Copilasul.com - fabulele cele mai alese - portalul parintilor - mamici si tatici fabule pentru copii - copilul meu, parinti (mama si tata) vreau sa cresc mare si sanatos
Navigare aproape doi ani
Preconceptia
Sarcina
Nasterea
Copilul sugar - bebelusul
Copilasul 1 - 2 ani
Copilasul 2 - 3 ani
Copilul 3 - 6 ani
Copilul 6 - 11 ani
Adolescenta





povesti si povestiri pentru copii - povestioare pe care sa le citesti sau sa le spui copilului - >FECIORII CROITORULUI de Fratii Grimm





A FOST ODATA UN CROITOR, si croitorul asta avea trei feciori, iar ca avutie, o singura capra. Si fi­indca din laptele ei se hraneau toti ai casei, trebuia sa i se dea nutret din belsug si sa fie dusa in fiecare zi la pascut. Cei trei feciori ai croitorului indeplineau treaba asta cu rindul. Intr-o zi, cel mai mare dintre frati duse capra in curtea bisericii, unde socotea el ca era iarba mai inalta si mai grasa, si-o lasa sa pasca si sa zburde in voie toata ziulica. Seara, cand veni vremea sa se intoarca acasa, flacaul prinse s-o intrebe: v2d553vx99igz

-  Esti satula, capra? Si capra raspunse:

- Prea satula-s, zau asa, Nici o frunza n-as mai vrea! Bee ! Beee!

-  Pai, atunci sa mergem acasa, ii spuse flacaul si, apucind-o de funie, o duse in staul si-o lega zdravan de un stilp.

-  Ei, intreba croitorul cel batrin, capra a pascut de ajuns?


-  Dar altfel cum!... raspunse feciorul. A pascut pana n-a mai putut, nici o frunza n-a mai vrut!
Batrinul era cam neincrezator de felul lui si vru sa auda chiar din gura caprei de e adevarat sau nu. De aceea se duse in staul, mingiie capra si-o intreba:

-  Esti satula, capra? Si capra raspunse:

Cum sa ma fi saturat, cand prin santuri m-a purtat?.,. Nici o frunza n-am gustati

Bee! Beee!

-  Ce-mi aud urechile? striga croitorul si se repezi in casa, unde prinse sa mi ti-l ocarasca pe fecioru-sau de-i mersera fulgii: Bine, ma mincinosule, mi-ai spus ca biata capra e satula, si cand colo ai lasat-o sa flamin-zeasca toata ziua!...

Si in minia lui, puse mina pe cotul de croitorie din perete si-l alunga pe flacau din casa, potopindu-l sub lovituri.
A doua zi veni rindul celui de-al doilea dintre frati. Cauta el ce cauta un loc numai bun pentru pascut in­spre o margine a gradinii, unde cresteau ierburi inalte si grase. Si ducind capra acolo, o lasa sa pasca dupa pofta inimii. Iar caprei atit de mult ii placu iarba aceea, ca o tunse cu dintii, nu alta, pana ce nu mai ra­mase un fir.
Seara, cand s-o aduca acasa, flacaul prinse s-o in­trebe:


-  Capra, esti satula? Si capra raspunse:


Prea satula-s, zau asa, Nici o frunza n-as mai vrea!
Bee! Beee!

-  Atunci hai sa mergem acasa! ii spuse baiatul. Mina capra spre casa si, cum ajunse, o si lega in staul
de un stilp.

-  Ei, intreba croitorul cel batrin, capra a pascut de ajuns?


-  Dar altfel cum!... raspunse feciorul. A pascut pana n-a mai putut, nici o frunza n-a mai vrut!
Croitorul nu se bizui insa pe spusele feciorului, ci se duse in staul si intreba capra: -  Esti satula, capra? Si capra raspunse:


Cum sa ma fi saturat, cand prin santuri m-a purtat?... Nici o frunza n-am gustat!
Bee! Beee!
-  Nemernicul! tipa croitorul. Sa lase o faptura atit de blinda sa flaminzeasca!...

