Imi pare atit de bine sa merg la tara! O sa vad pomii si o sa maninc tot felul de fructe.

-  Unchiule, unchiule, eu as vrea sa fiu pasare. Auzi, unchiule?


-  Ce sa aud? h6x3422hb32mot

-  Ca vreau sa fiu pasare...


-  Bine, Vasile. lata, am ajuns in gara. Caruta noastra si varul Ion te asteapta.

-  Eu vreau pe cal, vreau pe cal!

-  Nu se poate. Sus, in caruta... asa... langa varu-tau.

-  Dii... Inca putin si suntem acasa.

-  Am ajuns. Gradina noastra e mare si are gard viu. Tot gardu-i plin de visini. Visinul acesta, mi-a spus tata ca are vreo cinsprezece ani. E mai mic decat un cires si-i place sa creasca unde-i pamintul mai racoros. Frunzele sunt ascutite la virf si cu dintisori pe margini, iar printre ele se vad niste margele rosii agatate de crengi cu codite subtiri. cand se coc visinile, inseamna ca e vara plina.


-  Nuielele astea sunt de tufa.

-  Nu stiu ce-i aceea tufa.

-  Asa-i spunem noi alunului. N-ai mancat alune! in gard alunul creste mai mult de un metru, fiindca tata ii taie mereu mladitele, ca sa nu faca umbra. Alunele au simburele alb sub coaja foarte tare si-s imbracate intr-o fustita verde cu colti.                                   "

-  la sa rup o frunza...

-  Vezi, e aproape rotunda, si are niste perisori pe fata care nu prea se vad, dar ii simti daca pui frunza pe frunte. Vreau sa-ti arat ceva: faci mina stinga ochean, pui peste aratator si degetul mare o frunza si cu dreapta: poc! sa vezi cum pocneste. Daca stai la noi pana la toamna, culegem alune_ si le punem in pod sa se usuce. Poate avem noroc sa riu fie fulgerate, fiindca acelea au simburii negri. Vasile, vreau sa-ti mai spun ca florile alunului sunt ca niste bucati mici de sfoara pe care sunt inghesuite un fel de bo­bite, cam la fel cu ale porumbului, dar mult mai mici.

-  Ciresul seamana cu visinul. Pacat sa n-ai venit mai devreme, acum ciresele s-au terminat. Stii, ciresului ii place sa stea numai in fata de obicei. Are crengile rare, frunzele lungi, lucioase, iar toamna ingalbeneste cel mai repede.

-  Ioana,- hai sa stam putin pe iarba, poate prindem niste cosasi.

-  De unde stii de cosasi?


-  M-a dus tata intr-o zi la pescuit si mi-a aratat cum sunt.

-  Iti plac caisele? Caisul are tulpina subtire, dar face niste caise cit un ochi de bou. sunt rotunde si pufoase ca puisorii abia iesiti din ou. Numai1* ca nu piuie.
- Toate ramurile cresc la fel de inalte si daca am fi mai usori am putea calca pe frunze ca pe un pod verde. De aceea as vrea sa fiu pasare, Ioane.

-  Vasile, sa-ti arat de unde am cazut eu anul trecut. E un par mustos. Cel mai batrin din toata gradina. Stii de ce-am cazut? Parul are toate crengile la fel, adica nu stii care-i uscata si care nu. Stateam cu picioarele pe una si cand sa pun mina pe o para, zdup cu mine! Parul a fost plantat de tatal bunicului, de aceea e atit de mare. Vezi. para asta e ca turnul bisericii pe care ai vazut-o cand ve-rfeam de la gara; dedesubt e toata greutatea si spre codita se subtiaza tot mai mult. Dac-ar fi coapte am manca pana ne-ar durea burta si n-ar mai trebui sa vorbim atit.

-  Sa stii ca nici nu plec pana se coc.
-  Vreau sa vorbim si noi despre un pom.
Are tulpina groasa si fructul mic, pe care il rod iepurii. Crengile sunt scurte si frunzele brumate pe dedesubt. Stii ce pom este? Marul.

-  Cel pe care-l stiu eu are merele galbene pe o parte, iar pe cealalta niste flacarii rosii.
Am muscat eu dintr-unul odata si cand mi-a curs zeama pe barba parca ma racorisem intr-o fintin a. Tata spune ca marul e Domnul pomilor.


- Asta e prunul. E mai mic decat ciresul si mai inalt decat caisul, la sa rup citeva frunze. Prinde una in mina! Asa ca-i aspra?-  De ce are petele astea roscate?


-  L-am lovit eu la radacina cand i-am sapat o groapa lui Corbu. Nu stii cine-i Corbu? Pai, motanul. Da nu mai e, l-am ingropat.

-  Ion, dar petele?


-  Aa... se-mbolnaveste verdeata si-atunci rugineste.

-  Eu am mancat multe prune. Mamica are si acum ma­giun in borcan. Tu nu stii de ce au prunele ceata pe ele?


