DIVORT SI SEPARARE
Cifrele
vorbesc de la sine: in provincie, unu din trei cupluri franceze casatorite
divorteaza, iar in orase unul din doua. Trebuie sa adaugam la aceasta
separarea cuplurilor necasatorite, a caror situatie este destul de greu
de urmarit, dar in care se stie ca rupturile sunt mai frecvente. Lucrul
acesta face ca un numar tot mai mare de copii sa traiasca intr-o familie
"monoparentala" (impropriu denumita, caci, intr-un fel sau altul,
fiecare copil are doi parinti).
In
optzeci la suta din divorturi, copiii sunt incredintati mamei. In majoritatea
cazurilor, tatii nu solicita incredintarea copiilor, dar, atunci cand
ambii parinti o cer, tatii o obtin in proportie de patruzeci la suta.
Ca urmare, un numar tot mai mare de copii sunt lipsiti de prezenta cotidiana
a tatalui, ba chiar de prezenta totala a lui, sau chiar a mamei.
Durerea
separarii, efectele absentei tatalui sau mamei, familii recompuse -
aspectul psihologic al acestor probleme ar putea face obiectul unei
carti intregi. Ma voi multumi sa amintesc aici doar cateva puncte importante
la care ar trebui sa va ganditi atunci cand aveti in intentie o separare.
Trebuie sa stiti ca, in cea mai mare parte a divorturilor survenind
dupa cinci sau zece ani de casatorie, copiii au, cel mai des, intre
trei si sase ani.
NU
EXISTA SEPARARE REUSITA q2c832qy88qnd
Dupa
faurirea unor proiecte comune si promisiunea unei vieti frumoase petrecute
impreuna, separarea este intotdeauna un esec. Pentru copii insa ea este
o adevarata drama, care nu trebuie subestimata. Daca nu exista separare
reusita, exista totusi separari mai putin traumatizante, in care respectul
mutual guverneaza relatiile dintre parinti, dar si dintre acestia si
copii. Disputele si incaierarile permanente dintre parinti priveaza
copilul de ambianta calda a caminului, fara de care el nu se poate simti
in siguranta. De aceea, cand nici o alta solutie nu se intrevede, este
mai bine sa va separati, decat sa obligati copilul sa traiasca sub o
tensiune permanenta. Se intampla chiar ca, uneori, copilul sa se simta
bine impartindu-si timpul intre doua camine, in masura in care fiecare
este un loc primitor si calm, spre deosebire de caminul comun, care
devenise de nesuportat.
Chiar
si in cazul unei separari rezonabile, va puteti astepta ca orice copil
sa-si manifeste suferinta intr-un mod sau in altul, asadar, fiti pregatit
sa-l ajutati. Maniera in care copilul va trai aceasta situatie depinde
totodata si de varsta lui (cu cat copilul este mai mic, cu atat separarea
este mai traumatizanta), de temperamentul, de sensibilitatea sa etc.
Reactiile cele mai frecvente la aceasta varsta sunt furiile, inchiderea
in sine, tulburarile de somn (insomnii, cosmaruri), dificultatile alimentare
sau scolare si bolile psihosomatice.
TREBUIE
SA VORBITI COPILULUI DESPRE SEPARARECopilul
trebuie informat, de indata ce s-a hotarat separarea. Foarte sensibil,
el simte ca se intampla ceva si vrea sa afle ce anume. Deseori este
foarte greu pentru parinti, izolati in furia lor, in tristetea si nelinistea
lor, sa-si aleaga cuvintele ca sa-si informeze copiii, sa raspunda la
intrebarile lor si sa-i linisteasca. Dar, cu cat va fi mai bine primita
intrebarea copilului, cu atat mai buna va fi reactia sa fata de divort.
Este
de dorit ca parintii sa anunte impreuna intentia lor, in fata copiilor
reuniti, intr-un moment cand pot vorbi despre acest lucru fara sa iste
un nou conflict si cu putin inainte de data hotarata, in asa fel incat
fiecare copil sa se poata obisnui cu ideea separarii. Acest lucru il
ajuta pe copil sa simta ca nu a disparut si interesul pentru persoana
lui. Aceasta conversatie nu va inchide subiectul; el va trebui reluat
deseori. La intrebarea "de ce",
spuneti adevarul, dar fara sa intrati in detaliile intimitatii dumneavoastra: aveti multe dezacorduri, ati evoluat diferit si nu mai sunteti fericiti impreuna. Vorbind urat unul despre altul, veti provoca mai multa suferinta copiilor dar, pe de alta parte, gesturile de tandrete ar fi o sursa de confuzie.
