Agresivitatea este un comportament universal la copilul intre un an si trei ani. Ar fi nelinistitoare mai degraba absenta ei totala, cea care face din copil o victima a camarazilor lui sau un copil care n-ar exprima ceea ce simte. q8b371qq69tsk
Efectele conjugate ale educatiei si socializarii duc la controlul copilului asupra actelor sale si la devierea impulsului agresiv spre alte obiecte (poate fi violent lovind o minge, nu picioarele fetitelor).
Agresivitatea copilului de varsta aceasta poate fi directa: trage pisica de coada, zgarie, zgaltaie sau isi musca prietenii, arunca cuburile din lemn in leaganul fratiorului, isi sparge jucariile, trage de par si ridica mana asupra mamei. Agresivitatea poate de asemenea sa ia forma unor exigente permanente care sfarsesc prin a-l sufoca pe adult, asa cum soricelul alb este sufocat de manutele care il mangaie.
Aceste doua forme de agresivitate sunt normale. Nu trebuie sa va nelinistiti decat atunci cand copilul arata o adevarata cruzime sau brutalitate in fata unui copil mai putin voinic sau a unui animal mic, si toate acestea fara urma de mila sau sentiment de vinovatie.
Atitudinea educativa consta in a nu da vina pe impulsul agresiv, pentru ca lucrul acesta nu are nici un efect. Pe de o parte, este vorba de a interzice cu strictete "trecerea la actiune", facandu-l sa respecte legea morala: "Nu-ti cer sa-l iubesti sau sa te joci cu el, dar iti interzic sa-i faci rau" sau "Daca esti suparat pe mine, poti sa mergi in camera ta sa stai putin singur, dar nu pot tolera sa ridici mana la mine". Copilul caruia i se vorbeste astfel simte foarte bine ca sentimentele sale (furie, ura...) sunt respectate si ca nu trezesc teama. A fi auzit si inteles dezamorseaza deja procesul agresiv.
Paralel, trebuie sa oferiti copilului ocazii de a-si manifesta impulsurile agresive intr-un mod pe care morala il accepta, fara nici un pericol pentru altcineva. A maltrata animalele din plus, a se juca cu apa si nisip, a lovi cu un ciocan sau cu o minge, a alerga, a sari, toate acestea sunt activitati care il ajuta sa faca fata impulsurilor sale violente. Puteti inventa astfel "jocuri agresive", in care agresivitatea poate fi eliberata, fara sa fie distructiva pentru copil sau pentru alte persoane.
Daca parintii isi incurajeaza copilul sa se controleze si nu considera ca "viata este o lupta, deci este bine sa te pregatesti imediat pentru asta", copilul are tendinta sa-si exprime agresivitatea intr-un mod mai acceptabil: el o arata prin cuvinte sau desfasoara jocuri mai violente (de-a cowboy-ul, incaierare, lupte...) in loc sa treaca direct la actiune asupra altuia.
Un factor este determinant in aceasta parte a educatiei, cand parintii trebuie sa respecte sentimentele copilului lor, controlandu-i insa actiunile. Este vorba despre propria lor atitudine. Controlul asupra propriei persoane se invata prin exemplu:
Cum ar putea sa reproseze ceva parintii care se infurie usor, care tipa si trec la acte de violenta fizica asupra copilului lor, cand acesta face acelasi lucru?

Nu trebuie sa muscati copilul care musca sau sa-l loviti pe cel care loveste, pentru ca astfel justificati actul sau mai mult decat daca nu-l interziceti ("Daca mama poate sa o faca, de ce nu si eu?"). A tipa mai tare decat copilul, a-i demonstra propria dumneavoastra agresivitate, a-l ameninta ca nu-l mai iubiti, a-l eticheta drept "baiat rau", sau a contrazice in fata lui autoritatea celuilalt parinte, sunt atitudini care nu pot avea decat efecte negative pentru un timp mai scurt sau mai indelungat.

Numai o constrangere amicala si o atitudine intelegatoare, dar de mare fermitate, vor putea ameliora situatia.
invatati de exemplu copilul sa se controleze, dominandu-va sau deviind propria dumneavoastra furie, dar fara sa cedati si respectand cu strictete regulile.
Un copil agresiv nu este un copil rau, el are doar varsta pe care o are. De asemenea, trebuie mereu sa insistati asupra faptului ca este "bun" si ca este iubit.

MUSCATURILE
Ele sunt normale si banale pana la vreo doi ani. Copilul n-a iesit inca total din stadiul oral si gura ii serveste atat ca mijloc de cunoastere, cat si pentru a-si exprima dragostea sau agresivitatea. Atitudinea de adoptat este aceeasi ca cea descrisa anterior si exclude raspunsul cu aceeasi moneda, adica sa-l muscati la randul dumneavoastra. Sa-i aratati ca lucrul acesta ii face rau? O stie foarte bine.
Dincolo de varsta aceasta (doi ani, doi ani si jumatate), copilul care musca din cand in cand, in timpul disputelor, dar care, de altfel pare fericit si sociabil, nu ridica probleme. Doar cel care pare nervos, nefericit si musca fara un motiv aparent va cere sa cercetati ceea ce-l perturba in acel moment.

Cand e momentul pentru al doilea copil? Copilul care nu mananca nimic Sa facem fata furiei Cine este copilul de la 18 la 20 de luni?