u9k4110uy53yet
E simbata dupa-amiaza. Desi nori negri au acoperit in graba cerul, prichindeii de la scara 1 au iesit in fata blocului, la joaca. Dupa o saptamina de gradinita sau de scoala, jocul are parca mai multa viata, mai multa bucurie. S-au alergat intii de-a prinse-lea, apoi s-au jucat de-a v-atiascunselea, apoi de-a rindunica-n cuib. Dar tocmai atunci a inceput ploaia. Stropi mari, reci, de la aerul nu prea incins al inceputului de vara, le-au udat copiilor obrajii imbujorati.
Au fugit cu totii sub streasina scarii si Dan, putin cam suparat de intreruperea jocurilor, fi tot imboldeste:
-  Acum, daca ploua, de-a ce ne mai jucam?
-  Copii, am o idee, zice Rodica. Hai sa spunem ghicitori!
-  Ba sa desenam, sare Mioara. Va dau eu foi de desen si cu­lori. De ziua mea am primit si doua cutii de acuarele. Mi-au adus acuarele si tata, si tanti Gabriela. Am si pensule. Ce-ati zice sa le inmuiem in apa, pe cite-o frunza? Nu-i asa ca frunza seamana cu o paleta? Si acum, c-a plouat, are si stropi de apa?
-  Chiar! se minuneaza Rodica. Uite, frunza asta de nemtisor e chiar ca o paleta! Si are pe ea o groaza de picaturi.
-  Nu, nu e bine sa rupem frunzele de nemtisor, zice Dan. Ati uitat ca tot noi am pus rasaduri si seminte in primavara?
-  Eu zic sa luam din buruienile de pe marginea rigolei, isi da cu parerea Viorel cel mai mic dintre ei. Pe noi, la gradinita, ne-a rugat doamna educatoare sa curatim rigolele de buruieni si apoi sa le caram in niste roabe de jucarie jsi sa le punem gramada la marginea trotuarului.                                                  -
Ploaia s-a mai domolit. Stropii cad rari, cu basicute mari, atunci cand se lovesc de scari sau de asfalt.
Cei patru prichindei s-au apucat sa corete rigola din fata blo­cului.
-  Mai, ce copii harnici! il lauda tanti Coca, de la etajul I. Cine v-a spus sa faceti treaba asta? intreaba ea curioasa.
-  Noi, striga Viorel, mindru de initiativa lui. Sa fie curat in fata blocului!
-  Si sa avem palete de frunze pentru pictat, nu se lasa Ro­dica.
-  Numai sa nu raciti! le striga grijulie femeia.
-  Nu, nu! rid copiii cu ochii sclipitori si genele umede de stropii de ploaie.
Fiindca furtuna a trecut, s-au asezat si ei pe scara blocului si spun ghicitori. Au hotarit ca raspunsul la ghicitoare sa-l deseneze fiecare, cum se pricepe.
Cine nu stie ca "nuielusa unsa, in pamint ascunsa" e sarpele?
Mioara a desenat un sarpe verzui, cu limbuta despicata, furi-sindu-se prin ierburi. -  Ssssi! sisiie ea catre Dan. Apoi singura il linisteste: E un sarpe de casa, nu te musca.
-  Dar exista si serpi de casa? se minuneaza Viorel. Il cresti asa, ca pe un pisoi?
-  Ha, ha, natafletule! ride Rodica. Nu sta in casa, ci pe langa casa. Pe langa o casa de la tara, care se afla si ea pe langa o apa.
E rindul lui Dan sa spuna o ghicitoare!
-  Servetel vargat, peste mare aruncat! Ghici, ce e? intreaba el.
-  Ce fe! de servetel? se straduieste sa ghiceasca Viorel.
-  Vargat, n-ai auzit? il necajeste Mioara.
-  Pai, daca-l arunci peste mare, nu cade in apa? se mira pustiul.
-  Nu cade! ii spune Dan. Tocmai aici e frumusetea, ca nu cade.
-  Si ramlne in aer! bate din palme Rodica. Eu stiu ce e, stiu! Micul Viorei se framinta sa afle raspunsul.
-  Copii, striga deodata Mioara. Priviti-I! Uite servetelul! Pe cerul de vara, inseninat, luminat de razele soarelui a apa­rut curcubeul.
-  Acum stiu ce e, se lumineaza Viorei; iar ochii lui albastri au ceva din seninul cerului de vara. Curcubeul! Ce frumos e!
De la fereastra, tanti Coca de la etajul I ii priveste cu duiosie pe cei patru copii, care se straduiesc sa intruchipeze curcubeul, din culori si acuarele.
Dan a facut soarele ca un cap de copil cu ochii mari, cu gura, cu nas. La git poarta o esarfa: curcubeul.
Rodica a desenat un cimp de flori, iar pe deasupra lui, ca un ase viu colorat, cele. sapte culori, "servetelul vargat".
