Copilasul.com - fabulele cele mai alese - portalul parintilor - mamici si tatici fabule pentru copii - copilul meu, parinti (mama si tata) vreau sa cresc mare si sanatos
Navigare aproape doi ani
Preconceptia
Sarcina
Nasterea
Copilul sugar - bebelusul
Copilasul 1 - 2 ani
Copilasul 2 - 3 ani
Copilul 3 - 6 ani
Copilul 6 - 11 ani
Adolescenta





curiozitati din natura - Stiati ca? - PLANTE PLIMBARETE



Emigrantii europeni in America au a-dus cu ei voluntar, dar mai ales involuntar, si semintele unor plante care, in 300-400 de ani, s-au aclimatizat atat de bine si s-au raspandit atat de mult in Lumea Noua, incat par a se fi gasit de cand haul pe acele meleaguri.

Plante ruderale (de pe marginea dru murilor), ca papadia ori patlagina („urma lasata de piciorul fetelor palide", cum o numesc amerindienii), nu sunt originare din America. Lor li se adauga pirul (Agropyntni repens), rocoina (Stellaria media) sau neghina (Agrostema githago), imprastiata cu boabele de grau. Semintele lor au fost aduse in diferite epoci, o data cu olandezii, francezii, englezii, germanii care au traversat Atlanticul in cautarea unui destin mai ingaduitor.

In pragul celui de-al doilea razboi mondial, specialistii Institutului Smithson estimau ca numarul speciilor de plante im portate din Europa in America depasea cifra de 1 000. Dar botanistii constatau cu regret ca doar 10% reprezentau specii folositoare. Printre acestea se numara gra-mineele furajere cum ar fi Poa si Agroslis, atat de puternic raspandite incat au fost incluse in flora subspontana a Americii de Nord.
Nici America n-a ramas datoare Europei. Caravelele si apoi vapoarele cu aburi au transportat din coloniile transatlantice pe tarmurile Europei, alaturi de plante folositoare ca porumbul sau cartoful, si o sumedenie de oaspeti nepoftiti.
Asa s-a intamplat cu baranisul (Erigeron canadensis) si ciuma-gradinii (Galinsoga), compozite nelipsite azi printre balariile maidanelor si campurilor tarii noastre, de la munte pana la mare, cu binecunoscutul stir comun (Amaranthus retroflexiis), cu Oe-nothera biennis, cu flori galbene, si bun-ghisorul (Erigeron annuus), cu numeroase flori alb-violete ca de paraluta, planta necunoscuta pana in 1763 in Europa, iar azi nelipsita in lunci si raristi de padure, cu ciuma-apelor (Elodea canadensis), care a pus stapanire pe imparatia apelor statatoare, etc.

La fel s-a petrecut si cu oaspetii din Extremul Orient ca laurul-porcesc (Datina stratnoniwri), adus ca planta medicinala (semintele prajite linisteau durerile de dinti), holera (Xanthium spinosum), transportata din stepele Rusiei pe cozile cailor eazaeesti - timpul razboaielor ruso-turce, sau trestia irositoare (Acoruus calamus), al carei om era folosit in farmacie si parfumerie.
MigraUa intercontinentala, declansata in mai toate cazurile de interventia indirecta a omului, n-a incetat nici azi. Sub ochii nostri se desfasoara expansiunea geografica a unor specii al caror itinerar poate fi urmarit pas cu pas si aproape an cu an. In randul acestora numaram in tara noastra cateva specii de laptele-cucului {Euphor-bia), de stir (Amarantus), unele compozite, cum ar fi marita-ma-mama (Rubdeckia laci-niata) sau Ambrosia arternisiifolia, planta recent poposita, care prin 1965 sufoca buruienile ruderale autohtone din zona hidrocentralei Portile de Fier, spre Gura Vaii, ca dupa 1975 sa invadeze Lugojul, zona Zavoiului din orasul Bistra si chiar terenuri ruderale ale Ploiestilor si capitalei tarii.

Iata graficul catorva din cele mai „aventuroase" plante calatoare prin tara noastra.
Stirul cret (Amaranthus crispus) este o-riginar din Argentina, de langa Buenos Aires. In anul 1859 este descoperit in Franta de Theveneau si Lepinasse. Peste 31 de ani, acelasi stir poposeste in Italia, unde este semnalat de Terracino. Dupa 1910 patrunde prin Iugoslavia in tara noastra, fiind gasit pentru prima oara la Craiova, in 1911, de G. Grintescu. Pentru a ajunge la Ploiesti i-au ajuns opt ani si pentru a lua in primire marginea strazilor din Bucuresti, inca doi. Nici Muntii Carpati nu i-au fost o opreliste prea grea. In treisprezece ani i-a escaladat, si dupa inca zece ani, si anume in 1943, a fost mentionat la Vascau si Cluj, iar in 1946 la Sighet si Iasi. Drumul lui spre nord si est continua si in prezent. In ultimii ani a fost mentionat in Ucraina subcarpatica si Republica Moldova.

