Nicuta isi ducea mieii in lungul si in latul Dunarii; nu de putine ori stana baciului Alexa se pierdea inapoie-i in paclele departarilor. Nu ii era frica de singuratati; avea tarie in Labus si-n Ursei: cainii ciobanesti care il insoteau. b9r1917bc67qiy
In primavara aceea, de-a lungul drumurilor de peste campuri, pana atunci rar strabatute de care, au prins sa se arate, din ce in ce mai des, siraguri de ostasi, intai rosiori calari, apoi dorobanti si tunari. In sat, dascalul Ie-a vorbit oamenilor despre razboiul care, fara doar si poate, avea sa se porneasca fara zabava, pentru dreptate si neatarnare, impotriva otomanilor. Au plecat si oameni din sat la oaste; s-au dus chiuind, petrecuti de lautari.
... De-a lungul malului, in locuri bine alese, soldatii au sapat transee si au alcatuit fortificatii in care au ascuns tunurile, cu gurile lor de foc indreptate catre celalalt mal. Intre asemenea alcatuiri de transee, parapete si redute - menite sa apere hotarul tarii de vreo navala de-a turcilor - treceau la anume ceasuri patrule de rosiori sau dorobanti. Apoi, intr-o zi, a venit vestea ca undeva mai jos pe Dunare armatele noastre au trecut apa si au inceput luptele cu turcii... Nici nu se limpezira bine zorile cand Nicuta i-a strigat pe Ursei si pe Labus. Avea de gand sa ajunga la o pasune buna, dar departata, ochita de el inca de cu seara.
Din cand in cand se oprea si, ridicat pe vreun damb ori pe un ciot de salcie, se uita catre stana.
La o asemenea iscodire a simtit semne de vanzoleala in jurul stanii: razbateau de acolo ecouri infundate de strigate, tipete si latraturi indarjite. Cu mana streasina privirii, prin pacla departarilor parca deslusea chipuri straine bulucindu-se dupa oi. Parca s-a auzit si bufnet de puscatura. Ce sa fie acolo? Pesemne ca, pandind trecerea patrulei de rosiori, otomanii s-au furisat peste apa si acum prada stana. Asta trebuie sa fie. Intai Nicuta a vrut sa alerge intr-acolo si sa se avante, alaturi de baci si de ortacii aflati prin preajma, in lupta drepata cu cei care cotropeau stana. Dar i-a venit alt gand. A infipt bine ciomagul in pamant. A pus sarica pe el si cusma in capat. Pentru oricine ar fi privit din departare parea ca acolo se afla un cioban, razemat in bata sa. A strigat cainii:


- Ursei, Labus! Mai, voi ramaneti aici si paziti mieii unul de o parte, celalalt de alta. Auziti voi?

Cuminti, cainii au dat din coada, semn ca au inteles si ca asa vor face. Numai in camasa, tupilat la inceput, Nicuta a inceput sa alerge, cat putea el de iute, catre cel mai apropiat loc cu soldati. Cat a fugit el, fara strop de ragaz si de odihna, n-a stiut. Dar abia tragandu-si sufletul, a putut sa spuna:


- Turcii au trecut pe furis apa si acuma prada stana! Cat te-ai freca la ochi, doua patrule de rosiori au si fost pe
cai, in goana, cu sabiile scoase.
... Izbiti pe neasteptate, tocmai cand se credeau ei stapani pe stana si se pregateau sa jefuiasca oile, fara putinta sa mai fuga incotrova, fiindca le era taiata calea de catre apa, turcii, dupa o scurta impotrivire, s-au zvarlit cu fruntile in pulbere racnind: Aman!
Catre seara, cand a venit si Nicuta cu turma lui de miei la stana, a gasit baciul si ortacii dregand stricaciunile:


- Baciule, mie nu-mi lipseste nici un miel.

- Apoi nici noua n-au apucat sa ne ia otomanii vreo oaie. l-au infrant soldatii nostri. Atata ca ne-au impuscat doi caini care au sarit asupra-le. Te-ai purtat ca un adevarat roman, Nicuta!

Nodul de de ana ionita Puiul de ion alexandru bratescu voinesti Ciresul de calin gruia Poveste de iarna de silvia kerim