Se repezi in casa ca o furtuna si-i trase flacaului citeva cu cotul de croitorie, ca-mi pare ca nu le-a uitat nici acum!
Si dupa aia il dadu pe usa afara.
...Si iata ca veni si rindul celui de-al treilea fecior.
Acesta se stradui sa rinduiasca lucrurile cit mai bine si, dupa ce cauta el o bucata de vreme, alese un tufis cu frunzisul mai des si lasa capra sa manince dupa cum i-o fi cheful.
Seara, cand fu sa se intoarca acasa, flacaul prinse s-o intrebe:


-  Esti satula, capra? Si capra raspunse:


Prea satula-s, zau asa, Nici o frunza n-as mai vrea!
Bee! Beee!

-  Atunci, hai sa mergem acasa! o indemna el.
O mina apoi spre staul si o lega zdravan de un stilp.

-  Ei, intreba croitorul cel batrin, i-ai dat caprei sa pasca de ajuns?


-  Dar altfel cum!... raspunse flacaul. A pascut pana n-a mai putut, nici o frunza n-a mai vrut!
Dar croitorul nu se increzu in vorbele flacaului si, ducindu-se in staul, o intreba:


-  Esti satula, capra?

Dar cum era haina din fire, capra incepu sa toarne la minciuni:


Cum sa ma fi saturat, cand prin santuri m-a purtat?... Nici o frunza n-am gustat!
Bee! Beee!

-  Ah, blestemata saminta de mincinosi! tipa croi­torul. Unul e mai tiriie-briu decat celalalt, iar de facut nu-si face nici unul datoria!... Dar lasa, n-o sa ma mai prostiti voi multa vreme!
Si-n culmea miniei, se repezi in casa si-i tabaci atit de rau pielea bietului baiat cu cotul de croitorie, ca acesta o sterse afara, luind-o la sanatoasa.
Din clipa aceea, croitorul cel batrin ramase singur, numai cu capra. A doua zi intra in staul dis-de-dimi-neata si, dupa ce mingiie capra, ii vorbi cu duiosie:


-  Hai, faptura draga, ca azi te duc chiar eu insumi la pascut!
O lua de funie si-i alese cu grija un loc numai bun, cu hatisuri inverzite. Si dupa ce se infrupta ea bine, o mina pe imasul oilor, intr-o ripa, si o tot duse apoi prin alte locuri unde le place atit de mult caprelor sa pasca.

-  Ei, acu satura-te si tu odata, ca prea ai postit!... zise el si o lasa sa pasca pana aproape de seara.
Cind se lasa bine amurgul, o intreba:


-  Esti satula, capra? Si capra raspunse:


Prea satula-s, zau asa, Nici o frunza n-as mai vrea !
Bee! Beee!
-  Haida atunci! ii spuse croitorul si, ajungind acasa, o duse in staul unde o lega bine de un stilp. Facu citiva pasi sa iasa afara, dar, parca aducindu-si aminte de ceva, se intoarse din nou si-i spuse caprei, cu bucurie in glas:


-  Ei, acu cred ca esti si tu satula, nu-i asa?!... Dar rautaciosul dobitoc nu se purta nici cu el mai
acatarii si-i raspunse, dupa cum ii era obiceiul:

- Cum sa ma fi saturat, cand prin santuri m-ai purtat?... Nici o frunza n-am gustat! Bee! Bece!
Cind auzi un astfel de raspuns, croitorului sa-i vina rau, nu altceva! Facu ochii mari de uimire si ramase o clipa buimacit. Si de-abia atunci isi dadu el seama ca-si alungase fara pricina feciorii din casa.

