Pentru practicarea "meseriei" de parinte, este necesar sa se studieze omul ca obiect si subiect de educatie. S-au facut cerce­tari stiintifice cu privire la psihologia adultului si a copilului, s-au intocmit tratate, s-au tiparit si scris carti, dar pentru cunoasterea si cresterea sugarului, acestea au aparut mult mai tarziu, in com­paratie cu celelalte. Pana la un an, de exemplu, spun cercetarile, copilul achizitioneaza cea mai mare parte a comportamentelor specific umane. v5m8212vg41yii
Varsta aparitiei comportamentelor difera de la copil la copil, dar stadiile de dezvoltare, succesiunea acestora sunt aceleasi pentru toti copiii normali. Se poate considera o intarziere semnificativa in dezvoltarea copilului numai atunci cand se constata ca a depasit cu mult peste trei luni.
Mamele tinere, ca si cele cu o oarecare experienta, trebuie sa stie ca, in primele trei luni, nou-nascutul este treaz aproximativ 3 minute dintr-o ora si ca la stimularile brusce el reactioneaza prin plans. Deci, sa nu intre in panica atunci cand il vad ca tine pumnisorii stransi, aceasta fiind o stare normala.
In luna intai, copilul are o serie de reflexe innascute, din care o parte incep sa fie mai bine coordonate. De exemplu, reflexul de supt se coordoneaza cu miscarile mainii, care la inceput erau dezordonate. Pe masura ce incepe sa-si coordoneze miscarile, isi gaseste mana si incepe sa si-o suga.
Auzul si vazul sunt dezvoltate; la un excitant sonor, de pilda, intoarce privirea in directia din care vine. Vazul este deja format, dovada ca sugarul clipeste, urmareste pentru un timp scurt o persoana, care ii vorbeste sau care este in miscare. Poate privi cu atentie jucariile suspendate deasupra patului sau a caruciorului. La aproximativ doua saptamani, priveste mai mult fata mamei. Nu este deloc exagerat cand afirmam ca, dupa nastere, el poseda o schema (imagine) corporala, dovada este imitarea miscarilor bu- zelor, scoaterea limbii. Bunaoara, un copil de trei zile poate fi invatat sa intoarca capul spre un sunet ca sa primeasca o recom­pensa.
Este bine sa se stie ca in prima luna copilul manifesta urma­toarele trasaturi specifice :


-  Fixeaza cu privirea, pentru timp scurt, obiecte stralucitoare, intrucat miscarile ochilor devin coerente ;

-  Tinut in brate, din cand in cand, isi ridica capul ;

-  In repetate randuri incearca sa ridice capul, cand este culcat pe abdomen ; in aceasta pozitie reuseste sa-l sustina un timp scurt ;
Strange puternic un deget introdus in mana sa ;

-  Urmareste miscarea unui obiect stralucitor sau viu colorat ;

-  Spre sfarsitul primei luni, emite sunete nearticulate ; cand se apropie un membru din familie sau o persoana cunoscuta, sau cand acestea ii vorbesc bland, se opreste din plans.
Din luna a doua, schiteaza un suras in apropierea persoanelor care-l ingrijesc si in special a mamei, raspunde, vocal, cand o per­soana se apropie si crede ca va fi luat in brate ;
- Priveste figura umana indelung, in special, ochii acesteia ;

-  In pozitia culcat pe abdomen, pentru un minut, un minut si jumatate, ridica capul si umerii ;

-  Tine capul drept in pozitie sezand un timp mai indelungat ;

-  Tinut de sub axile isi fixeaza membrele inferioare ;

-  Deschide putin pumnii si poate tine un obiect in mana sau o jucarie prin cuprindere ;

-  Urmareste cu privirea un obiect colorat, o persoana ce se deplaseaza in incapere. Se intoarce spre directia de unde se vorbeste.