In jurul cailor ferate si al garilor, in o-rasele si satele din apropierea drumurilor de fier, si-a capatat cetatenie o specie de "lusetel (Matricaria matricarioides). Ciudateniile acestui musetel constau in capitulele sale, carora le lipsesc cu desavarsire florile marginale, prezente la celelalte rude apropiate. Originar din America de Nord, el a descins in Europa fiind semnalat in anul 1852, langa Berlin. Dupa 37 de ani ne trece hotarele, stabilindu-se la Oravita, unde il citeaza Borbas. Peste patru ani este la Anina, iar la inceputul veacului nostru la Targu Mures. Drumul pana la Brasov, unde Moesz il pomeneste ca pe o buruiana, a durat aproape cinci ani.
Fiind o planta „feroviara", o data cu largirea continua a retelei de cai ferate pe teritoriul tarii, dupa anii 1900, s-a imprastiat pretutindeni si musetelul „chel", cum se spune pe alocuri, folosit azi pe scara dir ce in ce mai larga in scopuri medicale.
Nu mai putin indrazneata este calatori; lenta, dar sigura, a unui marunt neam di alior (Euphorbia nutans), buruiana sema naturilor de plante furajere din America de Nord.

In al treilea an de la revolutia francez; ea a poposit la Paris, ca un raspuns botani al Americii la misiunea istorica a genera lului Lafayette in tara „tuturor libertatilor' Peste 35 de ani, botanistii o gasesc insori du-se pe litoralul Marii Adriatice, la Fi me. Dupa o plimbare de peste 130 de a mai precis in anul 1947, Clujul a numarat buruiana in plus. Drumul pana in imprejur mile Brasovului (Bodoc, Olteni) a durat vr doi ani, iar pana la marginea capitalei inc vreo zece. Fara a fi prea raspandit, ace alior razbate totusi si isi continua curs incotro? Pana unde? Fiti siguri ca prezen lui, oricat de modesta, nu va trece neo servata.


In anul 1884, a fost introdusa in Loi siana si apoi in Florida (1888), pentru c namentarea bazinelor, o noua specie planta acvatica, cunoscuta sub numele zambila-de-apa {Eichhomia crassipes). . ceasta planta monocotiledonata din fami Pontederiaceae, originara din America ti picala (centrele sale de raspandire se a mai ales in podisul Guyana si la frontiera Braziliei cu Paraguayul), a retinut atentia horticultorilor prin frunzele sale in forma de rozeta cu petioluri vaziculoase ca niste butoiase si prin spicul cu superbe flori violacee sau aburit-purpurii, deosebit de decorative. Zece ani mai tarziu, ea invadeaza toata partea de sud a Statelor Unite, ingreunand navigatia pe Mississippi.

Cultivata in 1894 in celebra gradina din Bogor, zambila-de-apa s-a raspandit cu iuteala in Jawa, apoi in toata Indonezia, in Filipine si in Australia, precum si in unele dintre insulele Oceanului Pacific, cum ar fi Hawaii si Fiji. In anul 1902, precizeaza biologul american De Kimpe, planta a fost adusa in Hanoi, de unde a invadat Indo-china, India, inclusiv Sri Lanka.
Dupa anul 1950, Eichhomia a inceput sa prolifereze si sa invadeze bazinul fluviului Congo (Zair) si al afluentilor sai, astu-pandu-l literalmente si impiedicand circulatia, cu masele sale vegetale mobile si masive. Dupa anul 1970, o intalnim in toata Africa rasariteana, dupa ce a invadat inca din 1958 intregul bazin al Nilului.

„Datorita uriasei sale puteri de reproducere prin stolonizare, zambila-de-apa a cu cerit aproape totalitatea regiunilor paleo-tropicale. S-a calculat ca in Louisiana zece plante-mama pot da 655 360 de noi plante in timpul unui sezon de vegetatie - adica intre 15 martie si-l5 noiembrie - iar in regiunile tropicale propriu-zise ea se inmulteste in tot timpul anului" (Robyns, 1955). Iubita si indragita la inceput, aceasta frumoasa si extrem de modesta planta decorativa a inceput, dupa anul 1955, sa produca ingrijorari serioase si chiar panica datorita rupturilor pe care le producea in e-chilibrul ecologic, prejudicierii navigatiei si stanjenirii pescuitului. S-au preconizat felurite mijloace de lupta. Astfel, distrugerea mecanica, cu ajutorul unor benzi transportoare care antreneaza plantele si le arunca pe maluri sau le conduc spre tocatoare, a produs deceptie - scria De Kimpe (1957). S-a trecut apoi la combaterea chimica prin pulverizare cu ierbicide, in special 2,4 D (acid 2,4 diclorfenoxiacetic). Dupa anul 1960, s-au obtinut unele rezultate pozitive, cu pretul unor uriase cheltuieli, ceea ce i-a determinat pe economisti sa supranumeasca zambila-de-apa „million dollar weed", din cauza milioanelor care au fost cheltuite pentru actiunile de stavilire a raspandirii ei.






Politica de confidentialitate
Copilasul.com - portalul parintilor si al copiilor - home | contact | parteneri
Home - Copilasul.com Contact