Importanta cunoasterii psihologice a copilului
Cunoasterea individualitatii copiilor cuprinsi in procesul educational contribuie la sporirea caracterului stiintific al acrului pedagogic. Desigur, teoriile simtului comun cu privire la educarea tinerei generatii asigura un oarecare succes al activitatii didactice, mai ales atunci cand stapanirea lor este dublata de intuitie si vocatie pedagogica din partea cadrelor didactice. Cu toate acestea, profesionalismul in interventia educationala se poate obtine numai prin racordarea la rezultatele cercetarii psihologice. Aceasta cerinta este cu atat mai stringenta, cu cat achizitiile teoretico-experimentale ale psihologiei dezvoltarii si invatarii din ultima jumatate de secol si-au gasit un cadru larg de aplicabilitate in educatie si procesul de invatamant, ele reusind sa contureze tabloul complex al profilului de varsta al copilariei mijlocii. Concluzia comuna a tuturor teoriilor care au incercat sa expliciteze parametrii dezvoltarii copilului este aceea a variabilitatii caracteristicilor psihofizice individuale in functie de numerosi factori, pe care, de altfel i-am amintit deja pe parcursul acestui articol. De aici importanta pregatirii cadrelor didactice pe de-o parte, pentru intelegerea caracteristicilor centrale ale etapei de varsta cu care vor lucra, iar pe de alta parte, pentru actiunea de investigare a caracteristicilor individuale ale fiecarui copil educat. Nici o actiune educativa nu-si are sens daca nu este gandita astfel incat sa raspunda unor necesitati individuale, nu poate fi eficienta daca nu este adecvata sau accesibila celui caruia i se adreseaza; de aceea punctul de pornire in proiectarea, organizarea, desfasurarea, evaluarea si reglarea interventiei educationale trebuie sa fie cunoasterea copilului. g4x9122gc16yxo Procesul cunoasterii psihologice este complex si deloc usor. Exista chiar voci care spun ca aceasta actiune de investigare a psihicului este exclusiv apanajul psihologului. Desigur, recunoastem importanta implicarii psihologului in aceasta actiune de cunoastere, mai ales atunci cand ea presupune aplicarea unei metodologii de investigatie specializate (ex.: teste standardizate). Insa cei care pot realiza o evaluare obiectiva a starilor psihologice pe care copii le traverseaza sunt cei care interactioneaza zi de zi cu acestia, in conditiile si situatiile cele mai variate: parintii si educatorii. Dobandirea de catre acestia a unui anumit grad de competenta in utilizarea cunostintelor din psihologia dezvoltarii si in cunoasterea copilului este, deci, esentiala.
Functiile actiunii de cunoastere psihopedagogica
Cunoasterea psihopedagogica este un proces organizat si continuu, in care, printr-o actiune de generalizare si sunteza a unui ansamblu de informatii acumulate prin metode si in contexte variate, educatorul evidentiaza parametrii organizarii psihice individuale a celor pe care ii educa.
Asa cum reiese foarte clar din cele spuse mai sus, cunoasterea psihopedagogica nu este nicidecum o actiune cu scop in sine. Ea indeplineste cateva functii importante in diverse momente ale interventiei educationale.
. Functia diagnostica consta in aprecierea, pe baza datelor obtinute in procesul de investigatie a psihicului infantil, a nivelului de dezvoltare psihofizica (in raport cu media varstei si alte caracteristici individuale). La aceasta se adauga depistarea si explicarea cauzelor psihologice care stau la baza diverselor reactii cognitive si afective. Acest ultim aspect al cauzalitatii manifestarilor psihice este adesea ignorat, cele mai multe proceduri de evaluare prin teste psihometrice limitandu-se la descrierea reactiilor psihologice externe, fara a oferi o explicatie privind cauzele profunde ale acestora.

