Cine a inventat pila?
  
   
    Pila a fost inventata de fizicianul italian Alessandro Volta in 
        1799- Prima descriere a inventiei a aparut intr-o scrisoare din 
        20 martie 1800 adresata lui J. Banks, presedintele Royal Society. Fascinat 
        de studiul fenomenelor electrice, prea in voga in secolul 
        al XVIII-lea, Alessandro Volta s-a inspirat in descoperirea sa din 
        experienta unui alt italian, anatomistul Luigi Galvani. In 1791, 
        Galvani a observat ca daca atingea muschii unei broaste cu doua metale 
        diferite, zinc si arama, labele se contractau involuntar. Anatomistul 
        a ajuns la concluzia ca acele contractii erau provocate de o electricitate 
        de origine animala. 
      Concluziile au fost prezentate la Academia Stiintelor din Bologna, intr-un 
        memoriu intitulat De viribus electricitatis in motu muscolari animalium. 
        Volta, repetand experimentele lui Galvani, a notat ca electricitatea 
        W nu era generata de broasca, ci de contactul dintre cele doua metale. 
        Aceasta observatie a starnit disputa dintre cei doi oameni de stiinta, 
        care s-a transformat intr-o polemica intre Universitatea de 
        la Pavia, unde preda Volta, si Universitatea de la Bologna, unde lucra 
        Galvani.
       Din controversele care au urmat, Volta s-a inspirat pentru experimentele 
        sale. El a descoperit ca atunci cand doua metale diferite, legate 
        de un fir, sunt introduse intr-o substanta salina numita electrolit, 
        firul este traversat de curent electric. Fizicianul italian si-a construit 
        pila in felul urmator: o serie de dischete de zinc si arama plasate 
        alternativ si separate de bucatele de stofa imbibate cu o substanta 
        salina si legate de un fir conductor. Reactia chimica dintre doua metale 
        si substanta salina creeaza un flux de electroni de la o discheta la alta.
        
      
      
  
   
          | Cum functioneaza termometrul? Cum se clasifica stelele? Cine a inventat microscopul? Cum e facut costumul de astronaut? |  |