A FOST ODATA, in vremurile de demult, a fost un imparat si-o imparateasa, si cum nu se indurase soarta sa le harazeasca un urmas, nu trecea zi in care sa nu se tinguie amindoi: "Cit de goala ne e casa si ce fericiti am fi de-am avea si noi un copil!" Dar coconul cel mult dorit se lasa asteptat de multa vreme...

Si iata ca-ntr-un sfirsit, pe cand imparateasa se scalda in apa unui riu, o broasca sari din unde, pe prundisul malului, si-i grai astfel:

- Afla, maria-ta, ca-ti va fi indeplinita dorinta; caci, pana a nu trece anul, vei aduce pe lume o fetita. r8n4913rt61puq
Si se implini intocmai ceea ce spusese broasca; impa­rateasa nascu o fetita, si atit era de frumoasa fetita, ca imparatul nu-si mai incapea in piele de bucurie. Cum voia sa se impartaseasca si altii din bucuria lui, maria-sa dadu o mare petrecere, la care pofti nu numai rudele, prietenii si cunoscutii, ci si ursitoarele, ca sa le cistige toata bunavointa si grija fata de soarta copilei.

In toata tara aceea erau treisprezece ursitoare, dar pentru ca imparatul nu avea decat douasprezece talere de aur in care sa le serveasca bucatele, una din ele nu fu poftita la ospat. Petrecerea se praznui cu mare stra­lucire si, cand fu sa se incheie, ursitoarele inzestrara copila cu cele mai alese daruri: una ii harazi sa se bucure de virtute, a doua - de frumusete, a treia - de bogatie, si asa, pe rind, ursitoarele ii daruira tot ce-si poate dori omul pe lumea asta. In clipa cand cea de-a douaprezecea ursitoare tocmai isi sfirsea urarea, numai ce intra val-virtej cea de-a treisprezecea. Pasamite, venise sa se razbune pentru ca nu fusese poftita si ea la serbare. Si, fara ca macar sa arunce cuiva vreo privire, rosti cu glas tunator:

-  cand va implini fata cincisprezece ani, sa se-ntepe c-un fus si sa moara!
Apoi nu mai adause nici un cuvint si, intorcind tutu­ror spatele, parasi sala tronului. Toti incremenisera de spaima, dar cea de-a douasprezecea ursitoare, care nu-si ispravise de rostit urarea, se apropie de leagan si, fiindca nu-i sta in putinta sa ridice blestemul, ci doar sa-l mai indulceasca, glasui asa:


-  ...Dar sa nu fie moarta, ci sa cada intr-un somn adinc, care sa tina o suta de ani!
Imparatul, care dorea din tot sufletul s-o fereasca pe iubita-i copila de napasta blestemului, dadu porunca sa se puna pe foc toate fusele din imparatie.
In ast timp, fetita crestea si insusirile cu care o inzes­trasera ursitoarele isi aratau roadele cu prisosinta: era atit de frumoasa, de cuminte, de prietenoasa si de inteleapta, ca oricine o vedea o indragea pe data.
Se intimpla insa ca tocmai in ziua in care domnita implinea cincisprezece ani, imparatul si imparateasa sa fie dusi de-acasa si fata sa ramina singura in palat. Ca sa-i treaca de urit, lua la rind incaperile; zabovi ea prin tot felul de sali si odai si colinda asa, dupa pofta inimii,1 ceasuri intregi, pana ce ajunse si la un turn vechi. Urca-scara ingusta si intortocheata ce ducea sus si se pomeni in dreptul unei usi micute. In broasca era virita o cheie ruginita si cand o rasuci, usa sari in laturi si fetei ii fu dat sa vada intr-o camaruta o femeie batrina, ba-trina, care sta si torcea cu sirguinta un fuior de in.

-  Buna ziua, batrinico, spuse domnita, da ce faci aici?