Modalitatea cea mai la indemana cadrelor didactice pentru intelegerea acestor cauzalitati este abordarea copilului ca intreg, integrarea acestuia in complexul de factori care ii influenteaza existenta si interpretarea datelor privind manifestarile psihice si prin prisma acestor factori. Diagnosticul pedagogic corect formulat descrie aspectele psihicului care trebuie sa devina obiectul stimularii educationale si asigura alegerea . celor mai eficiente modalitati de interventie educativa.
.   Functia prognostica se afla in stransa interdependenta cu functia descrisa anterior si se refera la anticiparea tendintelor si ritmului de evolutie a vietii psihice a copilului. Valoarea pedagogica a acestei anticipari sta in faptul ca ea permite organizarea programelor educationale astfel incat ele sa faciliteze impiedicarea manifestarilor negative si valorificarea la maxim a potentialului de dezvoltare de care copilul da dovada.
.   Functia de reglare. Caracterul permanent pe care trebuie sa-l aiba actiunea de cunoastere psihopedagogica va oferi pe tot parcursul actiunii de instruire si formare desfasurate in gradinita date privind dinamica diferitelor variabile ale personalitatii Cunoasterea acestor date ii permite educatorului reglarea si ameliorarea demersurilor didactice, diferentierea si chiar individualzarea acestora acolo unde e cazul.
.  Functia de informare. Cunoasterea copilului prescolar trebuie sa fie in egala masura preocuparea parintilor, a cadrelor didactice din invatamantul preprimar, dar si a celor din invatamantul primar. Pentru ca aceasta actiune se desfasoara intr-o maniera mai sistematica in gradinita, profilul de dezvoltare psihica asa cum este el descris de educatoare constituie o sursa de informare permanenta pentru parinti si un punct de pornire in cunoasterea proaspatului scolar, pentru invatator. Recomandarea noastra este ca, inca din acest stadiu al educatiei preprimare, educatoarea sa faca din aceasta actiune de cunoastere a individualitatii si un suport pentru incurajarea autocunoasterii.
.   Functia de conditionare a deciziilor pedagogice. Ne referim aici la deciziile privind finalizarea actiunii de cunoastere psihopedagogica, care presupun stabilirea directiilor de actiune in vederea dezvoltarii la maximum a potentialitatilor psihofizice individuale. Acestea pot sa fie: mentinerea tipului de interventie educationala, in vederea activarii potentialului real de exprimare a copilului. Aceasta presupune si accelerarea modificabilitatii psihice acolo unde ea este posibila; consilierea, unde accentul se pune pe protejarea dezvoltarii psihice si contracararea tendintelor deviante; psihoterapia, in care accentul este pus pe recuperare (cazurile de ramanere in urma in dezvoltare, insucces, abandon al activitatii, neadaptare la cerintele gradinitei etc). In functie de amploarea activitatii terapeutice, se recomanda ca aceasta sa se organizeze si sa se desfasoare de catre o echipa multiprofesionala (educator, specialist in cerinte educationale speciale, psiholog etc); orientarea scolara viitoare, dar si orientarea spre exersarea in procesul educational in domeniile in care copilul are dificultati sau, dimpotriva, inclinatii speciale.
Cunoasterea psihopedagogica - criterii de eficienta
Ce inseamna cunoasterea copilului, dincolo de definitia pe care am dat-o mai sus? inseamna respectarea unor caracteristici de eficienta si stiintificitate a acesteia. In general, cunoasterea nu se reduce la totalitatea informatiilor cu privire la o realitate data. Aceasta afirmatie este cu atat mai adevarata in procesul educational unde un cadru didactic ajunge adesea sa acumuleze o multitudine de date punctuale despre elevii sai, fara ca acestea sa-i spuna ceva despre trairile interioare ale acestora. Acest ansamblu de date trebuie supus unei analize riguroase in vederea selectiei informatiei semnificative si delimitarii elementelor caracteristice ale profilului psihologic individual. Insa, cunoasterea psihopedagogica trebuie sa mearga dincolo de actiunea implicita de acumulare de date despre copii in timpul desfasurarii procesului instructiv-formativ. Ea presupune utilizarea unei metodologii riguroase de investigatie care sa-i asigure acestei cunoasteri un caracter stiintific.
Iata cateva conditii de rigurozitate ale acestui demers: - actiunea de cunoastere psihopedagogica trebuie sa fie organizata si continua;
- ea trebuie sa vizeze surprinderea personalitatii in unitatea sa structurala, ca rezultat al interdependentei factorilor ce o alcatuiesc si influenteaza. De aceea, actiunea de cunoastere trebuie sa aiba in vedere atat factori fizici, fiziologici, psihologici, cat si factori ai mediului familial, social, cultural care contribuie la structurarea psihicului;