-  Asteapta numai, faptura nevrednica ce esti! striga el. Ca sa te alung pentru nerecunostinta ta ar fi prea putin, dar o sa te insemn, ca sa-ti treaca pofta sa te mai arati printre preacinstitii croitori!
Se repezi in casa, lua de acolo lucrurile care-i erau de trebuinta si, sapunind capra pe frunte, ii rase parul ca-n palma. Si fiindca i-ar fi facut prea mare cinste sa o mingiic cu cotul, lua biciul si-o croi atit de rau ca, scapind din mina lui, capra fugi mincind pamintul.
Acum, bietul croitor ramasese cu adevarat singur-singurel in toata casa si din aceasta pricina o adinca mihnire ii innegura inima. Tare ar mai fi dorit sa-si aiba feciorii din nou acasa, dar nimeni nu stia incotro o apucasera.
Cel mai mare intrase ucenic la un timplar. Munci el acolo cu rivna si pricepere, si cand se implinira anii de ucenicie si veni vremea sa plece in alta parte, stapinu-sau ii darui o masuta din lemn de brad. La infatisare, masa asta era la fel ca toate mesele, dar vezi ca avea, pe deasupra, o insusire nazdravana. Daca o puneai dinainte si spuneai: "Asterne-te, masa!" de indata o vedeai ca se acopera cu un stergar de pinza cum e spu­ma, si te pomeneai drept in fata c-un blid, c-un cutit si-o furculita, iar de jur imprejur, cit incapea, masa se incarca de strachini cu fripturi si fierturi, si-un di­tai paharul cu vin rosu scinteia de-ti lua ochii.
cand vazu flacaul una ca asta, ce-si zise el: "De acu incolo n-o sa mai duc eu grija de nimic, pana la sfirsitul zilelor mele!" Si, plin de voiosie, porni sa colinde lu­mea, dupa bunul sau plac. Nu se mai sinchisea de era hanul bun sau rau, sau de avea sa gaseasca sau nu de-mancare. Ba, citeodata, nici nu mai cauta adapost la vreun han, ci, sub acoperisul cel albastru al cerului, pe cimp, in padure sau pe cite-o pajiste, dupa cum i se nazarea lui, dadea jos masuta din spinare, o punea frumusel dinainte, si doar atit spunea: "Asterne-te, masa!" Si masa se incarca cu tot ce-i poftea inima.
Intr-un tirziu, ii trecu flacaului prin minte sa se in­toarca la taica-sau, caruia, de buna seama, i se domo­lise de mult minia si avea sa-l primeasca bucuros si sa se minuneze de masuta cea nazdravana.
Si s-a intimplat ca in drum spre casa sa poposeasca la un han plin de calatori. Dupa ce-i dadura binete, calatorii il poftira sa se impartaseasca din bucatele lor, aratindu-i ca era slaba speranta ca la bucataria hangiu­lui sa mai gaseasca ceva de-ale gurii.
- Va multumesc din inima, raspunse timplarul, dar n-as vrea sa ma infrupt din putinul pe care-l aveti. Mai bine poftiti domniile voastre la masa mea!
Drumetii incepura a ride, crezind ca suguieste, dar flacaul pe data aseza masuta in mijlocul odaii si spuse: "Asterne-te, masa!" Si, ca prin farmec, se ivira pe masa tot soiul de bucate una mai gustoasa decat alta, pe care hangiul n-ar fi fost in stare sa le pregateasca niciodata, si mirosul lor imbietor incepu sa gidile placut narile oaspetilor. - Nu va coditi, mai oameni buni, ii imbie timpla-rul, poftiti si luati loc!
Incredintindu-se ca n-o spune in saga, oaspetii nu mai asteptara sa-i mai imbie o data: isi apropiara sca­unele de masuta, apucara cutitele si se pornira sa in­fulece cu lacomie. Doamne, ce se mai minunau toti, vazind cu cita iuteala se schimba strachinile, de indata ce se golesc de mancare!
...Hangiul, care intr-acest timp statea intr-un colt si privea la toate astea, nu se mai putu stapini de uimit ce era. Si-n sinea lui isi zicea ca un astfel de bucatar indemanatic i-ar prinde tare bine si lui. Timplarul si oaspetii sai o dusera tot intr-o petrecere, pana noaptea tirziu. In cele din urma, se culcara si flacaul nostru se grabi sa faca acelasi lucru. Dar mai inainte de a adormi, isi aseza masuta nazdravana langa el, la perete.
In vremea asta, muncit de ginduri viclene, hangiul nu putea sa inchida un ochi. Isi aminti deodata ca in camara lui cu vechituri zacea o masuta, care semana leit cu masuta timplarului, si si facu pe loc un plan nu­mai bun. Scoase incetisor masuta de acolo si o schimba cu cea fermecata.
A doua zi, timplarul plati cit se cuvenea pentru gaz­duire si luindu-si masuta in spinare o porni la drum, fara sa banuiasca nimic.
Pe la amiaza ajunse acasa si taica-sau il primi cu cea mai mare bucurie:


-  Ia spune-mi, draga baiete, ce-ai invatat cit ai fost printre straini?


