Sfredelus cu alti baieti
Se cufunda prin nameti,
Si ridica in ograda
Un om mare de zapada.
Are trup, fara picioare,
Cu o capatana mare,
Ochii negri, din carbune,
Seamana cu doua prune.
Pare tot dintr-o bucata,
Si acoperit cu vata.
Alb, ca-ntr-un cearsaf, in ger,
Cade ca un barbier.
E umflat si e bondoc,
Ca-mbracat intr-un cojoc.
Si de-l incalzeste-o raza
Cand e soare la amiaza,
El incepe-ncet sa planga.
I-a cazut urechea stanga
Si pe urma pana-n seara
Nasul s-a topit: pic, pic,
Parca ar fi fost de ceara...
Si n-a mai ramas nimic.