-  Emite cateva sunete si intoarce capul spre directia de unde aude zgomote.
La trei luni retine timp de un minut un obiect, care i se pune in mana, si incepe sa se joace cu el ;
Cum este recomandat sa stimulam copilul la aceasta varsta ?
a)  - sa-i dam uu raspuns vesel la orice semnal ;

-  sa folosim jocul cu manutele, cu picioarele etc. ;

-  sa dialogam cu el - (comunicarea este primul element la care copilul nu intarzie sa ne raspunda) ;
b)  - sa folosim mult jucaria ;

-  sa suspendam jucarii in dreptul ochilor, la 15-20 cm. ;

-  jucariile sa fie mobile si viu colorate, chiar sonore, atunci cand se misca ;

-  sa suspendam jucarii cu figuri umane care au o inimica placuta ; cand copilul le priveste, el crede ca vorbesc cu el.
c) - sa-i schimbam pozitia, de pilda, sa-i asezam pe abdomen. In acest mod ii oferim un alt orizont, pe care el are posibilitatea sa-l exploreze ;

-  sa nu-l lasam sa planga, sa nu-i cream un astfel de dis­confort, pentru ca : isi pierde, in mare masura, interesul pentru anu­mite persoane, ceea ce nu este deloc bine. La starea de neliniste, sa i se raspunda printr-o atmosfera vesela ; astfel, copiii vor plange tot mai putin.
In ceea ce priveste dezvoltarea psihomotrica, la trei luni, daca-l asezam pe abdomen, copilul isi ridica bustul sprijinindu-se pe coate si antebrate ;

-  se intoarce singur de pe spate pe o parte ;

-  prinde o jucarie sonora si o scutura, jucarii "devin si mainile, pe care, aducandu-le in fata ochilor, copilul se joaca cu ele. Atentie. Sa nu fie obiecte taioase, grele, cu asperitati si colturi, intrucat copilul are tendinta de a le duce la gura.
Din punctul de vedere al comunicarii, in aceasta perioada apar primele vocalizari : sunete articulate sub forma unor silabe : ba-ba-ba ; ta-ta-ta etc.
In prezenta parintilor, apare reactia de inviorare si raspuns la solicitarea afectiva. Manifesta nerabdare, cand se apropie suptul si mama intarzie momentul.
In luna a patra, copilul are deja o oarecare ...experienta" atat in pian motric, cat si in cel afectiv si comportamental.

-  Daca este culcai pe spate, ridica capul ; culcat pe abdomen tine intinse picioarele si se ridica in maini, sprijinindu-se in podul palmei ; poate "face podul", daca este sustinut;

-  emite sunete intr-o structura sonora, rade in hohote, chiar singur ; in aceasta etapa reactioneaza selectiv fata de persoanele necunoscute, emite sunete si se joaca cu saliva ("face pioita", cum se spune). Vom suspenda jucarii deasupra patului sau a caruciorului, fixate pe un suport semi-rigid la o distanta de la care sa le poata privi, misca; si chiar pipai. Daca sunt sonore, cu atat mai bine.
Se recomanda, in limita posibilitatii, sa se fixexe o oglinda in dreptul capului, la cea. 15-20 cm. ; astfel are posibilitatea sa se studieze mai mult, sa se priveasca de fapt, este un joc in care el se joaca cu figura lui, ii vorbeste celui din oglinda si ii suride pen­tru ca si acela ii surade. Este un joc in doi...
Incepand cu luna a cincea, trebuie sa-i dam posibilitatea sa exerseze mult abilitatile insusite : sa-i oferim obiecte variate care sa-i provoace actiuni simple, ca, de exemplu : sa le loveasca, sa le atinga una de alta, si, in acest timp, sa-i denumim obiectele preferate si pe cele ce i le oferim. Un obiect constituie pentru el o mica curio­zitate ; incearca sa-l muste, il pipaie, il intoarce pe o pane si pe alta, ca si cum vrea sa-l cerceteze.
Tinut de sub axile, tine picioarele drepte, fara sa le flexeze (in-doaie) ;