-  Nu stiu, Vasile. Mi se pare ca noaptea cand bate vin-tul ramin asa cetoase. Tata le pune intr-un butoi mare, sa le faca tuica si, dupa aceea, cand bea, zice ca de aia nu mai vede bine fiindca au avut ceata prunele.

-  Vasile, am sa-tf arat acum un gutui.

-  Nu sunt coapte gutuile?


-  Nu nu sunt. Gutuiul e un fel de mar, vreau sa spun ca frunzele si crengile seamana leit cu ale marului. Dar fructele mari si galbene au niste perisori aspri, de aceea eu nu prea maninc gutui.

-  Dar dulceata e grozava.

-  cand sunt coapte bine poti sa maninci, sunt foarte parfumate. Dar trebuie sa ai grija de semintele negre care sunt lipicioase. Te poti ineca daca nu esti atent.

-  Dar pomul pe care l-am vazut la strada ce este?


-  Dud, noi insa ii spunem fragar. Creste destul de inalt. Are frunzele crestate si ascutite la virf. Ieri am cules o traista mare si le-am dus la scoala pentru viermii de .ma­tase. Daca vrei ne urcam sa culegem dude.

-  Sigur ca vreau.

-  Uite, dudele sunt lunguiete, legate cu o codita de ra­muri si seamana cu fragutele din padure. Iti plac?


-  Sigur, Ioane, uita-te la mine cum m-am vopsit.

-  Astea sunt negre, dar avem si dude albe, si roz.

-  Ion, dar pomul acela care e singur, ce este?

-  Nuc. Chiar ca e singur. Nucul nu sufera sa creasca in apropierea lui alt pom, nici alt nuc. Are frunzele mari, lunguiete, si face o umbra groasa ca un bivol. Nici iarba nu creste prea mare sub coroana lui. pana nu se coc, nu­cile sunt imbracate intr-o pufoaica verde, amara, dar sim-burii, acoperiti cu o coaja pietroasa, sunt foarte dulci. Ve­veritelor si ciocanitorilor le plac grozav nucile. Daca poti scoate simburele intreg dintr-o nuca inseamna ca ai un cocosel.

-  Cum?


-  Da, da, nu te mira, asa-i zice, daca poti sa-l scotiJn-treg.

-  Ion, din gradina se vede muntele.

-  Vrei sa fugim in padure?


-  Da, da. chiar acum. I! iuam si pe Hotu. Dar nu se rataceste?


-  ion, aicea cresc strugurii?


-  Da. Chiar pe vitele astea. Ai grija cand fugi, fiindca cele mai tinere se rup usor, numai butucul care e dede­subt e lemnos, vitele care a crescut anul asta sunt fragede ca o frunza. De aceea au fost pusi pari pe langa ele, fi­indca se-ndoaie si cad pe pamint. Frunza e mai mare de-cit palma ta.

-  Ion, dar cum se fac strugurii?

..... Pai, bine! Asta-i uri ciorchine si boabele mici pe
care le vezi se tot umfia pana ajung ca niste bile. Din via pe care-o avem e sub streasina casei stoarcem strugurii si facem must.
lata padurea. Arbori ca acestia n-am mai vazut. Ce sunt?                                                       -

-  sunt stejari, Vasile. Cresc foarte-nalti. Scoarta lor e groasa si are crapaturi adinei din cauza inghetului. cand e iarna ii aud cum pocnesc de frig. Vezi, frunzele sunt ca niste urechi sfirtecate. Vino sa-ne uitam pe jos, trebuie sa gasim, niste ghinda. Ghinda are o cupa in care sta ca un copil inti»-uri lighean si seamana cu o bomba lunguiata. Bunicu zice ca stejarul traieste sapte sute de ani.

-  Asa de mult?! Am auzit la radio un cintec cu fragi, arata-mi si-un fag.

-  Pentru asta trebuie sa mergem mai sus, dar mi-e frica sa nu se-nnopteze.

-  Nu se-nnopteaza, hai s-alergam.

-  Hai, care ajunge mai intii acolo sus.

-  Ion, stai, au nu mai pot. urcusul e prea mare. Ce-i asta?


-  Ghu... un sarpe. Nu te apropia. Lasa ma pe mine! Sa" rup o nuia. Treci in partea cealalta!... Daca aveam un chibrit, sa-i dau foc pe cap s-auzi ce fluieraturi mai scotea!

-  De ce statea incolacit in drum?


-  il durea~-capul.

-  imi pare rau ca l-ai omorit.

-  Ce vorbesti!? Pai, daca bunicu ar auzi c-ai intilnit un sarpe si nu l-ai ojribrit, nici nu s-ar mai uita la tine. Vrei sa-ti arat ceva? ii taiem coada pe la virf si o sa .vezi ca nu moare pana apune soarele. Hai sa mai fugim.

-  Nu, nu. Hai sa dam de fagi.

-  Uite-i colo. sunt cit stejarii de mari," dar nu traiesc asa mult. Noi facem foc numai cu lemne de fag, ard gro­zav. Are scoarta mult mai neteda ca stejarul, dar si el su­fera de inghet. Bunicul povesteste ca daca auzi fagii cum se roaga frigului iarna iti vine sa le dai crte o haina. Mai urcam?                                                 

-  Urcam, da nu mi-ai spus cum e saminta.

