Casuta in care locuiau picaturile de apa cu mama lor, de la o vreme li se parea ca este neincapatoare. Picatura mama cauta sa-i linisteasca pe toti, spunindu-le ca in cu-rind vor gasi o casa mai buna, mai larga. Una dintre pica­turi pe care o chema Bob de Cristal se plingea mereu: c1p8315cr17sdo

-  Ma sufoc aici, n-am loc, mi se murdareste rochita, vreau sa ne ducem mai repede in alta casuta sau plec unde vad cu ochii.
Si asa a inceput sa-si caute loc sa iqsa din inghesuiala. Tot cautirid in dreapta, in stinga a dat peste o crapatura prin care patrundea o,raza de lumina, care-i atinse rochita si facu sa straluceasca toate nestematele.
incintata de frumusetea acestei lumini, Bob de Cristal cauta sa o vada-mai bine, se.subtie cit putu si iesi prin crapatura, par, lumina o orbi. Inchise ochii si statu asa o buna bucata de vreme, apoi ii deschise pe rind si incintata de ce vazu zise: "Ce bine e aici! Am sa le chem si pe su­rioarele mele": "Veniti, surioare, veniti!". Picaturile de apa au navalit afara la chemare. Se minunara de ceea ce va­zura!

-  Tii! ce-o fi globul acela albastru si frumos?


-  Este cerul le raspunse o pasarica,venind in zbor din inaltul vazduhului.   

-  Cerul! se minuneaza picaturile.

-  Dar... globul acela galben?


-  E Soarele, ciripi pasarica.

-  Dar tu cine esti, cum te cheama, de le stii pe tdate?


-  Eu sunt Lia Ciocirlia si ma inalt in fiecare dimineata in sus, sa aduc cintari de slava soarelui, caut sa ma ridic chiar pana la ei, dar nu pot, nu ma ajuta puterea, el e prea sus.
Ciocirlia zbura si picaturile privira cu nesat dupa ea, apoi plecara si ele la vale. S-au rostogolit pe o piatra, care era asa de fierbinte ca, mai, mai e>au sa se inabuse. No­roc ca a aparut pe cer un nor care a acoperit soarele, iar vintul a inceput s-adie.
Ce bine si racoare era si ce usor mergeau la vale. Cu ajutorul vintului coborau val-virtej. In goana lor au cazut in bratele unui fir de iarba.

-  Cine esti tu asa verde si subtire si ne poti tine asa de bine in brate?

