Copilasul.com - fabulele cele mai alese - portalul parintilor - mamici si tatici fabule pentru copii - copilul meu, parinti (mama si tata) vreau sa cresc mare si sanatos
Navigare aproape doi ani
Preconceptia
Sarcina
Nasterea
Copilul sugar - bebelusul
Copilasul 1 - 2 ani
Copilasul 2 - 3 ani
Copilul 3 - 6 ani
Copilul 6 - 11 ani
Adolescenta





povesti si povestiri pentru copii - povestioare pe care sa le citesti sau sa le spui copilului - >PRINTUL FERMECAT de Fratii Grimm




A FOST ODATA CA NICIODATA, a fost un im­parat care avea mai multe fete, si toate erau frumoase ca niste zine. Dar cea mai mica era atit de frumoasa, ca pana si soarele, care doar vazuse atitea, se oprea in loc, uitindu-se la dinsa, si se minuna de atit a frumu­sete.
La o mica departare de palatul imparatesc se intin­dea o padure adinca si intunecoasa, iar in padure, la umbra unui tei batrin, se putea vedea o fintina. In zilele cu prea mare zaduf, cea mai mica dintre fetele imparatului se ducea in padure si se aseza pe ghiz-durile fintinii racoroase. Statea ea asa, fara sa faca nimic, si cand o prindea uritul, scotea dintr-un bu­zunar o minge de aur, o arunca in sus, o prindea din zbor in causul palmelor si-apoi o arunca iar. Asta era jocul care-i bucura cel mai mult inima. n6f395nv43yce
S-a intimplat insa odata ca mingea sa-i scape din palme si, cazind pe pamint, sa se duca de-a rostogolul, de-a dreptul in fintina. Fata de imparat o urmari cu privirea, dar mingea pieri de parca n-ar fi fost, si fin­tina era tare adinca, atit de adinca, de nu-i puteai zari fundul S... Se porni atunci domnita pe plins si plinse in hohote, neputind in nici un chip sa-si ostoiasca ama­raciunea. Si cum se jeluia ea, numai ce aude ca-i striga cineva din apropiere:

- Ce ti s-a intimplat, domnita, de te bocesti asa...? Plingi ca s-ar muia si pietrele de mila ta! Fata cata in jur, sa afle cine anume ii vorbeste, si vazu un broscoi, care taman atunci isi scosese din apa capul lataret si bubos si privea la ea cu niste ochi cit cepele.

-  Ah, tu erai, mos Balacila! se mira ea. Iaca, pling ca mi-a cazut mingea de aur in fintina.

-  Sterge-ti lacrimile si nu mai plinge, o mingiie broscoiul, ca-mi sta in putinta sa te ajut. Dar vorba e: ce-mi dai daca-ti aduc din apa jucaria?


-  Orice doresti, dragul meu broscoi: rochiile mele, pietrele nestemate, margaritarele, chiar si coroana de aur pe care o port pe cap, de-o poftesti cumva!
Broscoiul o asculta pe ginduri, apoi grai:


-  Nu-mi trebuie nici rochiile, nici margaritarele, nici pietrele nestemate, nici coroana ta de aur, dar daca ai incepe sa ma iubesti, daca ai ingadui sa-ti fiu prieten si tovaras de joaca, sa stau langa tine, la masuta ta, sa maninc din talerul tau de aur, sa beau din cupa ta si sa dorm in patuceanul tau, daca-mi lagaduiesti toate^astea, acu ma cobor in fintina si-ti aduc mingea. Iti fagaduiesc, iti fagaduiesc tot ce vrei, numai sa-mi aduci mingea!
Dar in aceeasi vreme, fata isi zicea in sinea ei: "Ce tot indruga nerodul asta de broscoi! Ca doar i-e sortit sa se balaceasca in apa cu cei de-o fiinta cu el si sa oracaie intruna; cum poate unul ca el sa lege prietenie cu oame­nii?!..."
Cum o auzi pe domnita fagaduindu-i tot ce dorea, broscoiul se dadu afund in fintina si, cit ai bate din palme, iesi iar deasupra apei cu mingea de aur in gura, si-o zvirli in iarba. Fata de imparat sa sara in sus de bucurie, nu altceva, cand isi revazu jucaria ei draga.
O ridica si, fara sa-i spuna broscoiului un singur cuvint, o lua la fuga.
- Stai, stai, nu fugi! striga in urma ei broscoiul, la-ma si pe mine, ca nu pot s-alerg atit de repede!
Dar in zadar oracaia broscoiul cit il tineau puterile, ca fata de imparat nu se sinchisea de el si, cu cit se apropia mai mult de casa, cu atit fugea mai tare. Isi uitase cu desavirsire de bietul mos Balacila, iar acesta, neavind incotro, se inapoie si se lasa din nou sa cada pe fundul fintinii.
A doua zi, domnita nici nu apucase bine sa se aseze la masa impreuna cu imparatul si cu toti curtenii, si nici nu incepuse sa ia o bucatura din talerul ei de aur, ca si auzi deodata niste pasi lipaind afara, pe scara de marmura... Si pasii faceau: "plici-pleosc, plici-pleosc!" Asculta ea un rastimp, si numai ce se pomeni c-o bataie in usa si deslusi un glas strigand:

- Fata de imparat, tu cea mai mica dintre domnite, vino de-mi deschide usa. Domnita alerga intr-un suflet la usa sa vada cine era si, cand o intredeschise, se si trezi cu broscoiul in fata ei. Trinti repede usa, si luind-o la fuga inapoi, se aseza din nou la masa, tremurind toata de spaima. Imparatul baga de seama ca fetei ii batea tare inima, mai-mai sa-i sparga cosul pieptului, si-o intreba:


-  De ce te-ai ingrozit, asa copila draga? Au nu cumva ai zarit la usa un zmeu, care a venit sa te rapeasca?


-  Da de unde, tata, n-am vazut nici un zmeu, ras­punse fata cu sila in glas. La usa e un broscoi buburos!...


-  Un broscoi? Si ce vrea broscoiul asta de la tine?


-  Nu indraznesc, tata, a-ti spune cum a fost!... Ieri, pe cand ma jucam langa fintina din padure, mi-a cazut mingea de aur in apa. Si fiindca plingeam dupa ea, de nu mai puteam, a iesit din fintina un broscoi, si pocita­nia asta, cum a facut, cum n-a facut, mi-a scos mingea tocmai de la fund. Iar mai inainte imi ceruse sa-i faga­duiesc ca, daca mi-o aduce mingea, o sa legam priete­nie si o sa fim tovarasi de joaca. Atita m-a batut la cap, ca i-am fagaduit, ce era sa fac! Dar nu mi-a trecut nici o clipa prin minte ca broscoiul si-ar putea face veacul si altundeva decat in apa!... Si-acum sta protap afara si tine mortis sa vina la mine!
in timpul asta, broscoiul batea cu inversunare la usa si striga:

- Hai, deschide usa, Fata de-mparat! Ai uitat cuvintul Care mi l-ai dat Ieri, cand la fintina Mi te-am ajutat?... Hai, deschide usa, Fata de-mparat!
Auzind acestea, imparatul grai:

-  Acu , daca ai apucat sa fagaduiesti, tine-ti faga-duiala. Du-te de-i deschide!
Fata se duse sa deschida usa si broscoiul sari pe data pragul in sala imparateasca; si se tinu scai dupa dom­nita pana ce ajunse in dreptul scaunului ei. Acolo se opri, si cand fata dadu sa se aseze, glasul broscoiului se auzi
poruncitor:


-  Da pe mine cui ma lasi? Ia-ma langa tine!
Se codi ea ce se codi, se facu a nu fi auzit, dar impara­tul ii porunci sa-i indeplineasca voia broscoiului. Cum se vazu broscoiul pe scaun, gata, ceru sa-l urce si pe masa... Si dintr-o saritura se pofti singur intre blide. Si ceru
de-acolo:


-  Ia trage talerul mai aproape, sa mancam amindoi
din el.
Biata copila se vazu silita sa faca asa cum ii poruncea broscoiul, cu toate ca-i era scirba si n-avea nici o tragere de inima. Broscoiul manca cu mare pofta, dar fetei de imparat i se opreau bucaturile in git si nu se atinse aproape de nimic.
La urma, broscoiul zise:


-  M-am ospatat cum se cuvine, dar ma simt ostenit rau. Du-ma in odaita ta si vezi de infata patuccanul cu asternuturi de matase, ca sa ne culcam.
Domnita incepu sa planga: tare se mai temea de broscoi! De frica si sila, nu-i venea nici sa-l atinga, c-avea o piele umeda si rece ca gheata...