-  gangureste inainte de a adormi, iar cand cineva ii vorbeste, ii face placere si scoate tipete de bucurie ;

-  intinde mana, daca i se ofera o jucarie, si cand le manuieste gangureste, ca si cand vorbeste cu jucariile ;

-  are un comportament diferentiat fata de persoanele care il inconjura, iar in prezenta persoanelor straine, plange.
La sase luni sade in sezut fara sa fie sustinut, si se intoarce singur de pe spate pe abdomen. Cand sta culcat, isi prinde picioarele si se joaca cu ele.

-  Se bucura cand cineva se joaca cu el de-a "Cucu-Bau" !

-  II intereseaza "efectele" actiunilor sale ; arunca jucariile si asteapta sa-i fie inapoiate ; impinge, bate jucariile.
Mimica constituie pentru el un important mijloc de comuni­care. Gangureste mai mult, fata de etapele anterioare.

-  Daca il asezam in fata unei oglinzi, copilul zambeste cand isi vede imaginea ;

-  intelege cateva cuvinte ;

-  Leaga primele silabe sub forma unor cuvinte : ma-ma; ta-ta; ba~ba;

-  Raspunde in mod obisnuit in silabe cu modulatii afective in cadrul unui dialog.
In aceasta etapa reuseste sa diferentieze starile afective ale adultului, dovada1 ca tace la dojana, la cearta si la alte observatii. De aceea, este bine ca mama sa-i vorbeasca cat mai domol.
La 7-8 luni, copilul pronunta silabe simple, pe care apoi le repeta. Leaga primele silabe sub forma unor cuvinte, ca, de pilda : m-ma devine mama ; si in mod obisnuit raspunde prin silabe si modulatii afective, in cadrul unui dialog.
Manifesta o gama variata in plan afectiv, cum ar fi : reactii de lunga durata, tipete, suras, ras, manifestari de imbratisare. Face diferentiere intre nuantele afective in exprimarea adultului (tace la dojana si la cearta). II intereseaza figura altor copii. La aceasta varsta, copilul sade fara sa fie sustinut, iar daca e culcat pe abdomen se intoarce singur pe spate ; se ridica in picioare, daca este tinut de maini. Sustinut din fata si din spate, el poate sta putin in picioare.
Spre 8 luni, copilul ramane multa vreme asezat - fara a fi sprijinit ; se ridica singur in pozitia "de-a busilea" ; se ridica in genunchi, sprijinindu-se cu mainile de marginile patutului.

-  La aceasta varsta i se pot oferi jucarii cu care are posibilitatea sa actioneze si sa manevreze si jucarii actionate de mecanisme simple. Li se pot da cutii in care sa puna obiecte mici, de diferite dimensiuni, jucarii incastre (care intra una in alta).
Isi manifesta tendinta de a se deplasa* si e bine sa-l lasam sa o faca, incurajandu-l in aceasta actiune.
Incepand cu luna a noua, copilul a trecut deja in trimestrul pa­tru de viata.
Intre 9-12 luni realizeaza urmatoarele achizitii :


-  Se ridica singur in picioare, dar e bine sa fie sustinut. Apuca cu degetul mare si aratatorul obiecte mici, care ii sunt la indemana ;

-  intelege ce i se spune sa faca, iar mai tarziu, ceea ce i se interzice ;

-  Comunicarea este mult dezvoltata fata de etapa anteri­oara, dovada, ca intelege cateva cuvinte si poate sa spuna si el cateva :


-  .,Aplauda", daca o fac si altii ;

-  Scoate obiectele din cutii si le pune la loc ; de asemenea, inchide si deschide sertare (Atentie, sa nu-si prinda manutele !) ;