- sunt firul de^iarba. Voi ma hraniti, ma racoriti si de aceea va tin in brate cu multa placere!
Nici nu termina firul de iarba ce avea de spus, ca si veni o suflare de vint, lua picaturile de apa si le ciuse mai departe. Cazura intr-o gropita unde intilnira alte citeva pi­caturi foarte vesele ca le-au devenit surioare si incepusera cu toate sa murmure: Ce multe suntem acum,/ Pornim ca un izvor la drum./ Si-n drum cu multe ne-om uni/ Si mai puternice vom fi.
La cintecul lor au navalit afara multe picaturi, ca nu se mai terminau si izvorasul crestea, iar apa lui rece si lim­pede potolea setea pasarelelor, a calatorilor si a ciobani­lor.
Izvorasul fericit, pleca mai departe Sa vada ce e in lume. Iri drumul sau micul izvoras/ Gasi alt frate dragalas/ Si doi, trei s-au unit/ Un piriiasei facut.
intr-o zi Piriiasul pleaca la vale printr-o crapatura a pa-mintului, pe care tot sapind-o a facut o albioara, prin care aluneca usor la vale. Semana cu un fir de ata. Serpuia printre ierburi, printre flori, printre pietre si soptea tuturor: "Vin de departe din inima pamintului si merg la vale sa vad ce e pe acolo". Si tot cintind asa, intilrveste in cale un bolovan de piatra pe care il ruga: Piatra mare, piatra mare Fugi te rog din a mea cale.
Pietroiul nici nu auzea. Atunci, Piriiasul incepu sa-l loveasca tot in acelasi loc, pana a sapat un sentulet prin care si-a facut cale de mers.
A mers Piriiasul prin vai si lunci, gradini cu pomi si a ajuns intr-o padure intunecoasa. Mergea prin desisul pa­durii cu pasi rnici, privind incoace si incolo si-i era tare frica. Tocmai cand cauta sa se ascunda sub niste tufisuri ii iesi inainte un bradulet, si-i zise: Unde alergi asa cu zor?/ Piriias dragalas.
Multe lucruri a mai vazut Piriiasul in drumul lui si cite mai erau pe care nu le stia si urma sa le mai vada. Se in­treba el ce-or fi acelea case, strazi, orase, despre care au­zise vorbindu-se? Erau vorbe care-i alergau prin cap fara sa le cunoasca, si de aici dorinta de a pleca mai departe, se facu tot mai mare. Se hotari ca a doua zi sa plece nu­mai decat si sa vada totul. Padurea aceasta a lui Crai Brad ascundea^ multe minunatii. Nu trecu mult si intra intr-o poienita. Incepu sa zburde, sa cinte, sa murmure. Alerga si strabatu cimpii intinse cu griu, cu porumb, cu floarea soarelui, trecu prin niste gradini in care se juca cu niste boboci de rata si de gisca_v lua la vale barcuta de hirtie a unui copilas, apoi trecu iar printr-o cimpie unde pasteau niste oi carora ciobanul le cinta din fluier. Merse maj de­parte si deodata vazu ca in fata se ridica niste ziduri mari de piatra peste care nu se mai putea trece. Era tara lui Inima de Piatra., care era asa de puternic ca numai cu bratele daca te stringea iti si pierdeai rasuflarea.
Piriul s-a apropiat si a cerut voie sa treaca. Inima de Piatra i-a spus sa plece inapoi pe unde a venit. S-a mai rugat el, ce s-a mai rugat, si daca a vazut ca nu-i chip, a inceput lupta dreapta.
A lovit in stinga, a lovit in dreapta, in fata, dar nu era chip. A lovit el zile si nopti, dar degeaba. S-a asezat la umbra unui pom sa se mai odihneasca. Cum sedea asa si se gindea, cum sa-l zdrobeasca pe Inima de Piatra, iata ca in zare a vazut niste piriiase care veneau la vaier nestiind ce le asteapta aici.
Piriul Ie-a povestit ce a patit, spunindu-le ca ar fi bine sa se uneasca si sa-l loveasca cu toata puterea pe Inima de Piatra.
Si asa unite, piriiasele au facut un riu mare care avea apele inspumate, vijelioase, zgomotoase si cu putere insu­tita. Si unde I-a lovit din toate partile pe Inima de Piatra, ca i-a slabit puterea atit de tare incit Riu a trecut usor peste jumatate din tara lui. cand credea ca a scapat, Inima de Piatra si-a inclestat bratele asa de tare, ca era gata, gata sa-l sugrume pe Riu, care acum de abia mai sufla.

-  Bine c-am scapat de tine, zise Riu si pleca vesel mai departe. El crestea vazind cu ochii si apa lui uda cimpiile. gradinile pe care oamenii le lucrau cu voie buna, iar in apele lui femeile si fetele spalau rufele si inalbeau pinza, pescarii prindeau peste, copiii faceau baie, iar rotile mori­lor prindeau a se misca, macinind griul mai virtos.
Toate acestea Riu le vedea pe drumul ce-l strabatea si din zi in zi era mai fericit. Dar mai fericiti erau oamenii pe care-i ajuta cu unda lui racoroasa si puternica. Cu cit aducea mai mult bucurie si fericire, pleca voios mai de­parte, tot mai departe spre locuri necunoscute.
A mers el ce a mers si a ajuns in tara Craiesei Florilor. Aici era mai mare jale, mare tristete. Florile, pomii, iarba erau ingalbenite si vestejite. Pasarelele amutisera si era un plins si o jale ca ti se rupea inima. mergand asa prin usca­ciunea aceasta, vazu o aratare acoperita cu un val gros de praf. Intreaba cine este?


-  sunt Craiasa Florilor si aceasta este imparatia mea.

