Prin ce emotii trebuie sa treaca un cala-tor neavizal cand, strabatand padurile tropicale ale Americii de Sud; este intampinai cu rapaituri asurzitoare! In ambianta salbatica a unei astfel de paduri, unde ne-am puica astepta cel mult la atacul cine slie carui trib nealins inca de aripile civilizatiei, rapaiala acestor stranii automate aduce o nota neasteptata si uluitoare.
Este Hura crepitans, un copac din familia euforbiaceelor, unul dintre „arborii-va-ca", din care indigenii scot un fel de lapte vegetal, hranitor si gustos in stare proaspata. Puscociul sau zgomotos este fructul cam de forma si marimea unei patlagele rosii, insa lemnos si cu coaste proeminente.

In perioada coacerii, tesuturile, scur-tandu-se prin pierderea apei, crapa brusc de-a lungul coastelor, aruncand semintele ca pe niste alice la mari distante.
Deschiderea fructului este insotita de o pocnitura puternica ce se aude pana la o suta de pasi.
Atat de mare e forta dezvoltata de pereti, incat, in clipa diseminarii, aceasta produce ruperea sarmelor cu care de obicei se leaga fructul din precautie. Adeseori se produce chiar spargerea vitrinelor de cristal sub care esle pastrat in muzee.
Si in padurile noastre traieste un „prasli-er" mai putin zgomotos, dar la fel de inventiv. Este vorba de slabanog (Impaliens no/i-langere), al carui nume latinesc s-ar traduce: „Nerabdatorule, nu ma atinge!". Este usor de recunoscut, datorita tulpinilor sla-banoage, florilor singuratice, galbene, de forma unei trompete si cu un pinten la spate. Este suficient sa-i atingem fructul copt, ea acesta sa plesneasca, aruncandu-ne drept in obraji semintele. Ingeniosul sistem de aruncare seamana aidoma cu fasiile de piele in care sunt puse pietrele in prastii.