-  Saminta se cheama jir si seamana c-o margea tur­tita din trei parti.

-  Ion, dar noroiul care se vede pe tulpini de unde-i?


-  Aa..noaptea, dupa ce se scalda, mistretii se freaca de fagi. Daca mai urcam putin, uite colo, dam de brazi.


-  Bradul e verde totdeauna. Are crengile roata pe trunchi. Asteapta putin sa scot briceagul. Sa faca o cres­tatura, dupa aceea tu tii palma sub ea.

-  Ion, ce curge? Tii, ce frumos mai miroase!

-  E rasina. Acum pune un,picior pe mine in miini si ridica-te sa aplecam o creanga. Vreau sa-ti arat ca frun­zele sunt ca niste ace. Au crescut de-o parte si de alta a crengutei ca dintii de pieptene.                            "

-  Am mai vazut brad. La Anul Nou am avut pom de iarna. Dar saminta cum e?


-  Colo sus se vad cucuruzii, dar nenea paduraru le spune conuri. Au niste solzi ca de peste, sub care dorm semintele cu aripioare.

-  Nu putem lua si noi?

-  Nu se poate, Vasile, sunt prea sus. Acum s-a facut tirziu. Daca stai mai mult la noi, venim si alta data. Cobo-rim repede, numai sa-l fluier pe Hotu, ca s-a luat dupa o caprioara.

-  Ion, ce pomi sunt cei din vale?

-  Nu ti-am spus ca nu se zice pomi. Cei din padure sunt arbori, intelegi?


-  Da, dar nu mi-ai spus ce sunt.

-  Niste arini. Le place pe langa apa. Nici nu le pasa cand se revarsa piriiasul. Au frunzele rotunde si se lipesc de mina. Daca vrei, poti sa-ti pui, una pe nas, sa nu te arda soarele.
Mama ia coaja de arin primavara, o fierbe si vopseste pinza. Saminta nu ti-as putea-o arata decat iarna, pe za­pada. E neagra si cu aripioare. Vrei sa coborim?


-  Ioane, cum poate arborele acela trai mereu cu rada­cinile in apa.

-  Poate, fiindca e salcie. Are frunzele ca niste sabii spinzurate si crengile subtiri ca o coaja lucioasa.

-  Dar vad ca trunchiul nu e inalt.

-  Nu e, pentru ca in fiecare primavara i se reteaza nuielele. sunt bune sa faci gard impletit. La batrinete, trun­chiul se face scorburos. cand vin eu cu oile in padure si vad- ca pe crengile salciei cresc niste mitisori, inseamna ca s-a facut primavara.

-  Ioane, dar am vazut salcie si in padure.

-  Aceea e salcie capreasca, dar asta care creste pe malul apei e plangatoare.
-  Aici e un plop. Are coaja neteda pana nu trece de vreo douazeci de ani si dupa aceea se cresteaza.

-  Si cum il pot deosebi cel mai usor dintre ceilalti ar­bori?


-  Foarte bine. Pe fata frunzele bat in verde, iar pe partea cealalta sunt aproape albe. Frunzele lui se misca tot timpul, sunt foarte simtitoare.

-  De ce?


-  Pentru ca plopul are foarte multa apa in lemn si umbla prin el toata ziua, de aceea se zbat frunzele tot tim­pul.

-  Arde bine lemnul de plop?


-  Nu arde, nu-i bun de foc, ti-am spus ca e plin de apa. Tata spune ca plopului, daca nu i-ar fi rusine de sal­cie, ar putrezi pana acasa. -  Cum asa?


-  Bine. Plopul e bun numai in picioare, la locul lui, in padure.

-  Ioane, si la noi in oras am vazut plopi, dar n-au crengile labartate si cresc foarte inalti. Aceia sunt plopi ca­nadieni.

-  N-am vazut pana acum.

-  Nu mi-ai spus ce arbori sunt pe partea cealalta a vaii.

-  Mesteceni. Nenea paduraru e foarte trist cint vorbeste despre ei. El ii spune mesteacanului arborele-mama.

-  De ce?


-  Fiindca la umrba lui pot creste tot felul de arbori, dar mai tirziu mesteacanul ramine mic si crengile celui crescut langa el ii fura lumina si-l omoara. Are coaja alba, alba, si frunzele ca niste inimi. cand mai venim in padure te duc sa le vezi cum tremura tot timpul, chiar daca, nu bate vintul.
...Nenea paduraru zice ca mesteacanul cere lumina. Tot el mi-a spus si despre ceilalti arbori. , ...Acum trebuie sa ne grabim spre casa, altfel ne prinde noaptea.

Privighetoarea cea cantatoare sl jucausa de fratii grimm Tepelus - ariciul de eugen jianu Fluierul fermecat de victor eftimiu Lacrimile trandafirilor - de eugen jianu