Aceasta problema, de care se plang parintii sau educatoarea, poate acoperi realitati foarte diferite si face referire la cauze sau la moduri de interventie foarte diverse. Limbajul este un element esential al comunicarii si se intampla frecvent ca o mare dificultate de limbaj sa mascheze de fapt o dificultate de ordin psihologic si relational. Indiferent de presupuneri, este bine totdeauna sa consultati un specialist, pentru a obtine avizul lui. In cazul in care copilul trebuie sa fie ajutat, va fi nevoie de timp. Or, ceea ce va invata la scoala primara - citit si scris -se bazeaza pe o buna stapanire a limbii vorbite. De asemenea, nu trebuie sa asteptati varsta de cinci ani ca sa acordati atentie unei tulburari de limbaj care nu are de gand sa dispara.
Intre trei ani si trei ani si jumatate, copilul incepe sa se serveasca bine de limbajul oral in viata sa cotidiana, iar lucrul acesta vine sa inlocuiasca progresiv actiunea, ca mijloc de cunoastere a lumii inconjuratoare. Vocabularul sau se imbogateste in fiecare zi, iar copilul abandoneaza putin cate putin formularile de tip "bebe", pentru constructii din ce in ce mai complexe, apartinand limbii adulte. Desi nivelurile limbajului sunt foarte diferite, cea mai mare parte a copiilor de aceasta varsta folosesc acum pronumele personal "eu". Copilul repeta des, ca un ecou, ceea ce spun adultii, acesta fiind un mod de a-si imbogati vocabularul cu noi constructii si cuvinte.
Exista cateva tipuri de tulburari de vorbire ale copilului:

TULBURARILE DE PRONUNTIE
La inceput, toti copiii deformeaza cuvintele, dar, in timp, pronuntia se amelioreaza putin cate putin. Unele cuvinte sau sunete insa pot fi defectuos pronuntate inca multi ani. Poate fi vorba de o lipsa de maturitate a sistemului fonator sau de anomalii dentare, dar, in general, nu poate fi relevata nici o cauza fizica. Unii copii nu stiu sa execute miscarile limbii sau ale buzelor, necesare unei bune articulari, dar lucrul acesta poate fi invatat,
In alte cazuri, copilul vorbeste "ca un bebelus", chiar daca a depasit aceasta varsta. El vorbeste peltic, de exemplu, sau zice "sa" in loc de "sa", desi, in alte circumstante, poate imita "fasaitul" trenului. Acest mod infantil de a se exprima isi are deseori originea in mediul familial: ultimul copil, pe care va este greu sa-l vedeti crescand, sau un copil mai mare care vorbeste in stil "bebe" ca sa semene cu un copil mic etc. Trebuie notat ca un copil despre care se spune ca vorbeste rau, cu greseli mari de pronuntie, este deseori foarte bine inteles de mama lui, de familie sau de persoana care se ocupa zilnic de el. Si atunci, de ce sunt necesare eforturi de indreptare? Deseori, el nu are nimic de cerut: prajiturile si alintarile devanseaza cererea sa; mama este mereu prezenta - de ce sa se serveasca de cuvinte ca sa cheme sau ca sa ceara ceva? Va vorbi atunci cand limbajul ii va fi necesar pentru a obtine ce vrea...

In cea mai mare parte a cazurilor, defectele usoare de pronuntie se vor atenua, apoi vor disparea in anii ce urmeaza. Se vor sterge cu atat mai usor cu cat nu li se va acorda zilnic o atentie excesiva. Copilul are un motiv pentru care vorbeste astfel; cand motivul va disparea, el va vorbi mai bine. Este inutil deci sa-l corectati neincetat.
Intrarea la gradinita face adesea mult bine unui copil cu dificultati de vorbire. Gasin-du-se intr-un anturaj unde nimeni nu este obisnuit cu limbajul sau si nu are timp sa-l inteleaga, va trebui sa faca eforturi ca sa comunice. De aceea, nu rareori se intampla sa vedeti ca defectele de pronuntie se amelioreaza rapid.
Sunt insa cazuri cand lucrurile nu se rezolva de la sine. Daca educatoarea nu intelege ce spune copilul si daca felul lui de a vorbi devine subiect de batjocura din partea celorlalti copii este mai bine sa nu mai asteptati, si sa consultati un medic.