-  Rasfoieste carti, dand deodata mai multe pagini ; Foarte important ! Acum incepe sa se dezvolte mai mult decat
in lunile anterioare, curiozitatea si capacitatea de explorare, acestea fiind functie de ceea ce i s-a oferit pana acum. Asadar, se intelege ca trebuie sa-i oferim prilejuri de actiuni cat mai bogate si variate. Copilul isi indreapta toata speranta catre sprijinul mamei. Ea devine modelul pe care-l imita ; de la mama invata ceea ce are ne­voie si ceea ce nu are voie sa faca. O solicita ori de cate ori nu reuseste sa "se descurce" singur. Ca urmare, trebuie sa i se asigure, in fiecare zi, un program bogat si variat, pastrandu-se echilibrul intre curiozitate si posibilitatile sale de explorare care incep sa se dezvolte mai mult decat pana acum.
CE TREBUIE SA FACA PARINTII?
1.  Sa asigure un regim educativ plin de caldura si afectiune ; de la ei copilul invata primele reguli de disciplina ;
2.  Parintii, fiind sursa de autoritate, trebuie sa stie ceea ce este admis si ceea ce este interzis, fara a aplica un regim punitiv. 3.  Copilul trebuie sa fie ferm tratat, ca sa invete cum sa se comporte mai tarziu. In cazul in care nu asculta, este necesar ca el sa fie ajutat, cu calm si intelegere, sa execute ceea ce i s-a solicitat ; un model eficient in educatie il stimuleaza si il incurajeaza pe copil. De aceea, trebuie sa i se aprecieze realizarile, interesele, curiozitatea.
4.  Sa apreciem rezultatele obtinute de el, sa ne exprimam chiar entuziasmul pentru ceea ce a obtinut. Procedand astfel, il ajutam sa isi castige, treptat, autonomia.
Atitudinea noastra intelegatoare, afectuoasa, dar ferma, il ajuta sa paseasca calea cea mai usoara.


In dezvoltarea copilului - in cele patru comportamente : motor, verbal, cognitiv si soclal-afectiv - parintii pot observa, uneori, unele intarzieri (pe o latura sau alta), care au o anumita importanta pentru dezvoltarea copilului in general. De aceea, este bine ca mama sa se adreseze medicului pediatru care o poate indruma spre un specialist, apoi sa urmeze sfaturile competente ale acestora.
In dezvoltarea copilului de la 1 la 3 ani se remarca doua mo­mente hotaratoare : r;e dezvolta functia de locomotie (adica mersul) si limbajul. Acestea ii confera copilului o oarecare independenta ffit i c{^ rinuit. Tot acum s? constata o dezvoltare rapida; fizica si pc; vc;i, fapt c° reusita o atenta ingrijire.
In munca educativa, parintii trebuie sa aiba in vedere faptul ca si tcmul osos, tesuturile musculare, ca si aparatul respirator si circul i+or surt in. plina dezvoltare, in aceasta perioada ei trebuie sa-i asigure copilului conditii de viata si de educatie corespunza­toare dezvoltarii, intelegand prin aceasta asigurarea unui regim rational de alimentatie, de activitate, de odihna si somn, folosind modalitati educative adecvate particularitatilor de varsta si indi­viduale, astfel incat copilul sa inregistreze progrese pe plan inte­lectual, afectiv, volitiv.