SPECIFICUL VARSTEI CUPRINSE INTRE 3 Sl 6 ANILa aceasta varsta, copilul nu distinge foarte bine realul de imaginar. El crede ca a dori un lucru este suficient pentru a-l face sa apara. Or, la varsta aceasta, el are si fantasme distructive. El doreste deseori sa elimine pe unul din parintii sai, ca sa ramana singur cu celalalt. Cand separarea vine sa realizeze aceasta dorinta, fantasmele se intalnesc cu realitatea. Copilul se simte totodata responsabil de ceea ce se intampla si resimte din cauza aceasta o mare vina. Deseori, copilul crede ca el este cauza divortului, mai ales daca anuntarea acestuia urmeaza dupa o serie de reprosuri care i-au fost adresate. El crede ca parintii sai se despart pentru ca el a rasturnat sticla cu ulei, sau pentru ca a facut o criza mare de furie in ajun, sau numai pentru ca nu este destul de dragut; de aceea, este important sa spunem copilului ca nu este vinovat de decizia separarii.
La aceasta varsta, copilul ia cuvintele ad litteram. Atentie deci la cele care depasesc posibilitatile sale de intelegere! Replici ca:
"Nu mai pot trai in casa aceasta", "in ziua in care m-am maritat, mai bine imi rupeam un picior!", "innebunesc!", " Totul ar fi mers bine daca nu am fi avut copii", "Poti spune ca tu ne-ai facut sa ne dam seama", "Si eu as parasi casa, ca sa-mi refac viata!", "Tatal tau (sau mama ta) este... (injurii)", pot intr-adevar sa faca mult rau.
Cat despre cuvintele "casatorie" sau "divort", ele nu au sens decat daca sunt definite in termeni concreti. Pentru copil, "familia" este constituita de indivizi care traiesc "in casa" si care au, fiecare, un rol si sarcini diferite in educatia sa. Ii este greu sa-si imagineze ca tatal sau poate ramane in continuare tatal sau daca nu mai traieste cu el, nu-i mai citeste zilnic povestea, nu-l mai duce la piscina in fiecare marti seara si nu mai este langa el ca sa-i repare bicicleta. Ii place sa-i aiba in jurul lui pe toti cei pe care-i iubeste si nu poate intelege de ce parintii sai nu mai pot continua sa traiasca impreuna intr-o casa mare, chiar si alaturi cu noii lor parteneri.
Noile aranjamente familiale trebuie de asemenea explicate in termeni foarte concreti. Marcati cu rosu pe calendar zilele care au o anumita semnificatie.
"Tatal tau va trece sa te ia cand iesi de la cercul de ceramica; vei ramane cu el doua zile si doua nopti, apoi te vei reintoarce duminica, la timp ca sa vezi emisiunea ta preferata la televizor", merge mai bine decat:
"Veipetrece la el un week-enddin doua."Copilul va fi mai linistit astfel, daca stie, in cele mai mici detalii, care va fi viata sa noua, si nu-si va mai pune intrebari ca:
"Si daca nu ma mai iubesc? Si daca nu mai este nimeni care sa aiba grija de mine, sa ma hraneasca, sa ma ingrijeasca? Si daca mama va pleca si ea de acasa?"CE ANUME IL LINISTESTE PE COPILLa aceasta varsta, copilul este incapabil sa inteleaga motivele separarii si consecintele ei. De unde si nelinistea sa. Anumite cuvinte insa, si anumite comportamente il ajuta mult sa se linisteasca, sa se orienteze mai bine si sa-si mentina echilibrul afectiv si psihologic:
-
"Nu ai nici o vina pentru separarea noastra si nu ai fi putut sa
faci nimic ca s-o eviti." "Niciodata nu se divorteaza de copii.