INTARZIEREA VORBIRII
Mai frecventa la baieti decat la fete, intarzierea vorbirii nu inseamna o retardare intelectuala. Multi adulti, cu o inteligenta exceptionala, au vorbit foarte tarziu. Poate ca pana atunci n-au avut nimic genial de spus? Ne putem gandi ca, atunci cand au inceput sa vorbeasca, timpul a fost rapid recuperat. La trei ani, copilul nu vorbeste inca. El merge la gradinita si se loveste de colegii lui. Daca nu este prea mult batut la cap si daca nu incercati toata ziua sa-l faceti sa scoata un cuvant, el incepe sa vorbeasca normal la trei ani si jumatate si ajunge din urma pe toata lumea la patru ani sau la patru ani si jumatate. Ca sa fie incitat sa vorbeasca, el trebuie antrenat intr-o discutie: adresandu-va direct lui, punan-du-i intrebari, interesandu-va de el, lasandu-i timp sa se exprime, ii veti oferi tot atatea ocazii de a vorbi.
In alte cazuri, progresele efectuate la patru ani sunt reale, dar insuficiente, si atunci trebuie, fara intarziere, sa consultati un specialist. Trebuie sa amintim din nou ca este indispensabil ca un copil sa vorbeasca bine inainte de a intra la scoala, pentru ca dificultatile de scris sa fie minime.
Cauzele intarzierii vorbirii sunt variate, si numai psihologul va sti sa le depisteze. In cazurile fiziologice, poate fi vorba de un copil provenind dintr-o familie numeroasa, ai carei membri n-au avut timp sa dialogheze suficient si care-l intrerup de fiecare data cand vrea sa spuna ceva. De asemenea, poate fi un copil iute, foarte activ, care se simte frustrat atunci cand nu ajunge la ceea ce vrea, care doreste sa evite tatonarile oricarei ucenicii si care nu va vorbi decat atunci cand va fi cu adevarat pregatit sa o faca. De asemenea, se observa intarzieri simple ale vorbirii la copiii crescuti intr-un cadru bilingv: le trebuie ceva mai mult timp pentru a se descurca in doua limbi diferite, dar reusesc sa se descurce fara dificultati speciale, daca cele doua limbi sunt sustinute afectiv si cultural, in fine, cu totii stim ca limbajul nu este pus in valoare in acelasi mod, in toate mediile culturale, in medii cu anumite carente, unde se vorbeste putin, copilul isi insuseste obiceiul de a comunica prin alte mijloace decat cuvantul, iar vocabularul sau ramane sarac. Invers, in mediile mai "intelectuale", cuvantul copilului poate fi atat de asteptat, atat de mult valorizat, incat copilul sfarseste prin a se inhiba, de teama ca nu este la inaltimea asteptarilor.
Alte cauze sunt mai problematice. O intarziere semnificativa a vorbirii poate dovedi dificultati de definire a personalitatii. Lipsa afectiunii, conditii familiale proaste, o mama depresiva si putin comunicativa, dificultatile de a se integra in anturajul sau familial etc, toate acestea nu sunt rare. Copilul sufera, iar problemele de vorbire sunt modul lui de manifestare. Ar fi inutila reeducarea ortofonica, fara a lua in considerare realitatea tulburarilor relationale. Nu este cazul ca logopedul sa faca psihoterapie, caci astfel confuzia rolurilor poate fi daunatoare pentru copil.

In cazul in care copilul prezinta o intarziere a vorbirii sau defecte de pronuntie care va nelinistesc, cel mai bine este sa va adresati unui centru polivalent sau unui psiholog specializat in aceste probleme. El va sti sa puna un diagnostic si sa orienteze familia, in interesul copilului. Deseori, cateva dialoguri cu copilul si parintii sai sunt suficiente pentru a descoperi problema, relevand conflictul interior pe care copilul il traduce prin dificultatile de vorbire.

Problemele culcarii Dificultatile de limbaj Refuzul medicamentelor Se trezeste dis-de-dimineata