Procesul de dezvoltare nu se realizeaza in acelasi fel pe toate planurile si la toata varstele. De exemplu, copilul incepe sa mear­ga in jurul varstei de 1 an si 2 luni, dar reuseste sa mearga inde­pendent numai dupa un an si jumatate - doi ani. Dupa aceasta varsta, mersul se consolideaza, copilul isi mentine echilibrul, alearga, in aceasta etapa ds varsta, se dezvolta limbajul. In activitatea de cunoastere cuvantul capata un rol din ce in ce mai mare, desi el este legat inca de aspecte concrete. Tot acum se inregistreaza si unele manifestari de activitate voluntara : vrea sa execute o actiune singur, sa desfaca o cutie cu biscuiti sau cu bomboane, sa deschida usa la dulapul cu jucarii, cu carti etc. ; incepe sa se autoserveasca. Cu toate progresele inregistrate (la varsta antoprescolara si la cea prescolara mica), nu exista un echilibru intre trebuintele si dorintele copilului. Puterea de inhibitie (de stapanire) este slab dezvoltata, reactiile emotive se produc exploziv, violent. Pe masura ce asupra sa se exercita o influenta puternica, in mod treptat, copilul incepe sa-si inhibe manifestarile. In cazurile in care parintii sunt inconsecventi in exercitarea influentelor educative - uneori prea indulgenti, alteori prea exigenti fata de comportamentul copiilor - pot sa apara manifestari violente ale aces­tora, legate mai ales de satisfacerea unor trebuinte organice. De exemplu, un copil vrea sa manance. Daca nu este servit atunci cand cere, incepe sa planga, sa se agite. La fel procedeaza si atunci cand vrea o jucarie sau un alt obiect pe care si-l doreste. In mod deosebit.

In cazul in cart; parintii nu au o atitudine consecvent! fata de copilul cu cerinte concrete, nu vor reusi sa realizeze echilibrul ne­cesar intre dorinta care n-a fost realizata si trebuinta de a se sta­pani. Consideram ca jocurile si jucariile sunt mijloacele cele mai accesibile pe care parintii le pot utiliza in acest scop in munca educativa, intrucat cea mai mare parte din timp, copilul (in varsta de 2-6 ani) si-o petrece jucondu-se, jocul fiind principala forma de manifestare prin care isi satisface nevoia de miscare si de cunoastere. De aici si necesitatea ca jocurile si jucariile care se ofera copiilor sa fie alese in functie de particularitatile de varsta si puterea lor de intelegere. Este necesar sa se tina seama ca factorul principal, care determina continutul jocului, il constituie impresiile furnizate de realitatea sociala, de relatiile stabilite intre adulti, de normele morale din societate. De aceea, jocurile trebuie sa fie indrumate de catre adulti, lara a stingheri spontaneitatea copilului.
Pe intreaga perioada de dezvoltare a copilului este bine ca in familie sa se asigure, pe cat se poate, o atmosfera stenica, de incu­rajare, de siguranta adecvata varstei. In acest fel se creeaza o stare afectiva prielnica asimilarii de noi cunostinte si se formeaza primele deprinderi pozitive. Pe masura ce copilul creste (dupa trei ani), orizontul de cunoastere se largeste ca urmare a experientei castigate in contact cu mediul inconjurator, cu prilejul plimbarilor efectuate cu parintii sau cu educatoarele in parcuri, in gradini publice, prin imprejurimile casei, toate acestea avand un rol deosebit in dezvoltarea intelectuala. Perceptiile si reprezentarile devin mai bogate. Se dezvolta comu­nicarea orala, vocabularul activ se largeste. In jurul varstei de 3 ani, de exemplu, copilul cunoaste aproximativ 950 cuvinte, la 5-6 ani vocabularul sau cuprinde cea 2 000-2 300 cuvinte ; vocabularul se dezvolta si sub aspect fonetic si gramatical, incat la intrarea in scoala, copilul poate folosi corect comunicarea orala.
La varsta prescolara se pot forma la copil primele deprinderi comportamentale ca, de exemplu, sa-si pastreze hainutele curate, sa faca ordine in camera lui. De aici se ajunge la ordine si disci­plina, la atitudini corecte etc. Tot la aceasta varsta se formeaza si se dezvolta sentimentele morale.
Primul sentiment care apare in jurul varstei de 3-4 ani este cel de rusine. Copilul se rusineaza cand a facut o fapta rea si este mustrat : atunci lasa capul in jos sau daca mustrarea este facuta pe un ton ridicat, el incepe sa planga.
Sentimentul de multumire, de satisfactie apare mai tarziu, cand copilul intelege, prin comparatie, ca fapta lui este aprobata, apreciata de catre adulti, ca este laudat in fata copiilor.
De la varste foarte mici se manifesta si sentimentul de com­pasiune care se constata ori de cate ori i se citeste sau i se spune copilului o poveste care-l impresioneaza. Ulterior, acest sentiment extinde asupra intamplarilor prin care trec prietenii sau colegii lui, fratii mai mari sau mai mici. Deseori, acest sentiment se manifesta prin dorinta do a-i ajuta pe cei aflati in incurcatura sau pe cei mai mici.
Sentimentul de iubire, de dragoste il incearca prima oara fata de parinti. La aceasta varsta se pot pune bazele, dezvoltarii senti­mentelor de dragoste fata de casa parinteasca, de locul natal, de tara in care s-a nascut ; fata de frumusetile naturii patriei, a vite­jiei poporului nostru.
In familie, de la parinti, copilul invata primul abecedar al muncii prin micile treburi si actiuni gospodaresti la care este antrenat : udatul florilor, stersul prafului (de pe etajera cu carti, de pe masa de lucru) ; mici cumparaturi de la cel mai apropiat magazin etc. Pentru unele reusite, copilul trebuie sa fie laudat. Procedand astfel, parintii creeaza copilului un tonus afectiv ridicat.
In familie se formeaza primele trasaturi de vointa : stapanire de sine, perseverenta, constiinciozitate, spirit de initiativa, curaj, cinste, sinceritate, trasaturi care marcheaza personalitatea copilu­lui, ele fiind insusite prin imitatia adultilor.

