Plantele verzi, dupa cum bine se stie, isi pregatesc singure hrana cu ajutorul fotosin-tezei. Bioxidul de carbon si energia solara sunt elemente oarecum constante. Compozitia solului, prin caracterul sau divers si variabil, sileste planta sa treaca la o serie de adaptari.
Sunt cazuri cand un element de cea mai mare importanta, si anume azotul, lipseste. Acest fenomen se petrece in medii prea
acide sau foarte sarace in compusi azotici, cum ar fi tinoavele, turbariile, apele statatoare sau lin curgatoare.

In astfel de medii misuna insa animalele mici. Turbariile si tinoavele adapostesc numeroase neamuri de musculite si tantari, iar baltile sunt populate cu milioane de in-fuzori, ciclopi si dafnii, al caror corp contine din belsug substante azotoase.
Atunci, o serie de plante, printr-un uimitor act de adaptare, s-au specializat in prinderea insectelor, sursa sigura si imbelsugata de azot, capatand astfel unele obiceiuri care le diferentiaza considerabil de restul vegetalelor. Pentru procurarea acestui azot organic, necesar completarii hranei, aceste plante insectivore si-au modificat putin infatisarea, imprumutand unele caractere de la animale. (Fig. 11) Singurul organ afectat a fost frunza. Ea a trebuit sa devina o capcana ingenioasa care sa cheme insectele, sa le apuce, sa le imobilizeze si sa le digere la fel ca un stomac animal, prin secretarea unui fel de suc gastric, format din acizi si enzime proteolitice (pepsine).

Pentru a prinde si retine insectele, cele peste 450 de specii carnivore raspandite pe intreg globul si mai cu seama in tarile calde sunt inzestrate cu frunze ale caror parti specializate, formand capcane de tipuri diferite, executa o serie de miscari mai lente sau mai repezi care pot fi urmarite cu ochiul liber.
Prin tinoavele de munte intalnim o planta gingasa, cu radacini firave si un manunchi de flori albe sau roze. Ceea ce a-trage la ea sunt rozetele de frunze, niste ta-lerase rotunde sau lunguiete pe care stralucesc feeric boabe ca de roua. Acest amanunt pitoresc si izbitor i-a adus numirea de roua-cerului (Drosera rotwidifolia).
Frunza de Drosera e impodobita cu un manunchi de tentacule senzitive, inegale, mai lungi pe margini, mai scurte la centru, in varful lor maciucat, ele sunt inzestrate cu celule care secreta un lichid lipicios. Printre aceste tentacule glanduligere se ascund perisori glandulari de origine epidermica, cu rol sanitar. Ei absorb substantele lipicioase ce se preling pe frunza, pastrand astfel suprafata limbului curata, propice pentru respiratie.

O insecta atrasa de picaturile stralucitoare aterizeaza pe frunza. Atingand tentaculele marginale, acestea se indoaie si o acopera, imobilizand-o. Excitatia fizica este transmisa si la tentaculele centrale, care impreuna cu celelalte incep sa secrete cu putere sucurile digestive. In 1-2 zile insecta este complet digerata. Nemaiexistand substante organice, deci inlaturandu-se excitatia chimica, tentaculele revin la pozitia initiala, iar resturile chitinoase ale insectei, impinse de o boare de vant, cad de pe frunza. Planta asteapta o noua prada.
Taina Droserei a fost lamurita de Darwin. Marele savant englez a dovedit ca lipsa de azot a determinat aceasta planta sa devina insectivora. Punand pe frunza bucati extrem de mici de carne sau de albus de ou, care contin substante azotoase, el a obtinut aceleasi reactii ca mai sus. Inlocuindu-le insa cu un bob de nisip, cu o picatura de grasime, cu un cristal de zahar, care nu contin proteine, tentaculele au ramas ne miscate.

