un cusur. Unul i se paru prea gras: "Parca-i o butie!" altul, prea inalt: "Ia te uita ce lungan! Nu-l ajung nici intr-un an..."; al treilea, prea scund: ,,Scurt si gros si indesat, n-are mutra de barbat!"; al patrulea, prea gal­ben la fata: "Parca-i moartea!"; al cincilea, prea rosco­van: "Ros-creasta de cocos!"; al saselea, prea adus de spate: "Ia te uita: brad verde, uscat dupa vatra!"
Si asa, nu era unul sa nu-i gaseasca vreun cusur. Dar cel mai mult isi rise de-un crai pe-a carui fata se vedea bunatatea si voiosia, care sedea in capul mesei si caruia ii crescuse barbia nitelus cam strimb.
- Ei, dracie, striga ea, strieindu-se de ris, asta are o barbie ca un cioc de sturz!

Si de-atunci ii ramase imparatului numele de "Cioc-de-Sturz". Daca vazu imparatul cel batrin ca fata lui nu face altceva decat sa-si bata joc de toata lumea si sa-si alunge petitorii, se lua iar de ginduri si, miniindu-se cumplit, facu juramint s-o dea de sotie celui dintii cer­setor care va bate la poarta palatului.

Citeva zile dupa aceea, un biet cintaret trecu pe acolo si se porni sa cinte sub ferestrele palatului, cu ghidul ca s-or indura de el si l-or milui cu niscaiva mancare.
Si de cum ii auzi cintecul, imparatul porunci unui slu­jitor:


-  Aduceti-mi-l de-ndata incoa !
Cintaretul cel rupt si zdrentaros intra in sala tronului si incepu sa cinte in fata imparatului si a fiicei sale. Si dupa ce sfirsi de cintat, se ruga de maria-sa sa-l ajute cu ce l-o lasa inima. Imparatul ii zise:


-  Atit de mult mi-a placut cintarea ta, ca ti-o dau pe fie-mea de nevasta.
Pe fata o trecura fiori de spaima la auzul acestor cu­vinte, dar imparatul ii grai raspicat:


-  Am facut juramint sa te dau dupa ce] diniii cer­setor care va trece pe aici, si o sa-mi tin juramintul!
In zadar se zbatu ea si incerca sa se puna impotriva; imparatul trimise dupa popa si trufasa printesa trebui sa se cunune cu cintaretul cel sarman.
Dupa cununie, imparatul nu-i lasa un pic de ragaz si-i zise:


-  Crezi ca se mai cuvine ca o nevasta de cersetor sa locuiasca sub acoperisul meu? Ia-ti barbatul si du-te de-aici!
Cersetorul isi lua nevasta de mina si-o pornira, batind drumurile pe jos.
Si ajungind ei intr-o padure mare, femeia il intreba:

- Padurea asta mare A cui sa fie oare? Iar barbatul ii raspunse:


- A lui Cioc-de-Sturz crai. Si-ar fi fost si-a ta,
De barbat daca-l luai.

- Din cauza trufiei, dadui de napasta, Ce trai as fi dus de-i eram azi nevasta!...
Mersera ei ce mai mersera si iata ca ajunsera intr-o lunca. Si femeia intreba iarasi:


-  Da lunca asta verde A cui sa fie oare?

- A lui Cioc-de-Sturz crai. Si-ar fi fost si-a ta,
De barbat daca-l luai.

-  Din cauza trufiei dadui de napasta, Ce trai as fi dus de-i eram azi nevasta!...
Mai mersera ei oleaca de vreme si numai ce dadura dc-un oras mare. Si ea il intreba din nou pe cersetor:


- Orasul asta mare Al cui sa fie oare?

-  Al lui Cioc de-Sturz crai. Si-ar fi fost si-ai tau,
De barbat daca-l luai.

-  Din cauza trufiei, dadui de napasta, Ce trai as fi dus de-i eram azi nevasta !...
- Nu-mi place defel, ii spuse minios cintaretul, sa te tot aud tinguindu-te ca n-ai pe altul de barbat! .. Da ce, eu nu ti-s potrivit, is de lepadat?!
In cele din urma, poposira la o coliba mica, mititica, si femeia intreba:


-  Vai, Doamne, cine-o locui in cascioara, Ca-i darapanata din ca e-afara?!