-  Am invatat timplaria, tata, raspunse feciorul.

-  Bun mestesug, incuviinta batrinul. Da e vorba, cu ce te-ai ales de pe unde ai umblat?


-  Lucrul cel mai de pret pe care l-am adus e masuta asta.
Croitorul o cerceta pe toate partile si apoi spuse:

-  Cu asta nu mi se pare c-ai avea de ce sa te grozavesti! Ia, o masuta veche, ca oricare alta!...


-  Ba nu-i chiar asa, raspunse flacaul. Asta e o masa fermecata. De cite ori mi-o pun dinainte si-i spun: "Asterne-te, masa!", pe loc apar pe ea cele mai alese bucate si un vin care-ti bucura inima. Pofteste toate rudele la masa si toti prietenii, sa se desfete si sa se ve­seleasca si ei o data, fiindca masuta asta o sa-i sature pe toti.
De indata ce se adunara oaspetii, flacaul aseza ma­suta in mijlocul odaii si-i zise: "Asterne-te, masa!" Dar vezi ca masuta ramase tot atit de goala ca orice alta masa, care nu asculta, de vorba omeneasca. Biata calfa de timplar isi dadu seama atunci ca cineva ii schimbase masuta si se rusina peste masura la gindul ca se dove­dise mincinos in fata tuturor. Rudele incepura a-l lua in ris, care mai de care, si pana la urma trebuira sa se intoarca pe la casele lor, asa cum venisera, fara sa fi mancat sau sa fi baut ceva...

Batrinul fu nevoit sa se apuce iar de cirpaceala ca sa-si poata cistiga piinea, iar feciorul lui se invoi sa slujeasca la un timplar, ca sa dea si el un ajutor in casa.
Cel de-al doilea fecior nimerise la un morar si se tocmi cu acesta sa-l invete meseria. cand implini anii de ucenicie, mesterul ii zise:


-  Fiindca te-ai purtat bine si te-ai dovedit vrednic in toate, iti daruiesc un magarus. Da ia aminte ca nu-i un magar ca toti magarii; nici nu trage la caruta si nici nu duce saci in spinare.

-  Atunci, la ce-i bun? intreba calfa.

-  Scuipa aur, asta face! raspunse morarul. Cum pui sub el o toala si-i strigi: "Urechila, da-i drumul!" odata vezi ca neasemuitul dobitoc incepe sa verse aur si pe gura, si pe la spate.

-  Asta zic si eu dar, comoara adevarata!
Si multumindu-i din suflet morarului, flacaul o porni in lumea larga.
Ori de cite ori ii trebuiau bani, n-avea decat sa strige magarusului: "Urechila, da-i drumul!" ca galbenii in­cepeau sa curga ploaie. Si singura lui osteneala era sa-i culeaga de pe jos. Oriunde se nimerea sa fie, se indesa sa cumpere ce era mai de soi, si cu cit lucrul era mai scump, cu atit avea la el mai multa cautare. Si cum sa nu se fi purtat asa, cand ii era punga vesnic doldora? Dupa ce colinda el citava vreme lumea, isi zise intr-o buna zi: "Cred ca-i timpul sa ma intorc acasa! Daca i-oi aduce lui taica magarusul asta care scuipa aur, cu siguranta c-o sa-i treaca minia si o sa ma primeasca bu­curos".
Dar vezi ca intimplarea facu sa se abata pe la acelasi han unde fusese gazduit si fratele sau, caruia hangiul ii schimbase masuta fermecata. Feciorul isi tinea ma­garusul de funie, si cand hangiul vru sa i-l ia, sa-l duca la grajd, acesta il opri:

- Nu te mai osteni, bre omule! Las ca-mi duc eu insumi magarul la grajd si-o sa-l leg cu mina mea, fiindca trebuie sa stiu in orice clipa unde sa-l gasesc.
Lucrul asta i se paru cam ciudat hangiului, dar pana la urma gindi in sinea lui ca flacaul n-o fi stind tocmai bine cu banii si ca de aceea isi ingrijeste singur maga­rusul. Gindi el asa o vreme, dar atunci cand drumetul scoase doi galbeni din buzunar, poruncindu-i sa-l ospa­teze cu ce are mai ales, hangiul facu ochii mari si nu stiu ce sa mai creada. Dar cum era un pisicher si ju­matate, socoti c-o sa afle el raspunsul mai tirziu si porni in cea mai mare graba sa-i aduca cele dorite.

