CIOC! CIOC! CIOC! de Emil Garleanu
m9b631me39hxo
Si
pasarile se-nteleg intre ele. dumneavoastra poate nu ma veti crede.
Atata paguba! Dar eu stiu multe asupra lucrului astuia de la gaita mea
care, fiindca am invatat-o sa vorbeasca omeneste, mi-a descoperit cateva
taine ale graiului pasaresc. dumneata,
spre pilda, auzi ciripind o randunica, crezi ca i-a venit, asa,
un gust, sa faca galagie, in vreme ce dansa da povete puisorilor ei:
"Nu iesiti la marginea cuibului!", "Nu strigati cand
nu sunt eu cu voi!", "Tst!
pisica!". O vrabie ciripeste pe gard. Dumitale putin iti
pasa. Si ei, biata! I-a sarit inima din loc: "Uliul". In noptile
cu luna asculti privighetoarea
- te incanta; ajungi sa crezi ca pentru tine isi varsa in galgairi
ploaia de margaritare. Nici nu banuiesti ca-si plange numai dragostea
ei.
Asa,
multumita gaitei mele, am ascultat deunazi o convorbire intre un macaleandru
si-un scatiu. Sa v-o spun:
"Cioc!
cioc! cioc! se aude de departe. Macaleandrul zice:
- E
ciocanitoarea!
-
Ciocanitoarea - raspunse scatiul - ce-o fi ciocanind mereu?
- Cauta
veverita, il desluseste macaleandrul.
- Vtverita?
De ce?
- Urati
imi sunteti voi, scatiii, ca nu stiti nimic. Nu-i cunosti povestea?
Sa ti-o spun!
(Marturisesc ca
vreo cateva ciripituri nu le-am inteles, dar le-am
tinut insa minte. Acasa i le-am spus gaitei, si gaita mi Ie-a talmacit.
Asa, va pot spune, intocmai, dupa zisele macaleandrului, povestea
ciocanitoarei:)
-
...Demult, m-asculti, scatiule? incepe macaleandrul, demult tare,
la-nceput, pe cand oamenii erau putini de tot, si poamele
si mai putine, veverita a dat intr-o buna zi peste un pom ciudat,
cu roada rotunda, tare, dar cu miezul dulce si gustos. Daduse, frate,
peste alun. l-au placut alunele si, vezi, fiinta prevazatoare, sa
nu mai pateasca cum o patise cand rosese o iarna intreaga coaja copacilor,
sa se hraneasca, ce i-a venit in gand? Sa stranga alune. Si si-a umplut
scorbura de cu toamna. Tocmai se bucura ca daduse norocul peste dansa,
facea planuri mari, sa nu se
miste toata iarna din casuta ei, nici cu varful botului sa
nu miroasa vifornita cand, intr-o buna dimineata, se zgaraie la un
picior intr-o coaja. Cauta - coaja de aluna! De unde? Ca ea nici nu
se atinsese inca de merindele stranse. Cerceteaza: un sfert de alune
mancate! S-a mahnit veverita, dar s-a si maniat. S-a pus la panda,
sa prinda pe hot. S-a ghemuit in fundul scorburii, una cu copacul,
si-a asteptat. Cine era? Ciocanitoarea, cum o vezi: sari ici,
vara-te colea, da de scorbura, in scorbura de alune, si, cum e iscusita,
a inteles ea ca-n alune trebuie sa fie ceva. Plisc are, slava domnului!
Crat! iaca si miezu!. Bun! Crat-crat-crat, s-a pus pe
mancat. Din ziua aceea venea in fiecare amiaza sa-si ia pranzul, in
dimineata cand o pandea veverita, a sosit tot asa zglobie, dar de-abia
intra in scorbura ca veverita se repezi. Ciocanitoarea vroi s-o zbugheasca
afara, dar veverita o prise de coada! Da-i in sus, da-i in
jos, lasa coada, ca soparla, in laba veveritei, si pe ici ti-i drumul.
Mai tarziu, cand i-a venit inima la loc, si s-a vazut fara coada,
s-a intors la veverita sa se roage de dansa. N-a mai intrat in scorbura,
si smerita, a batut cu ciocui: Cioc! cioc! cioc! Dar veverita
isi mutase culcusul. De atunci mereu ciocaneste la fiecare copac,
dar nici ca da de raspuns.
-
Zi, de atunci - intreaba scatiul - n-are ciocanitoarea coada?
-
Vezi bine... Ssst! Uite-o...
Ma
uit si eu. O fulgerare rosie strabate luminisul. Ciocanitoarea
se catara cu ghearele de trunchiul unui mesteacan
si-l
ciocaneste de jos pana sus. Apoi trece la alt copac, si la altul. Fagul
suna mai tare, frasinul mai inabusit. Un stejar gaunos rasuna ca
un harb. Si ciocanasul bate mereu, se duce, se sterge din ochii mei.
De-abia se mai aude, departe: Cioc! cioc! cioc!
- Stii
una, frate macaleandre? Eu cred ca tot ce mi-ai spus sunt numai
niste vorbe. Ea ciocaneste fiindca suge din mustul copacilor - i-o fi
placand hrana asta.
Macaleandrul
se supara:
- Se
cunoaste ca esti pasare neispravita. S-o fi hranind ea cu mustul
copacilor, dar ce si-o fi zis:
"Daca
mi-i dat sa ciocanesc mereu, cel putin sa trag din asta un folos, sa
ma hranesc!"
- Asa-i,
incheie scatiul.
Acestea
le-am auzit mai deunazi povestite de catre un macaleandru unui scatiu.
Un lucru insa: daca veniti careva pe la mine, sa nu spuneti cumva gaitei
mele cele ce v-am destainuit. Ma asurzeste cu ocarile. Va rog!
Poveste de iarna de mircea suntimbreanu
Prichindel de fratii grimm
O intamplare deosebita de calin gruia
Caprioara de emil garleanu |
|