Una din podoabele locurilor umede dij muntii nostri este si iarba grasa (Pingiiicu la), gen reprezentat prin doua specii. Una mai mare, cu flori albastre (E vulgaris), tra. Ieste prin locurile umede in regiunea sub-alpina; alta, mai marunta si cu flori albe, a-burite cu galben (P. alpina), urca pe cele mai inalte piscuri la adapostul crapaturiJot de stanci. Indiferent de specie, ele prezinij o rozeta de frunze ovale si carnoase din mijlocul careia se ridica un lujer impodobii cu o singura floare pintenata, asemana, toare oarecum cu violeta.
Frunzele lor au marginile indoite, for mand un mic jgheb, sunt inzestrate cu doua feluri de peri: unii cu picioruse si vezicule, care varsa din 16 celule secretoare mazga lipicioasa, si altii fara picioruse, cu 8 celule secretoare, care elibereaza un suc digestiv abundent, incarcat de acizi si fermenti. Cand insecta poposeste pe frunza, substanta cleioasa o intepeneste, iar excitatia transmisa marginilor frunzei face ca aceasta sa se indoaie si sa se rasuceasca asemenea unei foite de tigara, acoperind prada, infasurarea si desfasurarea frunzei se fac atat de incet, incat, ca si Darwin, trebuie sa pierdem o zi intreaga pentru a le urmari.
Ciobanii cunosc si pretuiesc aceasta planta pe care o folosesc, datorita fermentilor ei, la inchegarea laptelui.
Apele Deltei sau ale lacului Snagov ascund o delicata planta carnivora, Aldrovan-da vesiculosa.
Ea are infatisarea unei mici tufe plutitoare cu numeroase frunzulite subtiri ce ies multe din acelasi nod, ca razele unei stele. Din loc in loc intalnim si frunze modificate, cu doua laminc rotunjoare ca doua mici scoarte de carte, deschise in unghi de 90° si u nite prin cotorul nervurii principale. Pe marginea laminei se gasesc 60-80 de ghimpi mititei, iar in mijlocul lor o zona acoperita cu numeroase glande digestive si cu perisori sensibili.
Cand un mic animal acvatic atinge perii sensibili, excitatia se transmite la color care face sa se inchida brusc „cartea" prin ipirea laminelor. Prada prinsa e digerata, substantele sunt absorbite de glandele digestive.

La fel procedeaza si vestita vanatoare de muste Dionaea muscipula, oaspetele padurilor mlastinoase din America de Nord (statul California), impodobita cu flori asemanatoare cu ale Droserei, dar mai mari. Frunzele ei, asezate tot in rozete, sunt alcatuite din doua partL Spre baza frunzei sunt latite ca o lopatica. In continuarea acestei parti foliacee se gasesc doua valve pe margine cu dinti lungi, iar pe fata interioara cu peri rigizi, articulati, sensibili, rasariti printre numeroasele glande digestive.

In clipa cand o insecta a coborat pe frunza si a izbit unul din cei sase perisori, cei doi lobi actionati parca de un buton se indoaie cu iuteala de-a lungul muchiei, petrecandu-si spinii unul pe langa altul, asa cum ne incrucisam degetele pentru a ne uni mai strans palmele.

