In odaie liniste. Liniste si-un miros! Pe polita din dreapta, pe o farfurie, sta uitata o bucata de cascaval. Mi­rosul de brinza proaspata a strabatut pana in cel mai in­gust coltisor al casei. Si din gaura lui, din gaura de dupa soba, soricelul nu-si mai gaseste locul. Parca-I trage ci­neva de mustata afara. Sa iasa, sa nu iasa? Mai bine sa se astimpere. Sa se astimpere, usor de zis; dar cascavalul? Vezi, asta-i asta: cascavalul. Sa-nchida ochii, l-a inchis.
Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Si brinza-i proaspata. Mai mancase asa bunatate acum vreun an. Dar parca nu-l momise intr-atita ca acesta de acuma. Sa incerce. Face ci-tiva pasi marunti pana-n marginea ascunzatoarei lui. Ma­car s-o vada. Unde-o fi? De unde-l vrajeste, din ce colt il pofteste cu atita staruinta la dinsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dac-ar indrazni! Dar cum? Sa mearga mai intii pe langa perete pana la divan. Asa, bun! Pe urma... Pe urrna pe unde s-o ia? Pe langa dulap? Nu. Pe dupa jiltul cela? Nici asa. Atunci? Pai lucrul cel mai bun e sa se suie de-a dreptul pe perdea, si de-acolo sa treaca pe marginea lavi-cerului din perete pana la polita. Si-o data la cascaval, lasa, n-are el nevoie sa-l invete altii ce sa faca cu dinsul. Dar motanul? E-hei! la dinsul nu se prea gindise. Si, Doamne, multi fiori i-a mai virit in oase motanul cela. Dar poate nu era in odaie. Ha? nu era. Nu. Orisicum, sa mai astepte putin, sa vaza, nu se misca nimeni, nu-l pindeste cineva?

Cum sa nu-l pindeasca! Dar de cand asteapta motanul prilejul sa puie laba pe bietul soricut. Daca nu mancase el cascavalul, caci mirosul cela ii zbirlise si lui mustatile, pai nu-l mancase tocmai pentru asta: sa-l momeasca pe laco­mul din gaura. Cu botul adulmecind, cu ochii galbeni si luciosi ca sticla, cu mustatile intoarse, subtiri si ascutite ca oasele de peste, sta neclintit dupa perna de pe divan si-asteapta. L-a zarit. Uite-I, ii vede margelele ochilor, lese? lese oare? Da, da; asa, inca un pas, inca unul, doi, asaa!
Dintr-o saritura a fost cu laba deasupra lui.
Bietul soricut n-ayusese vreme nici sa treaca dincolo de soba. Il apasa putin cu unghiile, apoi, repede, il ia intre labele de dinainte, il stringe, de drag ce-i, il rasuceste in aer si-l lasa ametit pe podele. Si-I priveste, gindind: "Cas­caval ti-a trebuit? Poftim cascaval! Doamne! ce bun o sa-mi para mie dupa ce te-oi crantani!" Dar mai intii sa se mai_ joace putin cu dinsul.

Il pune pe picioare, il lasa sa .se dezmeticeasca, sa-ncerce sa fuga, si iar vrea sa-l prinda in clestele labe­lor. Dar ce se aude? Un dupait grabit pe sala. Vai, e Cor-bici, ciinele! Nu-i vreme de pierdut! Din doua sarituri, mo­tanul e in ocnita sobei, iar soarecele, mirat ca scapa, za­pacit, cum poate, o sterge in gaura lui. Corbici vine, ne­bun ca-ntotdeauna; in mijlocul odaii se opreste, adul­meca, lacom, mirosul de cascaval, apoi, zarind motanul, se rspede si latra cu inversunare. Ar sari in ocnita,, dar e prea sus. Se sprijina pe labele de dinainte, tremura, casca, de nelinistit ce-i, miriie si latra. Apoi tace si cu ochii tintiti t la motan, asteapta sa se scoboare. Numai uneori intoarce capul spre polita de unde brinza parca-l ademeneste. Si astfel, citesitrei dusmanii - soarecele in gaura, motanul in ocnita si ciinele in mijlocul odaii - se pindesc, munciti de acelasi gind.

Dar pasi apasati cutremura sala. Ce! Stapinul! Repede atunci: motanul se-nghesuieste si mai in fund, iar ciinele o sterge supt divan; numai soarecele, mic cum era, ramine la locul lui. Stapinul intra; obosit de munca, isi arunca pa­laria pe un scaun, apoi, mirosind, i se face foame; se-ndreapta spre polita, ia felia de cascaval, taie o bucata de piine si, muscind cand dintr-una, cand dintr-alta ma-ninca din plin cu pofta.
Si din trei parti, trei perechi de ochi il urmaresc cu pizma.

Potecuta mea dintre flori de eugen jianu Furnica sl aspiratorul de malina cajal Legenda buburuzei de eugen jianu Frumoasa-pamantului de pericle papahagi