Nu mai suntem fericiti impreuna, dar amandoisuntem foarte fericiti cu tine. Vom ramane mereu parintii tai. Iar dragostea noastra pentrutine nu se va schimba."
■
Aranjati copilului o camera sau un colt al iui, in fiecare din cele
doua camine unde va trai.
-
Respectati intelegerile asupra orelor si zilelor de vizita. Nu mintiti
copilul si nu va angajati in dispute in fata lui, de fiecare data cand
va vedeti. Ceea ce trebuie el sa suporte este deja destul de dureros.
Daca parintii se respecta si fac efortul sa discute ca niste adulti,
copilul va putea suporta mai usor situatia.
-
Faceti in asa fel incat copilul sa aiba tot timpul cu el una sau doua
dintre jucariile preferate, si sa-si poata pastra cel putin intr-unul din camine obiceiurile comune, cele din viata de dinainte (baia dinaintea
cinei, povestea zilnica, plimbarea in parc etc).
-
Mentineti legaturile cu cei patru bunici ai copilului, oricare ar fi
dificultatile cuplului, intr-o perioada de bulversare familiala, bunicii
pot oferi o adevarata oaza de liniste nepotilor lor. Casa lor nu se
schimba, iar copilul poate sa vorbeasca acolo liber si sa-si regaseasca
vechile obiceiuri. Copilul se simte acolo mult mai in siguranta. Lucrul
acesta va fi de mare ajutor, in masura in care bunicii nu se implica
in conflict.
-
Asigurati copilul de intelegerea si de dragostea dumneavoastra; niciodata
sa nu-i spuneti ceva rau despre celalalt parinte sau sa-i cereti sa
va tina partea; respectati-i suferinta sa; nu incercati sa compensati
absenta dumneavoastra cu cadouri, si respectati in continuare regulile
de disciplina care erau in vigoare mai inainte.
ORICE
COPIL ARE DREPTUL LA DOI PARINTIDin
ce in ce mai multe mame decid, inca de la concepere, "sa fac un copil
singura", asa cum se mai spune. In cazul tatilor care traiesc despartiti
de copiii lor, aproape jumatate sfarsesc prin a disparea din viata copilului.
Este dramatic, pentru ca ambii parinti joaca un rol fundamental in viata
copilului, in educatia si in echilibrul sau psiho-afectiv.
Daca
intretineti ura copilului pentru parintele absent, sau daca pur si simplu
impiedicati intalnirile regulgte cu el, veti putea avea surpriza unor
consecinte dramatice asupra viitorului sau afectiv si sexual. Baiatul
are nevoie de tatal sau ca model pentru viitorul adult care va fi. Cat
despre fata, ea are nevoie de tatal sau ca sa invete sa reactioneze
fata de barbati, sa stie cum reactioneaza ei fata de feminitatea sa,
si sa castige incredere in ea. Francoise Dolto* a mers mai departe,
spunand ca trebuie informat copilul asupra faptului ca tatal sau plateste
o pensie alimentara pentru el. Lucrul acesta dovedeste copilului ca,
chiar daca tatal sau nu poate sa-l vada regulat din diferite motive,
el continua sa participe la educatia sa.
Mama,
definitiv singura, poate gasi mijlocul de a-i vorbi regulat despre tatal
sau si de a intretine in mintea copilului o imagine respectabila, dar
nu idealizata a acestuia. Ea poate de asemenea sa caute in anturajul
sau un om capabil sa-i ofere un model fiului sau. De fiecare data, insa,
cand puteti proceda altfel, trebuie sa va amintiti ca fiul dumneavoastra
are dreptul si nevoia de a cunoaste si de a-si petrece timpul cu tatal
si mama sa. Este datoria parintelui care-l creste sa faca tot posibilul
ca sa mentina relatiile intre copilul lor si celalalt parinte.
Si,
daca ati putea sa petreceti macar Craciunul impreuna, fara certuri,
cu cei patru bunici, si sa aduceti pe noii membri ai fiecarei familii,
cu siguranta copilul ar fi foarte fericit.
Sa plecam prin ploaie... sa descoperim lumea
Copilul bilingv
Cine este copilul de patru ani si jumatate? |
|