-  datele obtinute trebuie analizate in interrelatie, stabilindu-se totodata si relevanta lor pentru ansamblul structurilor individuale;

-   caracteristicile investigate printr-un procedeu de cunoastere trebuie validate si cu ajutorul altor metode de investigatie, fara a exagera insa cu un numar prea mare de metode care ar putea determina reactii de respingere si aparare din partea copiilor;

-   actiunile de analiza a profilului psiho-individual trebuie sa aiba loc pe cat posibil in mediul natural al copilului, iar probele de investigatie trebuie integrate in activitatea obisnuita a acestuia. Aceasta modalitate de investigatie va fi dublata acolo unde este cazul de examinarea in conditiile speciale ale laboratorului de psihologie;

-   studierea profilului psihologic al copilului intr-un anumit moment al evolutiei sale trebuie dublata de studii longitudinale care descriu evolutia in timp a unei anumite caracteristici a psihicului;

-   contextele in care este studiat copilul trebuie sa fie cat mai variate, ceea ce ii va permite educatorului decelarea notelor caracteristice ale psihicului, mai putin dependente de context, dar si relationarea intre anumite manifestari comportamentale si caracteristicile situatiilor in care ele apar;
Metode de cunoastere a copilului prescolar
Vom trece in revista in continuare cateva din metodele de cercetare psihologica in vederea cunoasterii personalitatii, care stau la indemana cadrelor didactice din gradinita, nu inainte de a face doua precizari necesare: calitatile si eficienta metodelor de psihodiagnostic sunt functie de priceperea si valoarea personalitatii celui care le utilizeaza precum si de faptul ca este absolut necesara corelarea, confruntarea si certificarea datelor oferite de o anumita metoda cu cele obtinute prin alte metode de psihodiagnostic.

Metode de cunoastere prin analiza conduitei si a activitatii

Observatia psihopedagogica

Ca metoda de-sine-statatoare, dar si ca element constitutiv al altor metode, observatia este indispensabila oricarei tendinte de a descifra empiric sau stiintific dominantele personalitatii in formare. O anumita forma a observatiei apare in mod spontan in comportamentul didactic al educatorului care urmareste, mai mult sau mai putin intentionat, manifestarile copiilor concomitent cu activitatea instructiva. In cunoasterea sistematica se pune insa problema reducerii a cat mai mult din subiectivismul caruia ii este oricum tributara observatia. Acest lucru se poate obtine doar in cadrul observatiei sistematice care presupune consemnarea metodica, fidela si intentionata a diferitelor manifestari de comportament, individual sau colectiv, asa cum se prezinta ele in fluxul lor natural de manifestare. Acesta forma de observare stiintifica presupune:


-  stabilirea unei ipoteze, a unui plan de observatie obiectivat in una sau mai multe fise care descriu itemii ce vor face obiectul observatiei;

-   realizarea sistematica a observatiei conform planului, eventual utilizarea unor mijloace tehnice de inregistrare a datelor, confruntarea si ordonarea periodica a fiselor de observatie, lucru ce poate stirni noi puncte de interes, intrebari, ipoteze;
- prelucrarea si interpretarea datelor obtinute, coroborarea acestora cu informatii obtinute prin alte metode de investigatie, eventual reluarea observatiei dupa o perioada de timp.
U. Schiopu (1997) listeaza domeniile de interes pentru observarea pe care educatoarea o initiaza:

.   Analiza observativa a situatiilor semnificative ale varstei;
.  Analiza implicatiilor comportamentale, afective, morale, relationale in situatia pe care o traverseaza copilul;
.  Efectele de adaptare in angajarea in situatii (inclusiv inteligenta, afectivitatea, imaginatia si vointa);
.  Efectele de reflux (ex. reactii de fuga, refuz, respingere) si implicit de integrare adaptativa complexa (invatare) ce se constituie.