Iar cintaretul ii raspunse :


-  Vrei sa stii cine? pana azi am stat eu singur in ea, dar de-acu incolo om locui-o impreuna.
Cind dadu sa intre, femeia trebui sa se aplece, atit era de scunda usa.

-  Dar unde-mi sunt slugile? intreba ea.

-  Care slugi?! o lua la rost cersetorul. De-aci-nainte, tu singura trebuie sa ai gdja de toate. Ia du-te imediat de aprinde focul si pune apa la fiert, ca sa-mi faci demancare, ca nu mai pot de flamind si ostenit ce sunt!
Dar fata de imparat nu se pricepea defel sa aprinda focul si nici sa gateasca demancare, asa ca cersetorul nu avu incotro si trebui sa puna el mina sa faca toata treaba, ca sa nu ramina flamind. Si, mai brodind-o, mai poticnindu-se, nu se poate spune ca n-a facut o mancare bunicica pana la sfirsit... Dupa ce imbucara ei putinul pe care-l aveau, se culcara pe cuptor. Cintaretu] isi trezi nevasta cu noaptea-n cap si-o indemna sa se apuce imediat de treburile casei. De bine, de rau, o dusera ci asa citeva zile, pana ce dadura gata toate merindele. Atunci barbatul zise:


-  Ian asculta, mai femeie, asa n-o mai scoatem noi la socoteala: sa mancam numai si de cistigat sa nu casti­gam nimic!... Sa te apuci de impletit cosuri, auzi?

Se duse barbatul sa taie niste crengi de rachita, le facu nuiele si le cara acasa.
Femeia se stradui din toata inima sa le impleteasca, dar nuielele erau tari si-i vatamau miinile cele gingase.

-  Vad eu ca la asta nu-ti merge mina!... spuse bar­batul. Apuca-te atunci de tors, ca poate la tors o sa te pricepi mai bine...

Se apuca femeia de tors, dar firul cel aspru ii taia atit de adinc pielea gingasa a degetelor, de-i dadea mereu singele.

-  Vezi, se otari la ea barbatul, tare prost am mai ni­merit-o cu tine, ca nu esti buna de nici o treaba! Dar ca sa nu zici ca-ti caut pricina degeaba, uite, o sa incerc sa fac negot cu oale si strachini de lut. Iar tu o sa le duci in piata si o sa le vinzi.
"Vai, gindi ea, daca s-or nimeri sa vina tocmai atunci in piata oameni din imparatia lui taica-meu si m-or vedea vinzind blide, ce-au sa-si mai rida de mine!"
Dar cum n-avea incotro, trebui sa se supuna, daca nu voia sa moara de foame. Prima oara ii merse bine negustoria, caci, vazand-o cit e de frumoasa, oamenii ii cumpa­rau bucurosi marfa si-i plateau cit cerea ea; ba, s-au mai gasit unii care-i puneau banii-n mina si, pasamite, uitau sa mai ia oalele...