In padurile umede din insulele dintre Oceanul Indian si Oceanul Pacific (Kali-mantan, Java, Sulawesi, Irian), alaturi de uimitoarele orchidacee, atentia cercetatorilor e atrasa de planta cu ulcele (Nepen-thes distilatoria), o epifita care traieste pe scoarta copacilor, unde gaseste prea putina hrana. Ceea ce impresioneaza la aceasta planta sunt frunzele deosebit de curioase, alcatuite din trei parti: o parte lata, continuata cu un carcel, cu care se prinde de suportii inconjuratori. In varful acestuia atarna o cupa inzestrata cu un capacel, aidoma unei cofite.
Aceasta cupa, care la unele specii poate atinge o lungime de o jumatate de metru si un diametru de 15 cm, este o capodopera picturala a naturii, demna de a inspira pe orice maestru desavarsit al smaltuirii oalelor. Cine isi poate inchipui ca acest policrom vas de catifea este o capcana? Cercetarea amanuntita ne va confirma acest tapt. La gura cofei se gaseste un guleras toarte lunecos sub care este secretat un suc dulce. Atrase de culorile neobisnuit de vii de nectar, mustele se asaza pe guleras. uar acesta fiind neted, umed si inclinat Provoaca in mai toate cazurile alunecarea insectelor in interior. In partea de jos a cofitei le asteapta lichidul mistuitor, secretat de peretii interiori ai urnei. Transparent la inceput, lichidul se coloreaza brusc in galbui si capata o reactie acida in contact cu trupul micului animal. Celulele din fundul cofitei absorb apoi incetul cu incetul substantele digerate.

Acelasi sistem de frunze il gasim si Iu Cephalotiis follicularis, o planta din lacurile mlastinoase ale Australiei, inzestrata cu cofite rosii, mai scunde, dar cu deschiderea mai larga, asezate strans una langa alta in chipul cum fetele de la tara care au luat apa de la izvor isi asaza donitele alaturat, pana ce se vor intoarce de la o scurta har-joana.
La alte plante exotice carnivore, cofita este inlocuita prin cornete inalte de 60-80 cm care ies direct din pamant. Aceste cornete apartin unei plante din mlastinile Americii de Nord, Sarracenia purpurea. Gura cornetului este pazita de un lob de culoare rosie aprinsa, care serveste drept semafor pentru insecte. Acestea, alunecand de pe lobul asemanator unui tobogan, cad in lichidul mistuitor din adanc si nu se mai pot intoarce din cauza oprelistii de peri orientati in jos, ce le stau in cale.
Si mai interesanta este Darlingtonia ca-lifomica, ruda buna cu Sarracenia, descoperita in 1851 in mlastinile din Sierra Ne-vada (California). Cornetele sale, care de asemenea ies din pamant, depasesc un metru inaltime si sunt acoperite de un ca-pacel in forma de coif impestritat de culori. La intrarea in capcana atarna restul frunzei ca o limba de sarpe, despicata. Insectele atrase de culoarea castii patrund in interiorul cornetului care nu are nici nectar, nici baraje de peri. Inapoierea lor este ingreunata de netezimea peretelui si de rasucirea cornetului in forma de tirbuson.
Pe apele tuturor baltilor plutesc in timpul verii lujerii cu florile galbene si buzate ale otratelului {Utricularia vulgaiis). Tulpina si frunzele filiforme stau ascunse in apa. Tragandu-le la suprafata cu ajutorul unei lopeti, vom remarca zeci de saculeti prinsi prin picioruse de tesatura fina a frunzelor.

Acesti saculeti in forma varselor de prins peste, nu mai mari de 4-5 mm, sunt parti ale frunzelor transformate in capcane. Veziculele au in varf o mica deschidere marginita de perisori si acoperita dinspre interior de un capacel care functioneaza ca o supapa. Micile animale de apa dulce (dafniile, ciclopii, rotiferele, infuzorii) ating perisorii care transmit excitatia capacelului ce se deschide, lasandu-le sa patrunda. Chiar daca ar evita acest lucru, ele tot nu reusesc sa scape - sacii, pana atunci goi, se deschid brusc, absorbind apa cu putere. Iesirea e cu neputinta, deoarece presiunea din interiorul sacului umplut se echilibreaza cu cea din afara, tinand inchis capacelul. Dupa 1-3 zile micile animale mor de foame si apoi sunt digerate de substantele secretate de perisorii glandulari din interiorul varsei.
Cu ajutorul capcanelor sale otratelul prinde pana la o mie de astfel de vietuitoare pe zi.

Flori care starnesc uimirea Plante saprofite Cum isi construiesc castorii casele? Cine sunt cocosatii?