Daca in sectiunea aceasta s-a vorbit despre jucarii si despre modul de a le folosi, jocul nu este numai un accesoriu in dezvoltarea si in viata copilului de noua luni, si chiar mai tarziu. Luati orice copil caruia nu-i este nici rau, nici foame, nici sete. Ce face el? Se joaca. Este un semn de buna sanatate fizica si psihologica.
Aceasta arata ca pentru copil jocul este o activitate fundamentala, prin care va invata totul despre lume si despre el insusi si nu un simplu capriciu care ii ocupa timpul, asteptand sa treaca la lucruri serioase. Jocul este pentru copil, prin natura sa, un lucru serios. Jucandu-se, copilul invata sa se stapaneasca, evoluand spre un ritm propriu, dar invata de asemenea si sa stapaneasca lucrurile care-l inconjoara. l8j329li57fsz
Cuvantul "a invata" nu trebuie sa va surprinda: pentru copil nu exista nici o diferenta Intre a se juca si a invata. A manipula obiectele, a le scutura, a le demonta, a face zgomot, a ie umple cu apa, a escalada canapeaua, toate acestea inseamna, simplu, a invata.
Dar, atentie: asta nu inseamna ca adultul trebuie sa "recupereze" jocul copilului pentru a-i transforma intr-un antrenament intensiv precoce. Copilul se joaca "din placere", chiar daca aceasta placere o gaseste printr-un efort pe care si-l impune lui insusi. Copilul se angajeaza in adevarate experimente, incearca, esueaza, incearca din nou. Progreseaza, de asemenea, pentru ca este impins de o forta formidabila. Acest impuls fundamental, innascut, este pur si simplu dorinta de a trai, de a creste si curiozitatea de a afla lucruri noi.
Bebelusul este minunat dotat pentru acest lucru. Priviti-I atunci cand ii dati o jucarie noua. Se va folosi de toate simturile lui ca s-o descopere: o va privi, bineinteles, dar o va si mirosi, o va gusta, o va mangaia, scutura, izbi, demonta... toate acestea intr-un mod ingenios si extrem de eficace. Chiar daca nu este intotdeauna conform cu modul de folosire...