Era mindra si frumoasa. Nicaieri n-ai fi putut vedea flori minunate, viu colorate si atit de diferite ca aici, iarba mai grasa si mai verde si pasarele mai cihtatoare. Totul era voie buna, veselie, bucurie. Dar intr-o zi Seceta - vraji­toarea rea si uscata - a venit si a furat-o pe fata mea Ploaia care era nespus de buna, de harnica si care iubea fiecare firicel de iarba; de atunci totul este pustiu. Riul s-a necajit nespus de mult, cand a auzit ceea ce i-a povestit Craiasa Florilor.
Riu a si pornit in cautarea ei. La marginea imparatiei Craesei Florilor, iata ca un vint uscat cu praf i-a tulburat oglinda ochilor. Se apropia Seceta-Vrajitoarea care aflase totul de la Vint-Uscat si venea in goana nebuna sa-l zdro­beasca pe Riu.
Nici una, nici doua s-a napustit asupra voinicului, i-a infipt ghiarele in git, cu parul ei cilti adevarati i-a infasurat trupul, iar cu suflarea ca o arsita cauta sa-l inabuse, sa-l sece de viata. Se arunca Riu navalnic, asupra Secetei.
Si cum se luptau asa, Riu o vazu pe Ploaia in spatele Secetei, care o purta cu ea ca sa nu-i scape, si-i striga:

- Ploaie, Ploaie! ajuta-ma sa o rapunem pe vrajitoare. Craiasa Florilor, mama ta, e in mare primejdie. cand a au­zit Ploaia una ca asta, s-a deslantuit fara frica, puternic, avindu-l pe Riu de ajutor, si fiecare picatura de apa o lovea pe vrajitoare peste obrajii slabi si galbeni, peste spatele incovoiat, in ochii care aruncau numai suliti de foc, pana au doborit-o.
Craiasa Florilor si Ploaia l-au primit pe Riu si l-au rugat sa ramina in tara lor si sa traiasca la un loc. Riu, mai, mai ca ar fi ramas, a simtit insa dorul de a-i ajuta pe oa­meni si pe vietuitoare si a raspuns ca el trebuie sa mearga mai departe, ca are inca multe de vazut si poate vor mai fi oameni, gize si plante care trebuie ajutate. Daca Ploaia vrea, el bucuros o ia la drum. Nici n-a terminat ce avea de spus, ca, Ploaia a batut din palme si, in fata lor, a aparut un radvan facut din nori. Ploaia s-a asezat in el, iar Riu a pornit pe jos. Unde ajungeau, veneau in ajutorul oameni­lor la fel de fel de treburi: Riu ajuta la carat busteni pentru facut case, la miscarea ferastraielor de taiat lemne, ajuta pescarilor sa-si niine barcutele, invirtea rotile morilor, ba intr-un loc mai indepartat oamenii i-au cerut ajutorul sa miste si masini care sa le faca lumina in casele si pe stra­zile orasului. Mare i-a fost mirarea si bucuria lui Riu, cand a vazut primele luminite aprinse.
Ploaia se "tinea pe aproape. Cum vedea ca Riu obo-
/■ seste si-i slabeste puterea, ii sarea in ajutor.
Si Riu trecea din sat in sat, din cimpie in cimpie, din padure in padure si privea cum oamenii muncesc cu voie buna, veseli si increzatori, iar atunci cand au nevoie de puterea lui fericit pune umarul si-i ajuta.
Riu nu i-a uitat nici pe copii. Le-a adus din virful muntelui pietricele colorate cu care se joaca, nisip moale pe care stau intinsi la soare, pestisorii argintii dupa care copii alearga cu multa voie buna.
Uneori e atit de fericit de bucuria copiilor, de piripitul pasarelelor, de verdeata pomilor, ca are ochii limpezi cum e oglinda de cristal, alteori se intuneca la gindul ca oamenii au putut suferi din cauza Secetei, care acuma este zdrobita de tot si nu va mai putea ridica niciodata capul.
Si asa Riu si Ploaia traiesc in mijlocul oamenilor, al florilor, al pasarelelor, iubiti si indragiti atit de cei mici, cit si de cei mari, pentru faptele bune pe care le fac.

O scrisoare de la mare de gica lutes Inima de copil de lucia olteanu Povestea cartii de povesti de emilia caldararu