Copiii de varste mici dezvaluie cu destui de multa usurinta starile psihologice pe care le traverseaza. Ei nu sunt capabili sa le explice sau sa le descrie suficient, dar ofera in activitatea zilnica o bogatie de date comportamentale usor de decodat de catre un observator atent in plus educatoarea poale provoca situatii investigative, realizand mici experimente, variind datele contextului sau, mai simplu, punand intrebari la timpul potrivit, integrate, pe cat pasibil in campul de activitati ce-i intereseaza pe copii. Metoda analizei produselor activitatii
Produsele activitatii copiilor reprezinta o sunteza a fondului informationa] si a celui aptitudinal si in acelasi timp, o reflectare a structurilor intelectuale, afective, volitive si psihomotorii proprii acestora. Analiza activitatii unei persoane si a realizarilor obtinute prin aceasta activitate poate conduce spre obtinerea a doua categorii de informatii: prima se refera la constatarea nivelului normal de activitate sau a priceperilor si competentelor expectate pentru un anumit nivel de dezvoltare. In aceasta directie, investigatia va urmari identificarea elementelor care sunt comune unei populatii date si in functie de acestea se face o evaluare a abaterilor pozitive sau negative de la norma. Aceasta evaluare se poate referi atat la calitatea lucrarii in ansamblu, cat si la anumite aspecte de reflectare a psihicului sau tehnice, de detaliu.
A doua categorie de informatii presupune identificarea unor caracteristici specifice autorului lucrarii: caracteristici de personalitate, valoarea lor si echilibru dintre ele. Copilul prescolar isi proiecteaza (ara rezerve in toate activitatile pe care le intreprinde si in produsele acestor activitati bogatia de ganduri, trairi, inclinatii, dorinte, capacitati, atitudini, dar si nevoi, frustrari, tensiuni, conflicte traite intens.
Incercand o grupare a produselor activitatii copiilor de varsta prescolara, pornim de la convingerea ca, desi cele mai multe rezultate ale activitatii sunt legate de cerintele activitatii educationale din gradinita (pentru copiii care o frecventeaza), prescolarii isi largesc si isi diversifica permanent aria intereselor si preocuparilor, realizand si produse in care valorifica altfel cunostintele, priceperile si deprinderile dobandite in gradinita Consideram rezultate ale activitatii produsele obtinute in activitatea de joc: de constructie, de punere in scena, de convietuire sociala etc, produsele activitatilor artistico-plastice cu realizari specifice fiecarui domeniu artistic, performantele obtinute in activitatile sportive, produsele realizate in activitatile practice si gospodaresti, dar si povestirile si repovestirile, rezolvarile de probleme matematice si sociale, ilustrarile cu ajutorul simbolurilor etc.
La fel de importanta si poate mai bogata in informatii ca si "citirea" produselor activitatii este urmarirea procesului prin care se contureaza si se desavarseste o lucrare (Holban, I. 1978). Astfel, alegerea temei implica prezenta unor inclinatii, modul de lucru reflecta temperamentul, atitudinea fata de lucru si lucrare - caracterul si interesul, trairile emotionale, organizarea - stilul de munca si capacitatile de monitorizare si control a activitatii. Datele obtinute din ambele tipuri de analize trebuie interpretate luand in considerare un ansamblu de factori, in afara celui amintit deja, al nivelului mediu specific varstei: factori dependenti de persoana: dispozitie de moment, experienta de viata si de mediu (conditii de lucru, materiale si instrumente avute la dispozitie, posibilitati de informare).

Metoda biografica

Metoda biografica nu se limiteaza la a presupune inregistrarea cronologica a datelor, evenimentelor din viata unui individ, la listarea persoanelor semnificative si a relatiilor acestuia cu ele. Aplicarea metodei biografice porneste de la aceasta acumulare de date, care se poate face in gradinita, in timp sau prin intermediul anamnezei, insa ea trebuie sa mearga in directia utilizarii datelor biografiei pentru prelucrarea si interpretarea informatiilor obtinute prin alte demersuri investigative. Metoda biografica are la baza principiul cauzalitatii (Holban, 1978); structurile psihice ascund in coloratura lor rezultatul unor actiuni ale factorilor de mediu. Utilizand aceasta metoda, educatoarea isi propune sa identifice factorii (si interactiunile dintre acestia) care au conditionat anumite configuratii psihice si sa expliciteze aceste structuri prin intermediul relatiilor lor cu faptele naturale de viata. Si odata ce cautarea explicatiior presupune prelucrarea de informatii, utilizarea metodei biografice implica un salt calitativ, de la stadiul informational, la stadiul interpretarii, ceea ce reprezinta o provocare pentru cadrul didactic.

