t6v2621tl39zlt
Copilul care nu mananca nimic apartine unei categorii de copii bine cunoscute de medici, de pediatri si de psihologi. El se prezinta in general sub aspectul unui copil vesel, vioi, activ, dezvoltat normal, fara semne de slabire aparenta, legand cu usurinta contacte. Examenul medical nu releva, in 95% din cazuri, nici o anomalie, nici o carenta.
"Copilul care nu mananca nimic", insa, isi ascunde jocul: este cu siguranta bolnav, sau se va prabusi de inanitie, sau va inceta sa creasca, pentru ca, in fine, mama sa sa spuna: nu mananca nimic! O data acest lucru adus la cunostinta, copilul va avea tendinta sa manance perfect normal din punctul lui de vedere ("normalul" in domeniul acesta este foarte "elastic"). Dar parintii lui, si in mod special mama, care este permanent prezenta in aceste conflicte, estimeaza ca el se hraneste putin: ar trebui sa manance mai mult, altfel, mai regulat, alimente mai bune pentru el etc.
In urma unei scaderi a poftei de mancare, copilul a mancat mai putin. Mama lui s-a enervat. Copilul, foarte sensibil cand este vorba sa-si impuna vointa, refuza categoric sa se supuna acestor reguli teoretice de alimentatie si joaca acelasi scenariu la masa urmatoare.
Se instaleaza tensiuni, conflictele se repeta, identice, masa dupa masa.
Copilul intoarce capul cand apropiati lingura de gura lui. Mama insista, tata se supara, incercati sa faceti pe clovnul, sa-i povestiti tot felul de istorioare, asezati copilul in fata televizorului si, de indata ce casca gura de surpriza, inghite o lingura cu supa. Recurgeti la santaj: o lingura pentru mama, una pentru tanti Ursula, una ca sa-mi faca placere.
Fiecare protagonist acumuleaza ranchiuna si neliniste. Mesele dureaza o ora, ca sa-l faceti sa ia cateva inghitituri care nu vor multumi pe nimeni. Copilul pierde din vedere corpul sau, nevoile si gusturile sale. El raspunde sau se opune dorintei mamei.
In cazurile grave, raportul de forte este asa de pronuntat, incat copilul sfarseste prin a nu mai manca nimic cu mama lui si a varsa daca este fortat. I se dezvolta totodata un dezgust fata de hrana si certitudinea ca este cel mai puternic. Pentru ca, in final, sa fiti convinsa ca un copil nu trebuie fortat sa manance.
In aceste conflicte pe tema alimentatiei, parintii sunt intotdeauna cei care pierd. Pentru scurt timp, caci copilul se impotmoleste in refuzurile lui; dar si pe timp indelungat, caci copilul care dobandeste obisnuinta conflictelor risca sa le deplaseze si pe alte terenuri: cel al somnului sau al capriciilor de tot felul. Toate acestea nu sunt necesare.
> Credeti ca fiul dumneavoastra nu mananca nimic sau, in orice caz, nu destul? lata cateva informatii si sfaturi utile, care vor permite ca mesele sa ramana (sau sa redevina) o placere impartasita, iar copilul dumneavoastra, responsabil de nevoile sale, sa creasca sanatos.

-  In societatea noastra de consum, adultii au dobandit obiceiul sa manance prea mult in raport cu nevoile si sanatatea lor. Am uitat lucrul acesta. Copiii il stiu insa. Cele patru mese regulate si echilibrate sunt un obicei social si nu o nevoie fiziologica. Nevoile fiecaruia sunt diferite. A sari peste o masa din cand in cand nu are nici o importanta.

-  Cresterea copilului nu este incetinita pentru ca acesta mananca putin.

-  A veni la masa sa manance nu trebuie sa fie o cauza de neliniste si nici o sursa de constrangere.
■  A manca atunci cand ii este foame nu merita nici o lauda. A refuza mancarea cand nu ii este foame nu merita nici un repros. Dimpotriva, lucrul acesta dovedeste ca se afla in contact cu propriile sale nevoi. Mananca pentru a-si satisface nevoia aceasta, nu ca sa faca placere mamei.

-  Cand pofta de mancare a copilului este diminuata, din diferite motive, trebuie sa-i serviti cantitati mici (sau foarte mici). in caz contrar, il descurajati si nu are curajul sa inceapa sa manance. Propuneti-i, dupa aceea, sa-i dati din nou mancare. Daca ii este foame, va accepta.

-  Nu va preocupati de continutul farfuriei copilului dumneavoastra si nici de ceea ce lasa in farfurie. Luati-i farfuria din fata in acelasi timp cu ale celorlalti, daca mananca impreuna cu familia, iar daca mananca singur, dupa un rastimp rezonabil; treceti la felul urmator, fara comentarii. ■  Chiar daca credeti ca a mancat putin la o masa, nu-i pregatiti un fel suplimentar special pentru el.
Nici nu compensati portia intre mese, oferindu-i fursecuri, biscuiti ("Cel putin asta sa aiba in stomac! ).
Desertul nu este o recompensa: nu-l privati de el pentru ca nu a terminat pestele.

■  Nu fortati niciodata copilul sa manance, nici chiar facand pe clovnul ca sa-i distrageti atentia sau povestindu-i istorioare cu masinute care intra in garaj.
La nevoie, serviti-l si iesiti din incapere. Faceti in asa fel incat problema mesei sale sa para ca nu va mai intereseaza.

-  Daca este prea greu pentru mama sa procedeze astfel, poate tata (verisoara sau bunica...) se poate ocupa de mese. Cineva mai putin nelinistit este deseori capabil sa atenueze conflictul, o data ce s-a instalat.
Intr-un cuvant, in concluzie: cand aveti certitudinea ca este sanatos si se dezvolta normal, incetati sa mai fiti obsedati de cantitatea de hrana pe care o ingereaza copilul si ingrijorati-va mai degraba de placerea lui de a manca. Veti vedea ca problemele, daca exista, se vor rezolva rapid.

Copilul care nu mananca nimic Ritualul culcarii Cine este copilul de la 18 la 20 de luni?