Si cand te gindesti ca de aici inainte trebuia sa doarma cu el, in patuceanul ei curat si frumos... Parca ar fi vrut sa se impotriveasca, dar imparatul se minie si-i spuse:


-  cand te-ai aflat la ananghie, ti-a placut sa te bucuri de ajutorul broscoiului! Iar acum crezi ca se cade sa-l dispretuiesti, nu-i asa?!... Nu-ti mai face placere tova­rasia lui!
Nemaiavind incotro, domnita apuca broscoiul cu doua degete si, ducindu-l cu ea sus, il zvirli intr-un un- gher al iatacului. Dar cand dadu sa se intinda si ea in pat, broscoiul tupai pana aproape de marginea patului si-i striga de-acolo:


-  N-ai auzit ca-s ostenit rau?! Vreau sa dorm si eu la fel de bine ca si tine; ia-ma sus in pat, ca de nu, te spun imparatului!
Domnita se facu foc si para cand il auzi cum o ameninta; il ridica de jos, de unde se otara la ea, si, izbindu-l cu toata puterea de perete, striga:


-  Na ce ti-a trebuit, broscoi buburos! Acu ai si tu liniste, am si eu...

Si ce sa vezi? De indata ce cazu jos, broscoiul se pre­facu intr-un fecior de imparat, ca ti-era mai mare dragul sa te uiti la el: chipes la infatisare, cu privirea ochilor bKnda si c-un farmec in ei, cum nu se mai poate...

Imparatul isi dadu cu mare bucurie incuviintarea ca tinarul crai s-o ia de nevasta pe fiica-sa. Iar acesta ii povesti domnitei cum fusese blestemat de-o vrajitoare rea sase prefaca in broasca si ca nimanui, in afara de din-sa, nu i-ar fi stat in putinta sa-l scape de sub povara cea grea a blestemului.
Apoi luara hotarirea ca a doua zi sa porneasca impreuna spre imparatia feciorului de imparat. Mai povestira ei ce mai povestira, si-apoi se culcara. cand se tre­zira din somn, in revarsatul zorilor, bagara de seama ca la poarta ii astepta o caleasca trasa de opt cai albi, impo­dobiti cu panase albe de strut si avind hamuri cu totul si cu totul de aur. Iar la spatele calestii sedea Heinrich, sluga credincioasa a feciorului de imparat. Intr-atit se intristase sluga asta credincioasa ca stapinul sau fusese prefacut in broasca, incit umblase nauc citava vreme, si de teama ca nu cumva sa-i plesneasca inima de durere, si-o strinsese in trei cercuri de fier.
Caleasca astepta la scara palatului sa-l duca pe tinarul crai si pe aleasa inimii lui in imparatia parinteasca.
Heinrich cel credincios, care pregatise totul dupa cum cerea cuviinta, ii ajuta pe amindoi sa urce in caleasca, iar dupa aceea se sui si el in locul din spate. Si inima ii tresalta de bucurie ca-i fusese dat sa-si revada stapinul.
Mersera ei o bucata buna de drum si numai ce auzi feciorul de imparat o trosnitura inapoia lui, de parca s-ar fi rupt ceva.
Si cum nu-si putu da seama ce poate fi, ii striga sluji­torului sau:


Heinrich, auzi trosnitura? Nu cumva s-a rupt trasura?
Iar Heinrich se grabi sa raspunda:


Fii, stapine, linistit, Ia un cerc ici a plesnit, Ce-mi tinea inima strins, Sa nu mor de-atita plins; Ca un biet broscoi erai, Si sub vraja grea zaceai...
Si se auzi trosnind inca o data si apoi iar o data... Iar feciorul de imparat din nou crezu ca trosneste ca­leasca si ca-i gata sa se rupa. Dar nu caleasca se rupea, ci cele doua cercuri de fier, care se desprindeau din jurul inimii lui Heinrich cel credincios, care nu mai putea de bucurie ca stapinu-sau scapase de sub urgia blestemu­lui si ca era acum fericit, cu aleasa inimii lui.





Politica de confidentialitate
Copilasul.com - portalul parintilor si al copiilor - home | contact | parteneri
Home - Copilasul.com Contact