Metode de cunoastere care solicita colaborarea subiectului studiat
Metoda convorbirii
Ca si observatia, convorbirea poate fi aplicata fie ca metoda independenta, fie ca si auxiliar al altor metode de investigatie psihologica pentru obtinerea unor informatii. Aplicata in gradinita, ea poate imbraca forme multiple, interlocutorii putand fi atat adultii, educator si parinti, cat si copiii. Ne vom limita in aceasta prezentare a metodei doar la dialogul educatoare - copil, Convorbirea face apel la experienta subiectului, invitandu-l sa se autoanalizeze, sa prezinte fapte, sa descrie motivatiile unei anumite manifestari, sa faca aprecieri asupra propriei persoane si a altora prin comparatie, sa descrie natura relatiilor interpersonale stabilite cu co-varstnicii si adultii, sa constientizeze si relateze despre aspectele conflictuale in procesul integrarii in grupa de prescolari. Ea depaseste stadiul unui dialog liber cu copilul, pe o anumita tema, desi implica trasaturile unei astfel de discutii: flexibilitate, incredere reciproca, familiaritate. Rigoarea metodei este insa data de faptul ca dialogul este pregatit riguros de educatoare, care structureaza convorbirea in jurul unor itemi dinainte stabiliti si consemneaza raspunsurile primite intr-un protocol reconstituit la incheierea discutiei.
Metoda chestionarului
Cunoscand variate denumiri sinonime: inventar, ancheta (engl. survey), scala, inregistrare (engl: record), index, chestionarul reprezinta o investigatie in fondul intim al personalitatii, bazata pe o succesiune logica de itemi (preferam acest termen celui de intrebari pentru ca uneori chestionarul se organizeaza in jurul unor asertiuni pozitive si negative) adresate persoanei chestionate, a caror raspunsuri sunt consemnate in scris. in gradinita, chestionarul poate fi gandit si administrat atat copiilor, si in acest caz ele sunt de preferinta orale, cat si parintilor, atunci cand este necesara obtinerea unor date privind opiniile, preferintele, interesele, atitudinile, cunostintele acestora in legatura cu prescolarii si activitatea institutiei.
Construirea chestionarelor este o activitate ce presupune o oarecare pregatire speciala sau cel putin cunoasterea unor caracteristici de detaliu ale acestora. Vom puncta cateva din acestea, iara a insista insa prea mult asupra lor:

.   calitatea chestionarului este data nu doar de relevanta fiecarui item in parte, ci si de felul in care sunt armonizati acestia in structura chestionarului;
.   pentru relevanta raspunsurilor, chestionarul trebuie sa cuprinda mai multe tipuri de intrebari: a) intrebari introductive (de contact), care sunt de obicei deschise; b) intrebari tranzitorii, care fac trecerea de la o tema la alta; c) intrebari filtru, destinate sa verifice calitatea raspunsurilor date; d) intrebari de tip "de ce", care solicita informatii suplimentare, explicatii; e) intrebari pro-contra, f) intrebari de control, care verifica fidelitatea raspunsurilor; g) intrebari de identificare a persoanei;
.   ordinea asezarii itemilor in chestionar trebuie sa fie psihologica si nu logica;
. itemii trebuie grupati pe teme (desigur, doar ca si conceptie, nu si in ordinea lor in chestionar). Daca un chestionar are mai multe teme, devine o baterie;

.   in special pentru gradinita, chestionarele nu trebuie sa fie prea lungi si trebuie prezentate intr-o maniera cat mai asemanatoare cu jocul.
Testele si probele psihologice
Testul psihologic este un instrument de investigatie a psihicului structurat sub forma unei probe standardizate din punctul de vedere al continutului (sarcini identice pentru toti subiectii), al conditiilor de aplicare (instructajul) si al modalitatilor de apreciere a rezultatelor (etalonul), instrument folosit in aprecierea caracteristicilor unei anumite variabile. Standardizarea probelor presupune actiuni de mare amploare si raspundere stiintifica si profesionala. De asemenea, aplicarea lor presupune respectarea unor rigori legate de crearea unei anumite relatii cu subiectul testat, a unui anumit context de investigatie si realizarea unui instructaj precis, ceea ce face ca folosirea testelor sa nu fie la indemana educatoarelor, decat daca ele au primit o instruire speciala in acest sens.
lata cateva teste standardizate aplicabile la varsta prescolara:

.   testele de inteligenta WIPSI-R (scala Wechsler pentru copiii prescolari si scolari mici), Testul Standford-Binet, Scalele McCarty, Bateria Kaufman.
■ teste pentru evidentiere a achizitiilor in planul dezvoltarii: teste tip screening: Testul Denver, Testul Miller, Inventarul Battelle si probe de masurare a dezvoltarii: Scalele de dezvoltare Gesell, Inventarul Brigance pentru dezvoltarea timpurie.
Literatura de specialitate ofera si probe psihologice nestandardizate care le sunt foarte utile cadrelor didactice interesate in cunoasterea obiectiva a profilului psihologic al copiilor. Vom prezenta la finalul lucrarii o serie de astfel de probe pentru cunoasterea nivelului de dezvoltare psihomotrica a copiilor prescolari, ale caror rezultate pot fi un punct de pornire pentru dezvoltarea curriculara si tratarea diferentiata a acestora in activitatea educationala din gradinita. Metode si tehnici de organizare a informatiei
Fisa de caracterizare psihopedagogica
Fisa psihopedagogica este un instrument util de sunteza si organizare a informatiilor privind profilul psihologic, medical, familial al copilului, date obtinute pe parcursul investigatiilor complexe, prin intermediul mai multor metode de studiu. Informatia inserata intr-o fisa se refera, pe de-o parte, la aspecte variate si complexe ale personalitatii, iar pe de alta parte, la factorii care au intervenit in procesul de dezvoltare a copilului. Aceasta presupune a) inregistrarea caracteristicilor fizice, fiziologice, psihologice, culturale, educative ce tin de persoana studiata, distingerea intre ceea ce este pozitiv si negativ, ceea ce esje realizat si ceea ce impune actiuni de consolidare, activare; b) sistematizarea informatiilor referitoare lafactorii externi ce au influentat evolutia copilului: familie, gradinita, grupul social reprezentativ si c) punerea in relatie a celor doua categorii de informatie pentru extragerea cauzalitatilor, determinarilor, explicatiilor si argumentelor, lucru ce va facilita cunoasterea obiectiva a copilului, prefigurarea liniilor de evolutie si stabilirea unei conduite educationale adecvate. Sistematizarea datelor trebuie sa mearga in directia reliefarii elementelor caracteristice (diferentiale) si a dominantelor de personalitate, mediu de viata si activitate, pregatire a copilului caracterizat. Vom oferi la sfarsitul sectiunii un exemplu de fisa de caracterizare psihopedagogica a copilului prescolar mare, care poate fi un punct de pornire pentru educatoare, in alcatuirea propriei variante de fisa de caracterizare.

Dosarul individual

Dosarul psihologic individual reprezinta un ansamblu organizat de documente care caracterizeaza o individualitate. El contine informatii referitoare la starea medicala, psihologica, sociala, educationala a unei persoane, date inregistrate in timp si acumulate, fie pe fise special alcatuite, fie prin documentele originale de investigatie (protocoale ale probelor administrate, fise de caracterizare psihopedagogica, produse ale activitatii). Avantajul alcatuirii acestor mape cu date reprezentative este faptul ca documentele cuprinse aici sunt accesibile oricand cadrului didactic, aceasta permitand analize longitudinale, monitorizarea progresului copiilor, identificarea datelor cu adevarat relevante pentru personalitatea studiata, prin interpretarea diferita a informatiilor obtinute in contexte speciale (ex.: situatii de oboseala, boala temporara, incetiniri sau salturi in dezvoltare). Alcatuirea dosarelor individuale este cu atat mai importanta in perioada prescolara, o varsta de crestere in care dinamica evolutiei psihofizice este maxima.

In loc de concluzie dorim sa aratam ca, desi alcatuirea fiselor de caracterizare psihopedagogica si a dosarelor individuale este vazuta de unii educatori ca o "risipa de hartie", aceste documente de sunteza pot fi foarte utile, daca sunt alcatuite cu responsabilitate si se face referire la ele ori de cate ori este necesar. Desigur aceasta presupune un efort suplimentar din partea cadrelor didactice, dar in acelasi timp, asigura un supliment de profesionalism in interventia educationala.

Copilul si cartea Deprinderile sl copilul prescolar - cei sapte ani de acasa