Templierii erau cavalerii ce apartineau Ordinului Templului, fondat la Ierusalim in 1118, dupa Prima Cruciada, de cavalerul francez Hugo din Payns. La inceput, era format din 11 calugari francezi, care aveau sarcina de a proteja pelerinii cand acestia calatoreau pe calea care lega Ierusalimul de Jaffa. Sediul templierilor se intindea intr-o parte a palatului regelui Balduin al II-lea din Ierusalim, vechea moschee din al Aqsa, unde se crede ca odata se inalta Templul lui Solomon. In cadrul consiliului din Troys din 1128, Biserica a recunoscut independenta Ordinului Templierilor si i-a oferit mari puteri si privilegii, printre care sume mari de bani si posesiuni de pamanturi. Influenta lor a crescut in toata Europa, iar in 1147 erau mii de prozeliti; oricum, succesul lor nu a durat mult. In vara anului 1307, regele Frantei, Filip al IV-lea, numit cel Frumos, invidios pe enorma putere concentrata in mainile ordinului, a obtinut de la Papa Clement al V-lea initierea unui procesimpotriva templierilor, acuzati de sodomie, tradare si aviditate.

Multi dintre ei au pierit in torturile teribile si condamnati la ardere pe rug. In 1312, Clement al V-lea, cu documentul Adprovidam, a suprimat ordinul.