Dupa ce se ospata, drumetul il intreba pe hangiu cit ii datoreaza si acesta nu se sfii defel sa-l incarce la socoteala, ba chiar il si scoase dator cu citiva galbeni. Drumetul se cauta prin buzunar, dar vezi ca aurul ii era pe sfirsite.

- Fii bun, jupine, si asteapta-ma aici! zise el. Intr-o clipa ma-ntorc si-ti aduc tot ce-ti datorez.
Si" iesi, luind cu sine si fata de masa.
De asta data, hangiul nu mai pricepu nimic si, cum era curios la culme, se furisa in urma drumetului, iar cand il zari ca intra pe usa grajdului, se cocota pe-o lada si privi inauntru prin gaura unei seinduri. Il vazu pe feciorul nostru asternind pe jos fata de masa si-l auzi strigand: "Urechila, da-i drumul!"... Si pe data incepu magarusul sa verse aur si pe gura si pe la spate, de parca ar fi plouat pe jos cu galbeni.
"Ei, dracie, isi zise hangiul, da repede mai face asta galbeni! O asemenea risnita, care tot macina si nu se sleieste niciodata, zau ca nu-i de lepadat!... Si nu mi-ar strica nici mie!"
Drumetul plati tot ce datora si se duse la culcare. Dar hangiul pas sa inchida vreun ochi, ca avea el pla-


nul lui. Se strecura in grajd in toiul noptii, dezlega magarusul cel fermecat si-n locul lui lega un altul, care semana leit. In revarsatul zorilor, flacaul porni la drum, fiind incredintat ca ducea de funie magarusul care scuipa aur. Pe la amiaza ajunse la casa parinteasca, si cand il vazu taica-su, nu mai putu de bucurie si-l primi cu drag.

-  Ce meserie ai invatat, fiule? il intreba batrinul.

-  Meseria de morar, draga tata, ii raspunse feciorul.

-  Si ce-ai adus de prin locurile pe unde ai umblat?


-  Nimic altceva decat un magarus.

-  Mare pricopseala! facu taica-sau, dezamagit de ce auzise. Parca aici ducem lipsa de astfel de dobitoa­ce! Slava Domnului, c-avem destule!... Mult mai mult mi-ai fi bucurat sufletul de veneai acasa c-o caprita.

-  Daca vrei sa stii, taica, ii raspunse feciorul, ma­garul meu nici nu e un magar ca oricare altul, e un do­bitoc neasemuit, care scuipa aur. E de ajuns sa-i po­runcesc: "Urechila, da-i drumul!" ca numaidecat in­cepe sa verse atita aur, ca umple un cearsaf intreg. Pofteste la masa pe toate rudele, si-o sa-i imbogatesc pe toti, ca-mi sta in putere s-o fac!

-  Ce aud imi bucura inima, baiete, zise croitorul. Asta inseamna ca de aici inainte n-o sa mai fiu nevoit sa-mi stric ochii, migalind cu acul.
Si porni in cea mai mare graba sa-si cheme rudele la ospat.
De indata ce-i vazu adunati, calfa de morar ii pofti sa ia loc, intinse pe jos un cearsaf si aduse magarul in odaie.

-  Luati seama la ce s-o intimpla acum! zise el ca­tre rude. Si apoi porunci: "Urechila, da-i drumul!"
Dar vezi ca, din pacate, ceea ce cadea pe jos nu era deloc aur. Se dovedi atunci lamurit ca bietul dobitoc nu pricepea o boaba dintr-o indeletnicire pe care nu orice urecheat poate s-o cunoasca.
Calfa de morar isi dadu indata seama ca fusese inselat si se facu rosu de rusine, din pricina ca se aratase min­cinos in fata rudelor, si-si ceru iertare ca le purtase de­geaba pe drumuri. Si rudele se intoarsera acasa la fel de sarace precum venisera. Nu-i vorba ca nici flacaul n-avea de unde nadajdui vreo schimbare in bine, asa ca batrinul croitor se vazu silit sa impunga mai departe cu acul, iar el se tocmi din nou la un morar.
Cel de-al treilea frate intrase ca ucenic la un strun­gar. Si cum mestesugul asta cere pricepere si maiestrie, flacaului nostru ii trebui vreme indelungata ca sa-i cunoasca toate tainele. In ast timp, fratii sai ii adusera la cunostinta prin cite nenorociri le-a fost dat sa treaca, aratindu-i, de-a fir-a-par, in ce chip hangiul ii inselase pe rind, furindu-le darurile fermecate chiar in ajunul intoarcerii lor acasa.
Dupa ce strungarul deprinse toate chichitele meseriei, se hotari sa plece acasa, la rosturile Iui. Si fiindca se purtase bine si cu vrednicie, stapinu-sau ii darui drept rasplata un sac si-i zise:


-  Vezi ca inauntru-i o maciuca!

-  Asta n-o inteleg defel, zau! Sacul o sa-l iau in spi­nare, ca poate mi-o fi de folos la ceva, da la ce mi-ar sluji maciuca?


-  Pai tocmai asta voiam sa ti-o lamuresc, ii raspunse mesterul. Daca s-o intimpla ca vreodata sa-ti pricinuiasca unii vreun rau, n-ai decat sa spui: "Iesi, maciuca, din sac!" ca maciuca pe loc sare afara si prinde a juca pe spinarea acelora care au indraznit sa te supere, pana ce-i tabaceste zdravan, de nu se mai pot misca timp de o saptamina. Si nu-i slabeste din tabaceala, pana ce nu-i spui: "Maciuca, intra in sac!"
Calfa ii multumi din suflet, isi arunca sacul pe umar, si-o porni spre casa. Si daca pe drum se intimpla ca vreunii sa se agate de el si sa-i caute pricina, odata spunea: "Iesi, maciuca, din sac!" si maciuca doar atit
astepta. Se repezea asupra lor si le scutura zdravan sur­tucul ori pieptarul, cu spinare cu tot, fara sa le mai dea ragaz sa se dezbrace. Si trebusoara asta se petrecea cu atita repeziciune, ca pana sa prinzi de veste, te si trezeai cu oasele muiate. Si intr-o seara, flacaul nostru se nimeri sa ajunga la hanul unde fratii sai fusesera des­puiati de avutul lor. Puse sacul pe masa, in asa fel ca sa-l aiba la indemana, si se porni sa povesteasca toate minunatiile pe care le vazuse pe unde a umblat.
- ...Si-am mai auzit, adause el intr-un tirziu, ca prin lumea asta mare s-ar fi aflind o masuta fermecata si-un magarus care scuipa aur, si cite altele la fel... Nu zic nu, tot lucruri care mai de care mai de pret, dar, dupa a mea parere, toate la un loc sunt niste biete nimicuri pe langa comoara pe care o am ici, in sac.
Hangiul isi ciuli urechile, sa nu scape un cuvint. ,,Ce-ar putea sa aiba in sac? se tot framinta el. Te pomenesti c-o fi plin cu nestemate! Trebuie sa ma fac stapin si pe sac, ca nu se poate altfel... Vorba ceea: lucrurile bune pe lumea asta sunt trei... Si uite ca mie-mi sunt harazite!..."
Veni in sfirsit si ceasul de culcare si drumetul se intinse pe o lavita, avind grija sa-si puna sacul la capatii. cand socoti ca doarme in lege, hangiul se apropie de el in virful picioarelor si, cu multa bagare de seama, incerca sa-i traga sacul de sub cap, cu gindul sa-l inlocuiasca cu altul. Dar strungarul de mult pindea clipa asta: tocmai cand se pregatea hangiul sa smuceasca mai zdravan de sac, odata incepu sa strige: "Iesi, maciuca, din sac!" Maciuca n-astepta sa-i mai zica o data, si pe loc incepu sa mi ti-l croiasca, sa mi ti-l ajusteze, ca-i crapau cusatu­rile la surtuc de cita chelfaneala primea. Hangiul prinse a racni ca din gura de sarpe si cersea indurare, dar cu cit se vaicarea mai mult, cu atit maciuca il croia mai vir-tos pe spinare, pana ce-l stoarse cu totul de puteri si-l lasa lat la pamint. Atunci strungarul ii spuse:

-  Sa-mi scoti chiar acu masuta fermecata si magarul care scuipa aur, de unde le-ai dosit, ca de nu, iar pun maciuca sa joace tontoroiul pe spinarea ta!

