Cunoasteti oare povestea care vrea sa arate cum si-a pierdut ursul coada? Sa v-o aduc aminte.
Odinioara, demult, tare demult, ursul - asa cum se cuvenea unui animal atit de mare si de puternic - avea o coada de toata frumusetea, lunga si stufoasa. Toate ani­malele il pizmuiau pentru aceasta podoaba neintrecuta. Dar mai ales se inciuda vulpea, pe care in frumusetea co­zii nu o intrecea decat ursul. A tot chibzuit cu capul ei siret, si, intr-o zi de iarna cu ger aspru, i-a spus cu glas smerit ursului:


-  Mbs-Martine, dumitale iti plac pestii?


-  Tare-mi plac, insa nu-i stiu prinde.

-  Am sa te invat eu, zise vulpea. Mergem amindoi la balta si taiem, in gheata o borta. Tu iti adincesti coada in apa si asteptam. Au sa vina pesti multi si se vor atirna de coada. Eu stau si pindesc, iar cand vor fi atirnati destui pesti, iti fac semn si tu iti smincesti coada, scotind buna­tate de pesti.
Asa au facut intocmai. Ursul si-a adincit mindretea de coada produful taiat in gheata si a asteptat. Vulpea de ala­turi zimbea pe sub mustati si il indemna pe urs sa fie cu rabdare, lata ca in gerul cel mare apa a inghetat si a prins ca in cleste de fier ursului.

-  Acum trage, Mos-Martine! S-a opintit ursul: -  Trag, dar nu vine! se cai.

-  Trage mai tare! indemna vulpea. S-au prins multi pesti, de aceea nu vine usor coada.
Ursul a smincit una zdravana si pac! i s-a rupt coada tocmai de la radacina. cand s-a intors minios ca sa ples­neasca vulpea, aceasta era departe. Si asa a ramas ursul fara coada, "pescuind".
Aceasta insa e poveste, care ne face sa ridem, dar nu-i adevarata. De cand sunt ursii ursi, ei n-au avut coada lunga, ei, ca si cei de azi, una atit de scurta incit nici nu li se vede din parul lung si mitos. Insa de pescuit, pescuiesc ursii aievea, lata in ce fel:

Cind se face toamna, oile coboara de la munte si ursul nu mai are de unde sa se indulceasca cu carne. Maninca el atunci ghinda si jir, dar ii e dor de putina carne, si isi aduce aminte de bunatatea carnii pastravilor. Tocmai in vremea aceea, pastravii de prin riurile vailor de munte pornesc in calatorie in susul apei ca sa-si depuna icrele. Se string atunci multi pastravi in baltutele cu apa lina si sunt atit de prinsi de treaba icrelor, incit ei, cei speriosi, acum nu prea baga de seama ce se intimpla pe tarm
Mos-Martin se apropie tiptil. Tupilat, ajunge la balta in care stie ca se joaca pastravii, si se culca pe burta, lungit tocmai pe buza malului. Ramine apoi nemiscat, ca un bustean, numai cu ochii dintre pleoapele aproape inchise petrece cu luare aminte cele ce se intimpla in apa limpede si mica.
Iata ca un pastrav voinic, rotindu-se prin suvoi, a ajuns tocmai sub tarmul pe care pindea ursul. Fulgerator a lovit cu brinca "pescarul", cu lingura talpii a prins pe dedesubt pastravul, si cu o zmucitura l-a aruncat pe uscat. In zadar s-a zbatut acolo .pestele, Ursul a pus indata gura pe el si i-a gustat cu placere carnea dulce. Dar ce-i un pastrav pentru o namila de urs? Iarasi s-a asezat la pinda si a prins alt peste, si apoi altul, piria cand cei ce jucau in balta au prins de veste si au inotat repede in alta parte.
Atunci s-a mutata Mos-Martin in alt loc de hora a pas­travilor, si iarasi s-a infruptat.
Vedeti copii, ca ursul ca sa prinda pesti nu are nevoie de coada lunga si nici nu-i prostanac ca sa se lase pacalit de vulpe. Are el metoda lui de pescuit cu care se indul­ceste toamna din carnea minunata a pastravilor.

Pazitoarea de gaste de fratii grimm Briul voinicului de silvia dima Povestea picaturii de apa de d. cocoru Sfoara de fum - basm popular suedez in romaneste de theodor holban