Au trait ei asa o bucata de vreme de pe urma castigu­lui, pana ce-au cheltuit ultima lascaie. Daca vazu barba­tul ca n-au incotro, o trimise din nou la tirg cu o gramada de oale, caci fusese prevazator si le cumparase mai inain­te, din cistig. Da asta data, ea se aseza cu ele la gura obo­rului si incepu sa imbie oamenii sa le cumpere. Dar, ca un facut, aparu deodata un calaret beat si intra cu arma­sarul in gramada de oale, de le facu pe toate numai cioburi. Femeia incepu sa planga si, de frica, nu mai stia ce sa faca. "Vai de mine si de mine ce-o sa mai patesc!... se tinguia ea intruna. Cine stie ce-o sa spuna acu barbatu-meu, cand o afla ce mi s-a intimplat!"
O porni spre casa tot intr-o fuga si-i povesti cu de-amanuntui ce pacoste daduse peste ea.
. - Cine naiba a mai vazut sa te-asezi cu oalele taman la gura oborului, in drumul calaretilor r! o certa barbatul cu asprime. Ia nu te mai boci atit, ca si-un prost ar in­telege ca nu esti buna de nici o treaba!... Uite, am fost la palatul imparatului si-am cercetat de nu le trebuie vreo slujnica la bucatarie, si mi-au fagaduit c-au sa te primeasca, dar fara nici o simbrie, ci numai pe mancare.
Asa se facu de ajunse fata imparatului slujnica la bucatarie; si trebuia sa-i dea toate la indemana bucatarului si sa savarseasca muncile cele mai grele. Biata de ea isi legase de amandoua buzunarele cite-o ulcica, si-n ele aducea acasa resturile ramase de la masa imparateasca. Si.cu bruma asta de mancare isi inselau foamea.
Dar iata ca intr-o zi s-a intimplat sa se praznuiasca nunta feciorului celui mai mare al imparatului. Si se duse sx ea, saraca, sa priveasca, pitindu-se dupa o usa din sala tronului... cand se aprinsera luminile si incepura sa vina oaspetii, unul mai mindru decat altul si care mai de care in straie mai bogate, si vazu stralucirea aceea care-i lua ochii, ea se gindi, cu inima intristata, la soarta ei si-si blestema trufia care o adusese in starea asta de saracie, facind-o sa indure atitea umilinte.
Trecind pe langa ea, slugile ii aruncau din cand in cand din bucatele pe care le duceau ori le luau de lamasasi-al caror miros imbietor ii gidila narile, si fata de imparat se grabea sa le puna in oala, ca sa plece acasa cu ele.
Deodata se ivi in sala fiul imparatului, imbracat numai in catifea si-n matasuri si avind in jurul gitului lantuguri de aur. Si cand o vazu pe femeia aceea frumoasa pironita in usa, o prinse de mina si vru s-o traga 3a joc. Dar ea se inspaiminta grozav si cauta sa-i scape, fiindca-si daduse indata seama ca fiul de crai nu era altul dccit imparatul Cioc-de-Sturz, care-o petise pe vremuri si pe care-l luase in ris. Dar impotrivirea nu-i ajuta la nimic, caci el o apuca si mai zdravan si o trase dupa el, in sala tronului. Si atunci, deodata, se rupse cor­deaua de care-i stateau prinse cele doua ulcele si se varsa pe jos ciorba si se imprastie cit colo mancarea... cand vazura oaspetii una ca asta, incepura sa rida cu totii pana ce nu mai putura si-i aruncara numai cuvinte de batjocura. De rusine, biata fata de imparat ar fi vrut mai bine sa intre in pamint. Alerga spre usa, ca sa piara din ochii lor cit mai degraba, dar pe scara o ajunse din urma cineva si o aduse inapoi. Il privi si-si dadu seama ca era tot imparatul Cioc-de-Sturz. Iar el ii grai cu blan­dete:

- Nu te teme, ca eu si cantaretul cu care ai stat in coliba aceea micuta prin care sufla vintul suntem unul si acelasi om. De dragul tau m-am prefacut in cersetor, si calaretul care ti-a spart oalele tot eu am fost. Si toate astea le-am facut ca sa-ti infring trufia si sa te pedepsesc pentru felul cum m-ai batjocorit.
Atunci ea incepu sa planga amar si se cai:

-  Cit de nedreapta am fost! Nu ma simt vrednica sa-ti fiu nevasta!
Dar el cauta s-o abata de la gindurile ei negre si-i zise:


-  Lasa, nu te mai omori atit cu firea! Mingiie-te ca zilele de suferinta au trecut si acu o sa facem o nunta sa se duca vestea!
Si cit ai bate din palme, se ivira slujnicele de o gatira cu cele mai minunate straie din cite s-au vazut vreodata. Veni apoi si taica-sau, imparatul cel batrin, venira si curtenii si-i urara cu totii sa aiba parte de noroc la nunta ei cu imparatul Cioc-de-Sturz. Si de-abia acum pot sa zic ca se pusera pe chef... Rau imi pare, zau, ca n-am nimerit si noi pe acolo, ca trebuie sa se fi petrecut la nunta asta de pomina cum nu s-a mai petrecut nicaieri pe lume!...

Bob de cristal, raul sl ploaia de silvia dima Cele patru anotimpuri - de eugen jianu Poveste de iarna de silvia kerim