-  Nu, rogu-te, asta sa n-o mai faci, se milogi cu voce stinsa hangiul. Iti dau inapoi cu draga inima tot ce-am luat, numai porunceste odata blestematei asteia de ma­ciuci sa intre in sac.
Si flacaul ii spuse:


-  Bine, te iert, desi ai merita o pedeapsa si mai strasnica, dar trage invatatura si fereste-te sa mai pagubesti vreodata pe cineva! Apoi striga: "Maciuca, intra in sac!" si-l lasa pe hangiu in plata Domnului.
A doua zi porni spre casa cu masuta nazdravana si cu; magarul care scuipa aur. cand il vazu iar acasa, taica-sau se bucura nespus si se grabi sa-l intrebe si pe el ce mes­tesug a invatat printre straini.

-  Am invatat strungaria, draga tata, raspunse fecio­rul cel mic.

-  Bun mestesug, n-am ce zice, dar imi pare ca cere pricepere multa. Si cu ce te-ai ales de pe unde ai umblat?


-  Cu un lucru de mare pret, draga tata, c-o maciuca, intr-un sac!

-  O maciuca?! Mare chilipir, ce sa-ti spun !... se stropsi batrinul la el. Pentru un fleac ca asta ti-ai varsat sudoa­rea atita amar de ani?!... Pai, maciuci, slava Domnului, is pe toate drumurile, din belsug; le poti taia din orice-copac!...


-  Asa o fi, da vezi ca maciuca asta a mea nu-i ca-, toate maciucile, tata draga. Daca spun doar atit: "Iesi, maciuca, din sac!", odata o vezi ca se napusteste asupra oricui imi vrea raul si-i trage o sfinta de bataie, de mi-l desala si nu-l mai slabeste, pana nu-l lasa lat la pamint si nu-l aude cerindu-si iertare. Uite, cu maciuca asta. am putut scoate din gheara hotomanului de hangiu masuta fermecata si magarusul care scuipa aur, pe care le gabjise de la fratii mei. Si acuma, trimite sa-i
cheme pe amindoi si mai pofteste-ti si toate neamurile, sa le ospatez pe saturate si sa le umplu buzunarele cu aur, pe deasupra!...

Desi nu-i prea venea sa se increada in spusele flacau­lui, batrinul isi chema totusi neamurile la ospat. cand ii vazu pe toti adunati, strungarul intinse pe jos un cearsaf, aduse magarusul si grai catre cel de-al doilea frate:


-  Si-acu , draga frate, porunceste-i tu ce trebuie sa faca! Atunci morarul rosti: "Urechila, da-i drumul!" si intr-o clipita incepura sa se reverse la galbeni cu duiu­mul, de parca se pornise sa toarne o ploaie de vara cu "basici. Si magarul nu se opri decat atunci cand fiecare dintre cei de fata isi umplu buzunarele, ca abia mai puteau merge de atita banet. (Uite, ti-o citesc pe fata c-ai fi vrut si domnia-ta sa iei parte la imparteala!...)
Dupa aceea, strungarul aduse masuta fermecata si-i spuse celui mai mare:


-  Si acu , draga frate, porunceste-i tu ce trebuie sa faca!
De indata ce timplarul rosti: "Asterne-te, masa!", se ivira pe ea o sumedenie de blide, incarcate cu tot soiul de bucate, care mai de care mai alese si mai gustoase. Si s-a intins un praznic cum nu se mai pomenise niciodata in casa croitorului, si-au petrecut si s-au veselit gazdele si toate rubedeniile pana noaptea tirziu.
Poate ca va vine a crede c-au dus-o intruna asa, min-cind si bind si nemaifacind nimic altceva... Cine crede asta amarnic.se insala! Citeva zile in sir e drept c-au tinut-o numai intr-un chef, dar atit. Si intr-o buna zi, fiul cel mare, timplarul, se pomeni ca zice catre ceilalti.:


-  Multa vreme n-o sa mai rabd sa tot trindavesc, asteptind de.la masuta sa ma hraneasca, iar de la maga­rus sa-mi. umple punga cu galbeni! De-asa trai m-am saturat..pe deplin!              : ...