Atitudinea parintilor in munca educativa este hotaratoare pentru formarea viitoarei personalitati. Descarcarea supararii asupra copilului mic - care nu intelege cauzele ce il determina pe parinte sa fie furios - lasa urme adanci in personalitatea copilului abia in formare. Aceasta atitudine gresita este considerata de unii parinti ca minora, dar din ea se nasc mai tarziu cazurile de inadapta re sociala. Copilul are nevoie de mediul familial cald, linistit. Daca o astfel de atmosfera nu este asigurata, copilul poate lua drumul celor duri, instabili, incapatanati. Rezultatele bune in educatie se obtin atunci cand parintii incearca sa cunoasca posibilita­tile de intelegere ale copiilor, puterea lor de judecata, aspiratiile, preferintele, ii incurajeaza pentru micile lor reusite, ca si pentru bunele lor intentii. Nu trebuie sa se exagereze cu recompensele, dar nici cu pedepsele. Inainte de a lua unele masuri educative, dmne de dorit ca parintii sa cunoasca bine care sunt cauzele greselilor facute de copil (n-a inteles ceea ce i s-a spus, rea-vointa, influiente negative exterioare etc). Masurile luate de parinti nu trebuie sa se soldeze cu reactii negative din partea copilului, ci sa-l determine sa inteleaga ca atitudinea parintilor este indreptatita (ne referim desigur la familiile normale, nicidecum la "familiile-problema"). De exemplu, un copil de varsta prescolara (de 3-5 ani) nu-si da seama intotdeauna ca a savarsit o greseala. El consi­dera mai intotdeauna ca ceea ce face el este bine. In acest caz, este necesar ca parintii sa-l faca sa inteleaga ca a gresit si sa-l invete cum sa se comporte. In aceasta situatie tonul va fi moderat-dojenitor, nu violent si incarcat de cuvinte jignitoare. O astfel de atitudine genereaza, de cele mai multe ori, neincrederea in semeni si duce la formarea unei atitudini de suspiciune si uneori de izo­lare.
Prin urmare, este necesar ca parintii sa aiba in vedere ca fiinta umana este in continua prefacere, ca cele mai rapide trans­formari se produc in perioada primei copilarii.

Copilul si cartea Cu copilul de mana pentru cunoasterea naturii Deprinderile sl copilul prescolar - cei sapte ani de acasa