Mioara a albastrit o jumatate de coala de hirtie, in chip de mare si pe deasupra a legat tarmurile cu un podet colorat - tot curcubeul.
Numai Viorel nu stie cum sa-si inceapa desenul. S-a dat deo­parte si se smiorcaie.
-  Tu de ce nu desenezi? il intreaba tanti Coca. Uite, am pen­tru fiecare crte o bucata de placinta. Trebuie sa-ti meriti si tu pla­cinta ta.
-  Da, biziie Viorel, vreau placintaaa, dar nu stiu cum se face un curcubeu!
Tanti Coca a coborit in fata scarilor cu o farfurie cu placintele calde. Deasupra placintelor a pus un servetel.
-  Nu-i vargat, suride ea, nici peste mare aruncat. Doar cu zahar pudra presarat! Si-i imbie pe copii sa ia cite-o placinta.
Cind ajunge in dreptul lui Viorel, acesta isi sterge ochii cu do­sul palmei si zice bosumflat:
-  Eu nu maninc, ca n-am desenat!
-  Ba o sa maninci si-o sa si desenezi un curcubeu, dupa ce va voi spune eu o poveste.
-  O poveste? spune mirat Viorel.
-  Da, povestea cu briul voinicului sau povestea curcubeului.
Dar nu incepe cu "a fost odata... "
-  Spuneti-ne-o! o roaga copiii adunindu-se. In jurul ei. S-au asezat toti pe scari si asculta cu atentie.
-  "Primavara, cand mugurii pomilor se desfac si norii isi scu­tura bine incarcatura de apa, in timp ce florile si toate plantele
sorb cu nesat picaturile binefacatoare, nici Soarele nu se odih­neste. El iese repede de dupa norul sub care se ascunsese in timp ce ploua, si-i da de veste ploii ca o urmareste. Uneori ploaia trece repede, desi Soarele continua sa straluceasca de dragul ei. Dupa ce fulgerele, tunetele se ntrec intre ele, si dupa ce pa-mintul soarbe apa binefacatoare, acolo sus, in aer, mai ramin inca picaturi de apa. Soarele le trimite o sageata de lumina care le strapunge si ele capata fel de fel de culori. Din picaturile aces­tea colorate, parca insirate pe fire nevazute de ata, apare curcu­beul, ca un briu frumos colorat in: rosu, oranj, galben, verde, al­bastru, indigo si violet... Se zice ca ei vesteste vremea buna, de aceea toti oamenii ii iubesc."
-  Dar, tanti, de ce apare curcubeul numai dupa ce ploua? intreaba Viorel stergindu-se la gura de firimiturile de placinta.
-  Se zice, in poveste, ca el este fiul cel mai mic al Luminii. Lumina s-a dus intr-o zi la Soare, si i-a spus: "Marite astru, am un fiu pe cit de voinic, pe atit de harnic, gaseste-i ceva de lucru, in imparatia ta".
Soarele a cazut la invoiala, numai dupa ce I-a vazut. Curcu­beul era vesel ca florile vara, si voinic ca Fat-Frumos din poveste. Atunci Soarele s-a gindit ca el ar fi cel mai nimerit sa vesteasca oamenilor vremea buna, dupa ploaie.
-  Cum? intreaba iar Viorel.
-  De ctte ori vine Ploaia, se zice ca Soarele, care o indra­geste foarte mult, o urmareste de dupa un nor. S-ar duce el sa o pofteasca in trasura lui cu raze de aur, sa o plimbe prin imparatia cerului, sa-i arate toate frumusetile, dar se teme de tatal ei, norul cel -negru, care se supara foarte tare, daca nu e ascultat. cand se minie el, deodata tuna si fulgera. Asa ca fiul cel mai mic al Lumi­nii a fost primit de Soare si el i-a daruit un briu frumos colorat, ca Ploii sa nu-i para rau ca a plecat. Caci, cum pleaca ea, hop si voinicul!
Atunci curcubeul se asaza cu un picior infipt in pamint si cu o mina sprijinita de bolta cerului, aratindu-si briul lui cu cele sapte culori. Este semn ca nu mai ploua si ca vine vreme frumoasa.
Ei, nu prea ma pricep eu sa va spun povesti, dar pe asta am zis-o de dragul Iul Viorel, incheie tanti Coca povestea. Acum stii ce sa desenezi?
-  Cum nu? ride Viorel privind cu ochii sai albastri cerul si mai albastru al zilei de vara. Un voinic si un briu in sapte culori.
-  Atunci schimbam si ghicitoarea, se bucura tanti Coca.
-  Si cum s-o facem? intreaba copiii.
-  Pai zicem asa: briu de voinic fermecat, in sapte culori desenat?
-  Curcubeul! rid copiii si bat din palmele lor mici.

Ciresul de calin gruia Briul voinicului de silvia dima Ciobanasul - de eugen jianu Poveste de iarna de silvia kerim