Cel de-al doilea fecior, morarul, isi spuse si el pasul:


- Asta e si gindul meu. Daca s-ar intimplaca vreodata sa nu mai pot auzi roata morii invirtindu-se, cred ca n-as mai avea nici un rost pe pamintul asta, caci mi-ar lipsi tocmai ceea ce ma face sa simt bucuria vietii.
Strungarul marturisi si el ce-l ardea pe suflet:


-  Am depus multa staruinta sa deprind mestesugul strungariei si ma mindream c-am reusit sa-i cunosc toate tainele. Si-acu , sa las balta totul? Sa pun mese-ria-n cui, pentru totdeauna?!...

Si toti trei incepura sa munceasca din nou, fiecare la. meseria lui, si lucrul care iesea din miinile lor era facut mai cu temei decat inainte, si cistigau atit, ca nu mai duceau grija de nimic. Numai croitorul isi puse la pas­trare, in dulap, acul si ata, cotul si fierul de calcat, caci se ostenise destul in viata, trudind din greu, si-l inco-voiasera batrinetele. Dar pentru ca nu voia sa stea nici asa, cu miinile in sin, isi cumparase o alta capra, pe care o ducea in fiecare zi la pascut. Capra asta nu ajunsese sa invete graiul oamenilor, asa ca n-o auzeai niciodata plingindu-se ca n-ar fi mancat de ajuns si, ca o capra neinvatata ce era, striga intruna numai "bee, beee!".
Poate ca unii dintre dumneavoastra o sa ma intrebati: "Da cu capra cea rautacioasa ce s-a mai intimplat?"
Si uite, chiar acu o sa va spun, ca de mult imi statea pe limba...

Pasamite, ii era rusine sa umble in lume cu capul ras, si de aceea fugise in padure de se ascunsese in vizuina unei vulpi. cand vulpea se intoarse acasa si dadu sa intre in vizuina, odata se atintira spre ea, din intuneric, niste ochi mari, scinteietori, ca o cuprinse spaima. Si se sperie intr-atit vulpea, ca o lua razna prin padure, de se ciocni bot in bot cu ursul. Vazind cit e de tulburata, ursul o intreba:

- Ce-ai patit, cumatra vulpe, de ai o mutra asa de speriata? -  Vai de sufletul meu, se tingui roscata, o dihanie fio­roasa si-a facut culcusul in vizuina mea si are niste ochi, sa mori de spaima, nu altceva!

-  Las c-o facem noi sa-si ia indata talpasita! se gro­zavi ursul.
Porni alaturi de vulpe si cand ajunsera la vizuina, mos Martin isi arunca privirea inauntru. Dar cand zari ochii aceia ca de foc, il trecura si pe el toate sudorile. N-avu inima sa se masoare cu fiara asta salbatica si o lua si el la sanatoasa. Pe drum se intilni cu o albina si aceasta, vazindu-l ca nu prea era in apele lui, il intreba:


-  Hei, ursule, da ce-ai patit de ai mutra asta incrun­tata? Unde ti-ai lasat voia buna, ia spune-mi?


-  iti vine usor sa vorbesti, raspunse ursul, fiindca n-ai patit-o ca mine! Habar n-ai ca-n vizuina roscatei s-a oplosit o dihanie fioroasa, cu niste ochi holbati, ca-ti vine sa mori de frica, nu alta. Si, uite, n-o putem in nici un chip izgoni de-acolo.
Grai atunci albina:


-  Mila mi-e de tine, ursule!... Ce-s eu? O biata gin-ganie pe care nici unul dintre voi n-o baga in seama... Da cred c-o sa va fiu de folos.
Zbura albina in vizuina vulpii si, dupa ce se dumeri unde-i dihania, se lasa pe capul cel ras si-o intepa atit de strasnic, ca sari capra in sus, behaind: "be-be-be! be-be-bc!" si-o rupse la fuga ca o capiata. Si nici pana-n .ziua de azi nu stie nimeni incotro a fugit.





Politica de confidentialitate
Copilasul.com - portalul parintilor si al copiilor - home | contact | parteneri
Home - Copilasul.com Contact