-  Iaca, torc si eu! raspunse batrina, dind din cap. - Da ce naiba-i aia de se rasuceste asa de repede? intreba fata si, luind fusul in mina, incerca si ea sa toarca.
Dar de-abia-l atinse, ca se si implini blestemul ursi­toarei si domnita se intepa la un deget.
in clipa in care simti intepatura, fata cazu pe patul care se afla acolo si se cufunda intr-un somn adinc. Si somnul asta cuprinse intreg palatul: imparatul si impa­rateasa, care tocmai atunci se intorsesera acasa si intrasera in sala tronului, adormira pe loc, si odata cu ei adormi intreaga curte. Adormira si caii in grajd, si ciinii prin cotloanele curtii, si hulubii pe acoperis, si mustele pe pereti; ba chiar si focul care ardea in vatra isi potoli vapaia si se stinse cu totul. Friptura inceta de-a mai sl irii, iar bucatarul, care tocmai se pregatea sa-si apuce de chica ucenicul, fiindca facuse o boroboata, ii dadu drumul si adormi si el. Chiar si vintul isi opri suflarea si nici o frunzulita nu se mai misca in copacii din preajma palatului.
Si ce sa vezi: de jur imprejurul palatului incepu sa creasca un tufaris de maracini, ca un gard viu! An de an, maracinisul se inalta tot mai mult si, in cele din urma, cuprinse toti peretii, pin la capriori, ba se mai intinse si pe deasupra, de nu mai puteai vedea palatul defel, nici chiar steagul de pe acoperis.
A mers vestea-n lume despre frumoasa adormita, caci asa o numeau toti pe tinara domnita; si la cite-un ras­timp se gasea cite un fiu de crai, care incerca sa strabata prin tufarisul de maracini si sa patrunda pana la palat.
Dar de razbit, n-a razbit nici unul, din pricina ca maracinii se prindeau laolalta ca si cand ar fi avut niste miini ghimpoase si nu-i lasau sa inainteze macar un pas.
Dupa amar de ani, prin acele meleaguri iata ca mai veni un fecior de imparat. Si intilnindu-se el cu un batrin, acesta-i povesti despre gardul de maracini care imprejmuia palatul de ani si ani... Si-i mai zise ca-n palat, o fiica de crai, frumoasa cum nu se mai afla alta pe lume, dormea somn adinc, de vreo suta de ani. Si ca tot de atunci dorm si imparatul, si imparateasa, si toti curtenii... Si mai stia batrinul, de la bunicu-sau, ca se perindasera pe-acolo multi feciori de imparat care incercasera sa razbeasca la palat prin tufarisul de mlracini, dar ca toti s-au. pierdut fara urma, agitati printre spini, murind de-o moarte cumplita.
Atunci tinarul ii vorbi cu semetie: - Mie nu mi-e teama defel, si afla c-am sa ma duc s-o vad pe frumoasa adormita, chiar de-ar fi sa-mi pierd viata!
Si oricit incerca batrinul cel omenos sa-l abata pe fla­cau de la acest gind, nu izbuti, caci acesta era neinduple­cat in hotarirea lui.
Se nimeri insa ca tocmai atunci se implineau cei o suta de ani si sosise ziua in care frumoasa adormita trebuia sa se destepte din somnul ei lung. cand feciorul de impa­rat se apropie de tufarisul de maracini, mai-mai Tiu-i veni sa-si creada ochilor, caci maracinii se prefactisera pe data in puzderie de flori mari si frumoase, ce se da­deau la o parte din fata lui, lasindu-l sa treaca nevatamat. Si dupa ce trecea el, cararea se stringea din nou si florile se preschimbau iarasi intr-un zid ghimpos, de nestraba­tut, in curtea palatului vazu o multime de cai si niste ogari, care dormeau pe lespezile de piatra. Pe acoperis, hulubii dormeau cu capsoarele virite sub aripi... De-ndata ce intra in palat, vazu acelasi lucru: mustele dormeau pe pereti, iar in bucatarie, bucatarul tinea mina intinsa, ca si cum ar fi vrut sa apuce de chica pe ajutorul sau, in timp ce o slujnica sedea pe-un scaunel, avind in fata o gaina neagra, pe care abia apucase s-o jumuleasca de citeva pene, cu o suta de ani in urma.
Si feciorul de crai merse mai departe, pana ce ajunse in sala tronului. Aici ii gasi pe toti curtenii dormind un somn ca de plumb, iar mai in fund, sus, pe tron, dormeau imparatul si imparateasa. Colinda el mereu alte si alte incaperi, fara sa se opreasca macar o clipa. Si tot palatul era cufundat intr-o tacere asa de adinca, ineit iti puteai auzi rasuflarea. In cele din urma, flacaul ajunse in turn si deschise usa camarutei in care dormea tinara domnita. Si era atit de frumoasa in somnul ei, ca feciorul de "impa­rat nu-si mai putu lua ochii de la ea si, aplecindu-se, o saruta.
Dar de indata ce-o atinse cu buzele, frumoasa adormita clipi din gene, deschise ochii si-l privi cu drag. Coborira apoi amindoi din turn si, ca la un semn, imparatul si imparateasa se trezira si ei, si tot atunci se trezira toti curtenii. Se priveau unii pe altii, mirati, si mai-mai ca nu le venea sa-si creada ochilor. Caii din curte se ridi­cara si incepura sa-si scuture coama; ogarii sarira sprin­ten in sus, dind vesel din coada si gudurindu-se; hulubii de pe acoperis scoasera capsoarele de sub aripi si, rotindu-si privirile in zare, isi luara zborul spre cimpie; mustele incepura sa se miste pe pereti biziind intruna; focul din bucatarie se dezmorti si-si inteti vilvataia; mancarea de pe plita porni sa clocoteasca; friptura prinse iar sa sfiriie; bucatarul trase o palma zdravana ucenicului sau, care prinse sa tipe ca din gura de sarpe; iar slujnica se apuca de jumulit gaina si n-o mai lasa din mina pana nu-i smulse toate penele...

Apoi se praznui cu mare stralucire si alai nunta fecio­rului de imparat cu frumoasa adormita, si amindoi traira fericiti pana la sfirsitul zilelor.

Mos ion roata si unirea de ion creanga Briul voinicului de silvia dima Generalul furnicilor de lucia olteanu Povestea cartii de povesti de emilia caldararu